CUM SA FII UN SOT BUN-PROVERBELE-Daniel Branzei

CUM POTI SA FI O SOTIE BUNA - Daniel Branzei

Anotimpurile familiei – Viorel Iuga

Anotimpurile familiei - Viorel Iuga by suceava

Predica “Anotimpurile familiei” a fost rostita de pastorul Viorel Iuga in cadrul intalnirii de duminica seara – 11septembrie 2011 – a Bisericii Filadelfia, Suceava.

Barbatilor, iubiti-va nevestele - de Paul Washer

Nu conteaza daca ea este o persoana buna sau foarte dificila. Asta nu conteaza deloc, ci faptul ca Dumnezeu ti-a incredintat o fiica de-a Lui… Si nici o scuza egoista n-o sa inlature faptul ca El ti-a incredintat o fiica, in mod suveran ti-a oferit o fiica de-a Lui!. Si se asteapta sa faci exact ceea ce iti porunceste, anume sa-ti sacrifici viata pentru ea. Dar iata ce vreau sa intelegi…Stiti, intalnirile acelea unde se incearca gasirea unui partener care sa fie compatibil? Eu va spun ca nu reflecta voia lui Dumnezeu.

Pentru ca, in mare, voia lui Dumnezeu nu este sa gasesti un partener compatibil. Acum te simti mai bine cand te gandesti la casnicia ta, nu? Ai sa spui “Uau, asta da descoperire!”. Cand tot timpul ai crezut ca asta e important.

Nu! Nu asta este voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu iti va oferi o partenera care este puternica in domeniile in care trebuie sa fie puternica, ca sa nu fii ispitit peste puterile tale. Acelasi lucru il pot spune si despre ea. Dar Dumnezeu ti-a oferit o partenera pregatita in mod special, cu slabiciuni….El iti da o femeie cu slabiciuni in domenii in care tu ai vrea mai mult ca orice sa fie puternica.

Continuare AICI!

Casă nouă, familie veche... - de Mihai Ardelean

Se mutaseră în casă nouă. Tata venise bogat de la socru; nu prea avusese el timp să își organizeze și să își supravegheze familia... Și câte speranțe nu îți mai faci... câtă bucurie din partea copiilor că vor avea fiecare camera lui, că nu vor mai fi slugi înarmate care să îi păzească noaptea din cauza lui Esau. Își puteau face buletine de-acum, puteau merge la școală...
Gen 33:17 Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă, şi a făcut colibi pentru turme. Deaceea s'a dat locului aceluia numele Sucot (Colibi).
Era ocupat să adune. Până și în vise număra oile, berbecii, caprele. Important era că venise înapoi bogat, o rezolva-se și cu fratele său, acum se putea așeza liniștit la casa lui.
Iacov, spune Biblia, și-a zidit o casă, însă nu a putut să ’’zidească’’ și să unească o familie...
O Dina care vroia să vadă fetele țării, o soție mincinoasă și idolatră, băieți cu săbii după ei...
Dar Iacov și-a zidit o casă. Îl ascultau măcar ușile... (dacă se făceau case cu uși pe vremea aceea).
Putem învăța de aici câteva lucruri:

1. Chiar și în cele mai bune locuri se pot întâmpla lucruri rele
Știți unde era Sihemul? Pe pământul făgăduinței. După cei care studiază geografia, e chiar unul dintre cele mai superbe locuri din Palestina. Aici Dumnezeu se arătase lui Avraam pentru prima oară.
Gen 12:6 Avram a străbătut ţara pînă la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Cananiţii erau atunci în ţară.

Gen 12:7 Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.

Aici urma Iosua să facă acea frumoasă declarație (’’Eu și casa mea…’’, Iosua 24:1-15); tot aici au fost îngropate oasele lui Iosif (Iosua24:32).
Despre Sihem este menționat în Biblie, ca fiind una din cele șase cetăți de scăpare (Iosua 20:7)… Sihemul este locul unde ai senzatia ca aici e totul. Aici e și raiul, și iadul… vesnicia,… tot. Însă Sihemul, cu tot cu altar in cinstea lui Dumnezeu, este locul de unde lipsește Dumnezeu. Locul cu o traditie bună, cu o istorie bună... Sihem inseamna “în parte”, “bucată”, nu întreg. Parcă seamănă cu afirmația lui Pavel: “aici nu e totul, doar in parte”.
Păi… băiatul meu merge la repetiții de fanfară. Și ce? Înseamnă că este ferit de ispite…? Fata mea cântă în cor. Și ce? Înseamnă că toți sunt acolo modele, exemple?
Paul Washer spunea, și înclin să îi dau dreptate, ’’Nu mi-aș lăsa copiii la 90% din școlile duminicale de azi." Ne putem prăpădi noi în cele mai bune și sfinte locuri, cu cât mai mult copiii noștri...
(Prov. 5:14 – “cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului și adunării…”)
Problema noastră de azi este că lăsăm educația copiilor noștri pe seama unor, așa-zis, profesioniști cu diplomă. Nimeni nu e mai profesionist decât tine ca și părinte…Poți avea casa între sfinți, cea mai bună biserică din țară, predicatorii cei mai însoțiți de har… Ești tot pe pământ, și tu, și familia ta, și e nevoie să îți faci datoria…

2. Chiar și cei mai bine-văzuți copii pot comite greșeli
Nu și-au bătut capul să îi găsească un nume... și, probabil, se gândea tatăl lui, că va avea mai multe șanse la alegeri dacă îi va pune numele cetății....Așa că, i-a pus numele Sihem, la fel ca numele cetății.
Și în spiritul ăsta a și fost crescut, și anume că orice intră pe porțile cetății este a lui, că poate fi luat fără consecințe, că toate i se cuvin... că doar tatăl lui era domnitorul cetății...
Gen 34:2 Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.

Ce mi se pare cel mai trist însă din tot pasajul ăsta, nu este fapta lui Sihem, nici consecințele pe care le-au suportat, ci o afirmație care apare pe buzele multor părinți de azi, și care este scrisă în prima carte a Bibliei.
Din păcate, mulți părinți nu au ajuns să înțeleagă însemnătatea oricărui lucru, gest, vorbă și efectele rezultate în educația dată copiilor…
Gen 34:19 Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.
“Cum? Băiatul meu? Dar el nu ar lovi nici o muscă, nu cred eu că ți-a pălmuit fata…. Fata mea să răspundă obraznic? Niciodată…”
Tânărul acesta era cel mai bine văzut. Se lăuda tata cu el:
’’Uitați-vă, ce înțelept e Sihem! Ce cuminte e Sihem!... ce harnic e Sihem! Băiatul meu are net, dar nu se uită el la poze murdare, etc...”
Adică, de la el nu se astepta nimeni să facă vreo prostie, ar fi băgat mâna în foc pentru el…
Imi aduc aminte de un alt tânăr, care nu era cel mai bine-văzut în casa lui, dar era bine-văzut în ochii lui Dumnezeu, era din familia lui Iacov, numele lui era Iosif.
Gen 37:8 Şi l-au urât şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.
Ce să mai spun de David, că nici el nu era văzut bine între frații lui…

3. Chiar și atunci când greșeala este comisă, trebuie să iei atitudine, nu să taci...
Gen 34:5 Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune,Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
Iacov a tăcut. Problema zilelor noastre este că tații tac. Și nu mă miră atitudinea lui. O viață întreagă de tăcere… a tăcut atunci cu binecuvântarea, a tăcut și a reacționat ca atare la plecarea lui și a familiei sale de la Laban… și acum Iacov iar tace.
Și când tace tata într-o familie, atunci vine Hamor să vorbească, să îți ceară fetele de nurori, și băieții de gineri.
Știți ce înseamnă numele lui? Mizerie, necurăție, întinăciune.
Asta se întâmplă când tata tace.
Tăcea când își vedea fiica cum ieșea îmbrăcată, tăcea când venea seara târziu, tăcea în fața soțiilor, care se îmbrăcau cum se îmbrăcau…
Astăzi, problema mare este că la sfârșitul zilei când venim acasă, soțiile ne spun ce s-a întâmplat, ce au mai făcut copiii, și noi tăcem… Și cel mai trist e, că uneori, ca și în cazul lui Iacov, copiii vin și ne spun la un moment dat că lucrurile pe care le comitem sunt greșite.
Iacov tăcea, dar Dumnezeu a decis să nu mai tacă...
Gen 35:1 Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo, şi ridică acolo un altar Dumnezeului, care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.”
Azi, Dumnezeu nu mai tace și îți spune atât ție, cât și mie:
- Iacove, suie-te la Betel!
- Doamne, dar e așa de greu să urc…
- Locuiește acolo!
- Doamne, dar eu am casa în Sihem, și fântâna…
- Ridică acolo altare!
- Doamne, dar ăsta din Sihem nu e bun?
E nevoie azi de o reformă majoră în familiile noastre. Dar o reformă care să ne coste…Mulți vor “trezire”, dar oare, cine vrea ca trezirea să înceapă cu el?
Iacov a înțeles că la Betel nu se merge oricum. Că ceea ce spun mulți azi: “Dumnezeu se uită doar la inimă, nu conteaza exteriorul, frate”, nu e deloc valabil. Ca o trezire reală începe din interior și se continuă în exterior.
E nevoie să înțelegem azi că atunci când copilul va pleca din casa noastră și nu va avea Audi A6, nu e nici o problemă. Că dacă vila nu îi va fi gata, nu e nici o durere. Ci cea mai mare durere, e să îți plece copilul din casă la căsătorie, fără moștenirea unei pocăințe reale, văzută în viața părinților, pe care să o ducă și el în căminul lui mai departe…
Doamne, ajuta-ne ca împreună cu familiile noastre să avem Betelul nostru în fiecare zi, unde să ne întâlnim cu Tine. Să nu ne mai mulțumim cu pocăința aceea “la limită”,ci să ne dorim cu adevărat ca familiile noastre să îți aparțină Ție. Amin.

Sursa: Resurse crestine

Copiii - daruri cu valoare eterna, de Eugenia Podeanu

V-aţi gândit vreodată cât de complicat este procesul de creştere? Oamenii de ştiinţă folosesc microscopul, ca să vadă oul de balenă, o balenă mare ajunge la o lungime de peste 30 de m, iar masa este mai mare de 72.000 de kg.

Procesul misterios şi măreţ al creşterii a fost rânduit de Dumnezeu! Creşterea fizică a plantelor şi animalelor urmăreşte un tipar previzibil de diviziune celulară, înmulţire şi diferenţiere şi acest proces are câteva nevoi fundamentale ca: lumină, substanţe nutritive corespunzătoare, condiţii favorabile…

Dar când vorbim despre copil – făptură creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – cum ne raportăm la procesul de creştere?

Deseori, ca părinţi, suntem preocupaţi de sănătatea copiilor, de programul alimentar, de odihna lor, de bunăstarea copiilor, de programul de învăţământ. Şi este corect lucrul acesta. Dar, deseori se întâmplă că neglijăm partea cea mai importantă din viaţa unui copil și anume, formarea lui ca fiinţă ce are valoare eternă.

Într-adevăr, viaţa este un mister neelucidat din punct de vedere ştiinţific, avându-și originea în Dumnezeu, iar valoarea ei este incomensurabilă, căci „Suflarea omului este o lumină a Domnului” (Prov. 20:27) şi fiecare om poartă în sine o fărâmă de lumină din dumnezeire, toţi poartă în ei imago Dei.

Continuare: AICI

Cum ne rugam pentru copiii nostri - de Mihaela Gheorghe

„Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!” (Ps. 127:3-5).

Copiii noştri nu sunt „întâmplări”, nu sunt „accidente” ci binecuvântări, daruri divine care ne îmbogăţesc şi ne înfrumuseţează viaţa. Este interesantă şi foarte sugestivă comparaţia Scripturii dintre copil şi săgeată. Asemenea unei săgeţi, copilul trebuie să-şi atingă ţinta, acea ţintă pe care a stabilit-o Dumnezeu. Pentru ca o săgeată să-şi atingă ţinta, ea trebuie făcută dintr-un anume material şi să fie lansată din arc cu o traiectorie corectă.

Aşa şi copiii noştri au un material genetic moştenit, un suflet şi un trup care constituie materialul. Părinţilor le revine rolul de a prelucra acest material şi de a ajuta copiii astfel încât să aibă o traiectorie corectă.

Mediul familial în care copilul se dezvoltă fizic dar şi ca personalitate constituie „arcul” din care este lansată „săgeata” pentru a ajunge la destinaţia dorită de Dumnezeu (viaţa eternă). Bunicii şi părinţii trebuie să lase moşteniri spirituale şi emoţionale pozitive, constructive, copiilor lor.
„Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor lor” (Prov. 13-22).

Pe paginile Scripturii găsim exemple de părinţi care au avut un rol spiritual pozitiv asupra copiilor lor. Eunice şi Lois au conturat personalitatea lui Timotei astfel încât el a ajuns să fie un slujitor al lui Dumnezeu. Aceste două femei evlavioase, bunica şi mama, au imprimat valorile creştine, principiile Bibliei în mintea, inima şi conduita fiului şi nepotului lor.

Un alt părinte preocupat de starea spirituală a copiilor săi a fost Iov. Deşi era un tată foarte ocupat, având 10 copii, el era interesat de situaţia fiecăruia în parte. Iov mijlocea pentru fiecare copil înaintea lui Dumnezeu.

„Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor” (Iov 1:5).

Scriptura ne mai relatează: „Aşa avea Iov obicei să facă”. Rugăciunile lui de mijlocire pentru copii nu erau ocazionale ci o parte a timpului său devoţional zilnic. Trebuie să înţelegem, ca şi părinţi, că nu putem să ne creştem copiii într-o lume coruptă şi decăzută fără a mijloci pentru ei înaintea lui Dumnezeu.

Ana a ştiut să contribuie la formarea lui Samuel încredinţându-şi fiul Domnului şi lăsându-l să fie la dispoziţia Sa deşi inima ei de mama poate ar fi dorit să-l ţină lângă ea.

Familia lui Moise, în timpul copilăriei lui timpurii, a sădit în mintea şi inima viitorului lider, valorile şi legile Scripturii.

Ceea ce imprimăm în mintea şi sufletul copiilor în primii ani de viaţă va deveni baza pentru comportamentul şi personalitatea lor de mai târziu. Ei vor acţiona pe baza acestor principii, îşi vor dezvolta personalitatea în funcţie de valorile cu care au venit în contact în primii 5-6 ani. Dacă un copil învaţă acum că „Domnul este păstorul lui”, el va crede şi va trăi în lumina şi realitatea acestui adevăr!

Părinţii sunt răspunzători de ceea ce vor deveni copiii lor şi de traiectoria pe care o vor avea în viaţă, dacă-şi vor atinge ţinta sau nu. Rugăciunea de binecuvântare dată de pastor nu poate substitui marea responsabilitatea părinţilor în educarea şi formarea copilului lor în spiritul valorilor Scripturii! Părinţii vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de ceea ce au devenit copiii lor.

Ca părinţi, să nu uităm că avem datoria nu numai să aducem pe lume copii dar să le asigurăm şi o moştenire spirituală şi emoţională pozitivă care să le dea forţa de a ajunge să devină acei oameni pe care îi doreşte Dumnezeu! Noi, părinţii, deţinem cheile Împărăţiei pentru copiii noştri! Pentru a-i scuti de traume fizice, emoţionale, spirituale, ca mame şi taţi, în primul rând, avem datoria de a-i pune pe urmaşii noştri în lumina Adevărului. Dumnezeu ne porunceşte, aşa cum a poruncit odată părinţilor din poporul Israel:
„Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale”.

Un mod de a ne manifesta dragostea faţă de copiii noştri e să le asigurăm un climat spiritual în care să se dezvolte.

Trebuie, de asemenea, să-i ajutăm să înţeleagă identitatea în Hristos. Când ajung la o astfel de maturitate emoţională şi spirituală, minciunile vrăjmaşului nu mai au putere asupra lor. Scutul Adevărului şi puterea Duhului Sfânt vor proteja fiinţele lor de atitudini negative, sentimente de inferioritate, subapreciere, depresii şi tendinţe păcătoase moştenite.

Acum, că am văzut cu ce traume se pot confrunta încă de mici, să vedem cum putem colabora noi cu Dumnezeu pentru a asigura copiilor noştri o viaţă de împlinire şi biruinţă.

Pe coperta unei celebre cărţi despre copii, „Puterea rugăciunii unui părinte”, autoarea S. O. Martian menţiona: „De ce să laşi la voia întâmplării viaţa copilului tău, când i-o poţi încredinţa lui Dumnezeu?” Chiar aşa, nu e prea riscant să laşi viaţa, atât de preţioasă a copilului tău la voia întâmplării? Cel mai bine ar fi să i-o încredinţezi lui Dumnezeu!

Să vedem cum putem să ne rugăm efectiv pentru copiii noştri.

Un prim pas ar fi să ne recunoaştem, ca părinţi, totala dependenţă de Dumnezeu. Să recunoaştem că nu putem creşte aceşti copii fără ajutorul Lui. Să-I cerem să se implice cu noi în procesul de modelare, de formare a caracterului, personalităţii acestor „săgeţi” ce urmează să pornească spre ţintă.

Un alt pas e să încredinţăm copiii în Mâna lui Dumnezeu în fiecare zi. E ca şi cum, cu ochii minţii, vedem cum aşezăm aceşti copii în braţele Tatălui Ceresc, prin credinţă. Acolo e singurul loc sigur din univers. În braţele Tatălui Ceresc, nici un râu nu-i poate atinge.

Trebuie să ne mai rugăm să putem înţelege identitatea şi valoarea fiecărui copil în parte. Copiii noştri sunt diferiţi, deci va trebui să ne raportăm la ei în funcţie de structura lor emoţională, temperament, mediul familial în care au crescut. Într-un fel te porţi cu un copil melancolic, altfel cu unul sangvin sau coleric.

O rugăciune ce nu trebuie să lipsească e rugăciunea pentru protecţie. E necesar să mijlocim ca micuţii noştri să fie protejaţi de influenţele negative, atacuri demonice, accidente, boli, abuzuri de orice fel. Să ne rugăm ca mintea, trupul, emoţiile lor să fie păzite. Să ne rugăm ca îngerii lui Dumnezeu să ne păzească copiii şi ei să nu iasă niciodată de sub umbrela ocrotirii divine.

O altă rugăciune importantă e ca aceşti copii să se simtă iubiţi şi acceptaţi. Nimic nu formează mai mult caracterul unui copil decât sentimentul că e iubit şi acceptat de familia sa. Ca părinţi, trebuie să învăţăm să arătăm iubirea noastră, nu să o mascăm. Dacă nu le vom mărturisi cât de mult îi iubim, dacă nu le vom arăta cât de importanţi sunt, ei nu vor şti niciodată. Copiii care se simt iubiţi sunt capabili, la rândul lor, să iubească. Ei devin nişte canale prin care dragostea lui Dumnezeu curge către ei şi dinspre ei spre alţii.

Rugăciunea sinceră a părinţilor e o investiţie în eternitate şi, cu siguranţă, va primi răspuns. Noi toţi ne dorim ca micuţii noştri să aibă un viitor veşnic cu Domnul. Dar pentru aceasta trebuie să mijlocim necurmat.

E imperativ să ne rugăm ca ei să-L aleagă pe Dumnezeu când vor avea capacitatea de a face această alegere, să-L recunoască ca Domn Suveran şi să umble pe Calea Lui. Trebuie să ne rugăm ca ei să facă doar voia divină şi să umble în neprihănire. Ce încurajare să ştim că lui Dumnezeu îi pasă de viitorul veşnic al copilului meu şi că e interesat în a-l ajuta să ajungă un moştenitor al cerului!

Un lucru care aduce multă amărăciune în inima părinţilor e spiritul de neascultare şi răzvrătire al copiilor. Dumnezeu ne-a dat nouă, părinţilor, toată autoritatea de a ne împotrivi, în Numele lui Isus, oricărui duh de răzvrătire care ar vrea să-şi facă loc în viaţa copiilor noştri. Lumina Adevărului poate să ne ajute să vedem dacă răzvrătirea şi-a făcut întărituri în viaţa lor. Dacă acest lucru s-a întâmplat, noi avem toată puterea, toată autoritatea de la Dumnezeu de a ne împotrivi spiritului de neascultare şi răzvrătire şi de a mijloci pentru eliberarea copiilor. Noi trebuie să ţinem „piept împotriva uneltirilor diavolului”, să ne opunem idolatriei, neascultării şi lipsei de respect care s-au cuibărit în viaţa lor. În războiul spiritual pe care îl purtăm, să nu uităm că aceşti copii îi aparţin lui Dumnezeu şi că cel rău nu trebuie să aibă nici un câştig de cauză în ceea ce-i priveşte.

Când copiii ajung la vârsta critică a adolescenţei, mijlocirea noastră ar trebui să fie ca ei să aibă prieteni creştini şi modele demne de încredere. Desigur că profesorii creştini, pastorul, alţi lideri pot fi modele demne de urmat dar să nu uităm că primul model e cel primit în familie. Să ne rugăm ca preţioşii noştri adolescenţi să nu se însoţească cu nebunii, aşa cum spune Biblia ci să umble cu înţelepţii! Să ne rugăm ca ei să nu aibă în inima lor sentimente de subapreciere, singurătate care îi pot determina să caute relaţii de orice fel, doar pentru a fi acceptaţi. Să ne rugăm ca Domnul să-i înveţe ce înseamnă prietenia adevărată şi ca El să fie onorat prin fiecare relaţie de prietenie pe care ei o dezvoltă.

Să mijlocim ca Dumnezeu să sădească în fiinţa lor o dorinţă după lucrurile de sus, dorinţa de a alege adevărul, de a învăţa bine la şcoală, de a-şi descoperi darurile şi talentele naturale, de a trăi o viaţă fără frică, de a avea o minte sănătoasă şi un duh de chibzuinţă, de a trăi în libertatea iertării, de a creşte în credinţă, de a căuta înţelepciunea şi discernământul date de Stăpânul Ceresc.

Ajunşi adulţi tineri, noi părinţii, ne putem concentra rugăciunea ca Domnul să-i îndrume spre partenerul de viaţă potrivit, să fie păziţi de imoralitate, adulter sau divorţ. Ne putem ruga pentru nepoţii noştri acum, aşa cum ne-am rugat pentru copiii noştri când erau mici.

Ceea ce au mai făcut eroii din povestea noastră anterioară, a fost să se roage ca trăsăturile negative moştenite de la părinţii lor să nu se transmită copiilor lor. Având în vedere că acele trăsături negative trecuseră în familie din generaţie în generaţie şi produseseră atâta dezastru, cei doi, ajunşi părinţi, şi-au unit rugăciunile către Dumnezeu ca întăriturile celui rău să fie distruse şi acele trăsături moştenite, acele vicii să nu aibă nici o putere asupra copiilor lor. S-au pocăit de păcatele lor şi ale înaintaşilor lor şi au declarat victoria prin Sângele Mielului asupra oricăror întărituri moştenite de la părinţii şi bunicii lor. Au cerut putere de a rupe lanţurile robiei ce legau familiile lor de mai multe generaţii. Colaborând cu Dumnezeu şi mijlocind în rugăciune, acel pastor împreună cu soţia sa îşi creşte copiii într-un mediu sănătos, stabil emoţional, un mediu cu valori şi principii biblice, unde nici nu se pomeneşte de modul de viaţă dus de bunicii lor. Lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, rănile vechi au fost vindecate, totuşi se mai plăteşte un preţ pentru acţiunile păcătoase ale bunicilor, aceştia nu pot avea relaţii strânse, apropiate cu nepoţii lor.

Aceşti părinţi tineri s-au cercetat în lumina Scripturii să vadă dacă nu cumva păstrează în inima lor vreo trăsătură de familie negativă moştenită pe linie parentală. Pocăindu-se şi dărâmând întăriturile vrăjmaşului din familia lor, ei au asigurat un climat propice creşterii a doi copii stabili emoţional şi care duc o viaţă de împlinire. La maturitate, aceşti copii vor fi nişte adulţi echilibraţi, siguri de sine, care vor trăi o viaţă cu scop şi-şi vor atinge ţinta şi asta pentru că au avut părinţi care le-au lăsat o moştenire spirituală şi emoţională pozitivă, constructivă.

Şi voi puteţi face la fel. Îi puteţi mulţumi lui Dumnezeu că trecutul vostru nu mai are nici o putere asupra voastră şi că nu va avea putere nici asupra copiilor voştri. Îi puteţi mulţumi că moştenirea actuală este „Împărăţia care a fost pregătită încă de la întemeierea lumii”, că cele vechi s-au dus şi că toate lucrurile s-au făcut noi…

„Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.” O ultimă întrebare acum, la final: este copilul tău o săgeată care şi-a atins ţinta? Eşti tu o mamă războinică, gata să te implici în războiul spiritual, de dragul copilului tău?

Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Autor: scriitoarea Mihaela Gheorghe Sursa: Stiri Crestine.ro

Manipularea emoţională - de Mihaela şi Radu Gheorghe

(Galateni 1:10)Supunerea din frică şi nu din dragoste distruge armonia căminului. În 1 Ioan 4:18 citim astfel: „În dragoste nu este frică…” Dacă-ţi este frică de partenerul tău, atunci înseamnă că nu te simţi iubit sau acceptat cu adevărat. Trebuie să te deschizi faţă de el 100%. Dacă eşti încă vulnerabil, atunci nu este o relaţie sănătoasă de cuplu. Iubirea şi încrederea îţi dau sentimentul că eşti acceptat şi atunci nu eşti manipulate emoţional. Convieţuirea cu un partener care îl manipulează emoţional pe celălalt, te forţează să faci lucruri cu care poate că nu eşti de acord şi răpeşte treptat frumuseţea vieţii de familie. Ar trebui ca partenerul manipulator să-şi trateze soţul/soţia cu delicateţe deoarece este copilul lui Dumnezeu, este o binecuvântare. Biblia ne învaţă să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Oare cine este mai aproape de partenerul tău decât tine?

Manipularea financiară - femeia este manipulată financiar de soţ, nu se poate întreţine singură. Soţul manipulator profit de situaţie şi produce victimizarea soţiei, fiind convins că nu ar putea părăsi niciodată căminul conjugal, deoarece nu se poate întreţine singură. Multe femei se cramponează de acest lucru doar pentru că nu au de ales. Continuare AICI

Violenţa conjugală - de Mihaela şi Radu Gheorghe

Violenţa conjugală şi manipularea partenerului de viaţă sunt situaţii familiale nefericite, nedorite, despre care nu se prea vorbeşte dar care sunt cât se poate de reale. Aceste atitudini au drept consecinţă victimizarea partenerului manipulat. Dintr-un motiv sau altul (sau poate din egoism sau răutate) soţul manipulator exercită o presiune fie emoţională, fie fizică asupra celuilalt cu scopul de a-l controla sau de a-l pune în inferioritate. Uneori, diferenţele mari dintre cei doi, despre care am pomenit deja, stau la baza unui comportament violent sau manipulator din partea soţului care suferă de complexe de inferioritate, gelozie nefondată sau o slabă imagine de sine.Cel manipulat va fi transformat într-o victimă. Dicţionarul defineşte termenul de victimă în felul următor: „o persoană care a fost tratată într-un mod nefavorabil, ostil sau înşelată, rănită, supusă opresiunilor, dificultăţilor sau unui tratament greşit."

Ne vom referi în continuare la victima din cadrul unui cuplu. Însă uneori, victima are în spate un întreg şir de alte victimizari ceea ce face ca cercul vicios să nu fie întrerupt. Astfel de persoane care au crescut cu părinţi alcoolici sau delăsători, care provin din familii separate, care au fost abuzate emoţional sau sexual, care au fost supuse ritualurilor oculte, nu mai pot suporta victimizarea şi în cadrul familiei proprii. Aceste persoane se căsătoresc cu speranţa că o dată intrate în viaţa de familie, iubirea şi protecţia oferite de soţ/soţie îi vor ajuta să scape de coşmarul trecutului abuziv. Dacă partenerul este tot un tip abuziv, atunci aceste victime ajung să creadă că victimizarea e un mod „normal” de viaţă sau că chiar merită să fie tratate în felul acesta. Ajung să-şi piardă întreg respectul de sine iar într-un moment de slăbiciune sau tensiune maximă pot lua decizii extreme (plecarea de acasă, suicid). În Biblie avem câteva cazuri de victimizare. Termenul „victima” în originalul din limba ebraică era „cheleka” care se traduce „nefericit, nenorocit, fără şansă”. În Psalmul 10:8 ni se spune că „ochii lui (ai celui rău) pândesc pe cel nenorocit (victima)”. În Vechiul Testament, termenul „victimă” este tradus cu sensul de „ucis, mort, necinstit, rănit, omorât, lovit de moarte, tăiat, înjunghiat”. Toate aceste atribute calificative caracterizează persoana victimizată. În 2 Samuel 13 întâlnim o victimă nefericită, abuzată şi, pe deasupra nedreptăţită. Continuare AICI

Comunicarea în familie - de Mihaela Gheorghe

Familia este instrumentul special creat şi folosit de Arhitectul familiei cu scopul de a ne forma caracterele noastre, ca soţ şi soţie, după chipul şi asemănarea Sa, folosind relaţiile interfamiliale. Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia astfel încât prin comunicare, în cadrul relaţiei de familie să intre într-o legătură atât de strânsă care se va numi „un singur trup.” (Matei19:6) Totuşi, Stăpânul nostru ceresc, în marea Sa înţelepciune, a decis să ne diferenţiem din mai multe puncte de vedere. Astfel, un bărbat şi o femeie devin un singur trup tocmai în ciuda diferenţelor de comportament, emoţionale, fizice. Două persoane complementare se unesc, devenind astfel un tot unitar.

Unirea pe care a intenţionat-o Dumnezeu a fost una la nivel spiritual, emoţional şi biologic. Aceasta e ceea ce Biblia numeşte „un singur trup”. Soţii vin din medii diferite, au obiceiuri diferite şi, cu siguranţă, au un limbaj diferit pentru comunicare. Intrând în relaţia de cuplu trebuie să ajungă la un numitor comun şi să înveţe să comunice eficient unul cu celălalt.

Există cinci limbaje prin care se poate comunica eficient. Nu toţi oamenii apreciază acelaşi limbaj la partenerii lor. De aceea,va trebui să descoperim ce limbaj vorbesc soţii voştri. Cei care sunteţi în perioada de curtare sau logodnă, fiţi atenţi la limbajul pe care-l preferă viitorii voştri parteneri pentru a-şi comunica intenţiile, visele, dragostea.

In viaţa de toate zilele, limbajul ne ajută să comunicăm. Un binecunoscut psiholog, Norman Wright spunea: „Fără comunicare nu există relaţie.” Fără comunicare nu poate exista nici familia.

Continuare: AICI

Familii de nota 10 - Pastor Dr.Viorel Iuga

Diferenţele – binecuvântare sau blestem?

Motto: „Bărbaţii vin de pe Marte, femeile vin de pe Venus” dr. JOHN GRAY

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” Geneza 1:27 ne prezintă genul masculin şi feminin. Vedem că aceasta a fost ideea lui Dumnezeu – genuri diverse. Diversitate… în unitate. Pentru că familia presupune unitatea a doi indivizi ce sunt, totuşi, diferiţi. Aceasta a fost ideea iniţială, ideea perfectă, genială a Creatorului. A creat un bărbat pentru o femeie… şi o femeie pentru un bărbat… destinându-i unul altuia o dată pentru totdeauna, subliniind astfel importanţa, necesitatea căsătoriei monogame şi durabilitatea ei până la trecerea din viaţă a unuia dintre soţi.

Diversitate în unitate… Acest aspect îl surprinde foarte frumos celebrul scriitor John Eldredge în cartea sa „The Journey of Desire”. Nu suntem noi portretul viu al lui Dumnezeu? Într-adevăr suntem, şi în cea mai surprinzătoare privinţa, în genul nostru. Bărbaţi şi femei – astfel purtăm noi imaginea lui Dumnezeu. Partea eternă din noi ne face să Il reflectăm pe Creator. Textul biblic este clar; imaginea ne este dată ca bărbat sau ca femeie. Dumnezeu a vrut să arate lumii ceva din puterea Sa. Nu este EL un mare războinic? Nu a mers EL să-şi salveze mireasa? Şi de aceea şi-a oferit imaginea ca Domn al oştirilor.

Continuare: AICI

Conferinta pentru familii cu Pastor Dr.Viorel IUGA la Cluj

Viorel Iuga - Conferinta pentru familii - Prima Seara from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.

Viorel Iuga - Conferinta pentru familii - A Doua Seara from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.

Viorel Iuga - Conferinta pentru familii - A Treia Seara from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.