Daca familiile o duc bine si Biserica o duce bine! De fapt, o trezire spirituala care sa schimbe biserica noastra poate incepe cu punerea la punct a familiei tale, a familiilor noastre. Noi, cei casatoriti avem potentialul unui reviriment spiritual in biserica noastra prin uniunile deja realizate de Dumnezeu intre doi crestini!
De aceea, daca acestia doi (sotul si sotia) se leaga sa promoveze o relatie familiala sanatoasa, spirituala (biblic), devotata Domnului si Mantuitorului Hristos si inaintarii Imparatiei Sale, atunci ne putem astepta la o adevarata trezire care sa strabata biserica noastra.
"Astazi avem biserici slabe fiindca avem familii slabe. Avem familii slabe fiindca avem soti si tati slabi. Avem soti si tati slabi fiindca acestia nu au fost invatati principiile biblice fundamentale ale familiei si ale cresterii copiilor." Bill Gothard "Cu cativa ani in urma revista "Viata si credinta crestina" prezenta niste descoperiri neobisnuite ce priveau doua familii diferite. In 1677 un barbat imoral s-a casatorit cu o femeie usoara. 1.900 de descendenti s-au nascut din copii acestui cuplu. Dintre acestia 771 au fost infractori, 250 fusesera arestati pentru diferite alte infractiuni (nelegiuiri), 60 dintre acestia au fost hoti iar 39 au fost condamnati pentru crima (omucidere). 40 dintre femeile descinse din acel cuplu se stia ca au boli venerice. Acest grup de urmasi ai nefericitului mariaj a totalizat 1.300 de ani petrecuti in spatele gratiilor si au costat statul New York aproape 3 milioane de dolari.
De partea cealalta iata ce s-a descoperit cu privire la familia Edwards. A treia generatia l-a inclus pe Jonathan Edwards, predicatorul ce a adus trezirea in Noua Anglie si cel ce a devenit ulterior presedintele Universitatii Princeton. Dintre cei 1.344 de urmasi ai acestei familii, multi dintre ei au fost presedinti de colegiu (13) si profesori (65). 186 au devenit predicatori ai Evangheliei, iar multi altii erau activi in bisericile lor. 86 au devenit senatori ai statului, 3 congresmeni, 30 judecatori, iar unul a ajuns vicepresedintele Statelor Unite. Nu se stie ca vreun urmas al acestei familii sa fi fost la inchisoare, sau azil. In timp ce urmasii primei familii au costat
enorm societatea, urmasii celei de-a doua au contribuit la progresul si dezvoltarea ei, fara sa-i ia un banut.
Nu toti copiii unor parinti buni devin cetateni utili societatii si nici toti urmasii unor oameni rai, ajung rau. Dar totusi posibilitatea ca un copil sa intre cu dreptul in viata
este mai mare daca el provine dintr-un camin unde domneste dragostea, unde Biblia este invatata si respectata si unde se fac rugaciuni. Atunci cand tata si mama
traiesc pentru Domnul, ei ofera un stimulent puternic copiilor de a alege o viata crestina. Exemplul parintesc este extrem de puternic. El influenteaza fie in bine, fie in
rau."
Prov.22:6 "Invata pe copil calea pe care trebuie s'o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu