A spune că, în cadrul culturii occidentale, familia se află într-o stare de deteriorare totală, reprezintă o banalitate. Au spus-o mulţi deja. Mulţi continuă s-o spună şi astăzi, iar familia se strică pe zi ce trece, în pofida mulţimilor de cărţi, a seminariilor şi a pleiadelor de experţi, soţi şi soţii continuă să se înstrăineze unul de celălalt, părinţii se îndepărtează de copii şi copiii de părinţi. Din nefericire, mulţi nu îşi dau seama că nu familia modernă este o problemă, ci modul de viaţă „modern". În timp ce se cheltuiesc milioane pentru programe şi metode, problema reală nici nu este atinsă. Modul de trai pe care îl ducem în civilizaţia „industrială", lucrurile pe care le considerăm importante, atitudinea noastră faţă de viaţă, structura vieţii noastre de familie, toate acestea s-au dovedit a fi prost orientate şi falimentare.
Un singur exemplu este suficient: muzica aşa zisă „modernă" sau „contemporană". Deşi majoritatea părinţilor creştini au dubii despre muzica pe care o ascultă copiii lor, adeseori plângându-se că este prea tare sau interzicând o anume casetă sau disc, puţini părinţi moderni îşi dau seama că adevăratul vinovat este „industria" muzicală de azi, inclusiv industria muzicii creştine, care a distrus efectiv anumite valori.
a. Unde mai este astăzi liniştea din căminele de altădată? Dacă ar fi printre noi, mulţi din străbunii noştrii şi-ar lua câmpii din cauza gălăgiei continue în care am ajuns să ne ducem traiul cotidian.
b. Atmosfera de închinăciune. Unde se mai află astăzi acest spirit, când atitudinile tuturor sunt pline de zbucium, într-o vinovată idolatrizare a grupurilor şi cântăreţilor preferaţi. Casele şi bisericile noastre s-au umplut de instalaţii muzicale care valorează mii de dolari, dar aceste „fiare", care nu valorează un ban în cer, au înăbuşit glasurile noastre şi fiorul nedomolit al inimii. Astăzi nu mai cântăm, ci ascultăm, devenind simpli critici şi consumatori ai performanţelor altora.
Problema este simplă. Diagnosticul nu vindecă. Trebuie trecut la treabă şi la schimbări radicale. Există o mulţime de cămine care nu se vor îmbunătăţi niciodată, dacă nu se vor întâmpla o serie de modificări radicale în structura lor. Ar fi o nebunie să credem că putem construi o casă durabilă într-o mlaştina sau pe paie. Şi este tot atât de necugetat să credem că putem zidi cămine duhovniceşti bazându-ne pe valori lumeşti şi „populare", în „moda" societăţii atee din jur.
Dacă căminele creştine au paie în loc de temelie tare, problema nu poate fi înlăturată prin angajarea unui decorator de interioare care să ne sfătuiască cum să vopsim pereţii. Trebuie să începem cu fundaţia, dacă acolo sunt probleme nerezolvate.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu