28.04.2009

Taţi care nu se schimbă

Ioan 2:14 " V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la inceput. V'am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne in voi, şi aţi biruit pe cel rău".
Să-L numim pe Dumnezeul etern, infinit si neschimbat din Cer Tatăl nostru este un imens privilegiu. Statornicia Sa aduce un sentiment de siguranta peste familia Lui. Niciodată nu trebuie să ne indoim că principiile sau standardele lui Dumnezeu se vor schimba.
Ceea ce era rău acum o mie de ani rămâne rău şi astăzi. Adevărul de ieri este şi adevărul de astăzi. El nu se ajustează după influenţele exterioare. El nu se conduce după nişte capricii exterioare. Asupra lui Dumnezeu si asupra Cuvântului Său timpul nu lasă nici o urmă. El a fost, este şi va fi un Tată care nu se schimbă. (Maleahi 3:6)
Un tată muritor nu poate spera să ajungă la acest nivel de "neschimbare". Gândirea sa are nevoie, ocazional, de ajustăriş uneori nu este consecvent. Timpul işi pune amprenta asupra lui, ii schimbă culoarea părului, ii incetineşte pasul, ii modifică fruntea: din netedă în brăzdată de riduri. Programul şi responsabilităţile de familie se schimbă. Poate chiar să devină din tată bunic.
Toate aceste transformări sunt previzibile pentru taţii pământeşti. Ceva insă n-ar trebui să se schimbe.
Devotamentul faţă de Dumnezeu. Omul inţelept işi construieşte casa pe stâncă. De ce ? Pentru că stânca nu se mişcă uşor. Intr-o lume agitată, haotică, un tată inţelept aduce siguranţa in familia lui, ancorându-se ferm pe Stâncă. Pentru a primi călăuzire in slujba de părinte, un tată creştin studiază Cartea Sfântă mai mult decât celelalte cărţi. Atunci când apar problemele, el e gata să folosească uşa rugăciunii şi apoi linia telefonică. Această ordine a lucrurilor nu se schimbă.
Loialitate faţă de biserică. Un tată care doreşte să formeze o familie stabilă, nu va incerca acest lucru in afara bisericii. El lucrează impreună cu biserica şi o apără cu zel. Copiii lui nu intreabă: "Mergem la rugăciune?" Ei ştiu deja acest lucru. Atunci când biserica abordează o problemă curentă, copiii lui se aşteaptă la susţinere din partea sa. Înfăţişarea, limbajul, maşina, afacerea lui -toate acestea sunt dovezi ale faptului că biserica ii este dragă. Când biserica ii atinge şi pe copiii lui, legaturile pot fi incordate, dar loialitatea rămâne de fiecare dată.
Convingere personală. Fiecare tată evlavios trebuie să fie ancorat in convingeri puternice. Inconsecvenţa destramă familia. Convingerile părinţilor nu trebuie să expire, numai dacă nu e vorba cumva de slăbiciune spirituală sau idealism nerealist. Convingerile pe care un tată si le-a format atunci când fiul lui cel mai mare avea cinci ani nu trebuie să se schimbe atunci când fiul ajunge la vârsta adolescenţei. Regulile familiei se aplică acasă şi departe de casă, indiferent de vizitatori. Ferice de copilul -frustrat sau supus- care poate spune : "Ştiu ce va zice tata". Un tată care taie cablurile convingerilor sub anumite presiuni ale familiei sau ale capriciilor ii pune pe toţi, spiritual vorbind, pe o mare involburată.
Dragostea faţă de familie. La lucru sau la masă, pe drum sau in pat, impreună cu familia sau departe de ea, odihnit sau sub presiune, dragostea tatălui este constantă. Afacerile sau serviciul nu il acaparează atât de mult, incât să nu mai aibă timp să sufle peste un deteţel zgâriat. Copiii lui nu se vor intreba niciodată dacă işi iubeste maşina mai mult decât pe ei. Ei ii simt nerăbdarea de a-i vedea invăţând, doinţa de a le răspunde la intrebări şi preocuparea pentru sufletele lor. Şi dacă văd că dragostea lui se schimbă, e doar pentru că devine mai profundă.
Când tata este constant, celelalte schimbări contează mai puţin. Un tată creştin care nu fluctuează in funcţie de schimbările vieţii este cel mai mare dar oferit familiei lui.
De Keith Kreider, din Revista creştină :"Sămânţa Adevărului" -luna martie 2009.

22.04.2009

Cine a fost mama Evei? - Pastor FLORIN IANOVICI

„Si omul a zis:
„Iata, în sfârsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi femeie*, pentru ca a fost luata din om**.” Genesa 2:23
1. Eva - visul lui Adam
Undeva în gradina Edenului statea un om si suspina. Primul om, Adam avea din când în când momente demelancolie. O stare de apasare pe care nu o putea descrie.
Animalele veneau si plecau perechi. Lucrând pentru Dumnezeu, a observat ceva. Ca pentru el nu s-a gasit cineva cu care sa faca pereche. Si în inima s-a nascut un dor, o asteptare, o dorinta de a avea pe cineva lânga el. Era atât de frumoscând umbla cu Dumnezeu, dar El nu era întotdeauna acolo, în Gradina.
Singuratatea este dureroasa. Avem nevoie sa împartasim visele noastre cu cineva pe care sa îl iubim. Cineva lânga care sa stam si sa îmbatrânim frumos. Lipsa perechii noastre naste un gol dureros, o singuratate apasatoare. Si privim spre cer!
Se poate face ceva, Doamne? Dumnezeu din cer a privit si a zis: „Nu este bine ca omul sa fie singur”. Am sa fac … ceva în aceasta privinta! Din dorul lui Adam s-a nascut Eva, pe care a adus-o la Adam. Framântarea dureroasa a lui Adam a primit un raspuns: Eva!
Eva s-a nascut în procesul împletirii dorului cu nevoia unei iubiri împartasite în inima lui Adam.
Iubitii Domnului, sotia îsi gaseste sensul si locul în iubirea sotului. Iubirea sotului o completeaza, o face sa înfloreasca, sa devina generoasa, iertatoare. Dumnezeu „a adus-o” la tine pe sotia ta. În iubire, Eva s-a simtit unica. O declaratie de dragoste de o frumusete inegalabila a tâsnit din inima si de pe buzele lui Adam. Neînvatata din carti, simpla, naturala. Iata „în sfârsit aceea…” Totul este la vedere! Vorbele noastre pot fi meste- sugite. Pot suna frumos, dar nu însala pe cea de lânga noi.
Continuare in pagina anexa

10.04.2009

Acuila si Priscila - o familie model

Texte: Fapte 18:1-3, 18-26; Rom. 16:3-5; 1 Cor. 16:19; 2 Tim. 4:19.

Numele soţului înseamnă “vultur”, iar numele soţiei se poate traduce prin “bătrînica” , “mica doamnă în vîrstă”. Acuila este un evreu din Pont, purtător de nume roman. Soţia lui este purtătoarea unui nume grecesc, poate o prozelită prin căsătoria cu soţul ei creştin. De ce se aminteşte peste tot depsre Priscila, atunci cînd este vorba despre Acuila?

Toate pasajele amintesc despre amîndoi. Este un lucru semnificativ, într-o vreme în care NT aminteşte de obicei numai bărbatul. Faptul acesta nu înseamnă că ceilalţi oameni pe care i-a întîlnit Pavel n-au fost căsătoriţi! Dimptrivă! Majoritatea au fost. Petru a avut “soacră”, ceea ce ne face să credem că trebuie să fi avut şi o nevastă (aşa cum scrie de fapt). Unii pun motivaţia lepădării lui Petru în faptul că Domnul Isus i-a vindecat soacra …

S-ar putea ca NT să amintească de cei doi şi ca o contrapondere cu un alt cuplu familial de la care n-avem prea mult de învăţat: Anania şi Safira. S-ar putea ca Priscila şi Acuila să ne fie daţi ca un exemplu bun în contrast cu exemplul rău pe care l-au dat ceilalţi doi!
Oricum, într-o lume plină de atîtea exemple rele despre viaţa de familie este necesar să ne uităm mai atent la o familie de la care putem învăţa ce este bun.

Continuare in pagina anexa

06.04.2009

Un copil e un dar ceresc...

“UN COPIL E UN DAR CERESC PENTRU OAMENI MEREU CÎT EXISTĂ PE PĂMÎNT COPII NE IUBEŞTE DUMNEZEU”
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urît în comportamente. „Cei 7 ani de-acasă”, se învaţă acasă.
Comunicarea este o piatră de bază pe care se clădesc toate celelalte activităţi şi ea trebuie să ocupe primul loc pe lista noastră de priorităţi. Trebuie să învăţăm cum să comunicăm. Comunicarea într-o familie este ceea ce este sîngele pentru viaţă. Fără sînge nu există viaţă. Fără comunicare, familia este lipsită de viaţă.
Nu suntem încă “experţi” în comunicare, suntem într-un proces de desăvîrşire şi a acestui domeniu, e o artă ce necesită timp ca să fie bine însuşită, şi unora o să ne ia o viaţă întreagă. Însă am realizat că, Specialistul Nr.1 în comunicare este Dumnezeu. De la început şi pînă “dincolo” comunică: adevăruri- El fiind Adevărul; legi – El fiind împlinirea Legii; învăţături- El fiind Învăţătorul; lucruri ce au fost, ce sunt şi care vor veni – El fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci. Tot de la El am învăţat că, comunicarea nu înseamnă doar vorbe, cuvinte. El a zis şi s-a făcut; a vorbit şi a dat viaţă Cuvîntului. Specialişti secunzi în domeniu, susţin că doar 8% din ce comunicăm sunt cuvintele (literele), partea nonverbală, însemnînd gesturi, expresia feţei, mimică, vestimentaţie, poziţie a corpului ocupă - 34%, trebuie o concordanţă totală, iar procentajul cel mai mare i se alocă comunicării paraverbale – tembrul, tonul, intonaţia vocii (aici atragem cel mai puţin atenţia) – 58%. De cele mai multe ori strigăm, ţipăm, urlăm şi întrebăm: “ce, n-am vorbit clar?”. Cît de des una spunem şi alta avem în vedere. De exemplu: cuvintele “aşa este”, pot însemna “sunt în totalitate de acord cu tine” sau “termină odată”. “Mersi de ajutor” poate însemna “sunt încîntată” sau “cum ai putut să faci aşa ceva?”
Cuvintele au multă putere: pot demola şi pot zidi. „Limba e un mădular mic, dar mare pădure aprinde”(Iac.3:5).
Cît de înţelept e să cerem ajutorul Specialistului!
Asemenea lui David să ne rugăm: „Doamne, pune strajă gurii mele”. Ajută-mă, să vorbesc doar cu psalmi şi cu cîntări de laudă. Cuvinte de laudă şi mulţumire să-mi clocotească mereu în gură.”

Realitati si reguli in viata de familie - Daniel Branzai

Proverbe 15

Introducere: Au fost vremuri cind copiii lui Dumnezeu isi faceau ssoala in cartea proverbelor lui Solomon. “Programa aceasta scolara” nu s-a demodat. Exista insa multa ingimfare in oameni si cartea Proverbelor a ramas nefolosita (Prov. 15:12). Totusi, aceasta este cartea care ne poate da si astazi cea mai pura si mai inalta intelepciune (Prov. 15:33).Ne oprim astazi la capitolul 15, incercind sa desprindem citeva principii despre viata de familie.

(I.) Regula rezonantei. 15:1
Aceiasi realitate o gasim descrisa si in Prov. 27:19.
Stiind aceasta regula, trebuie sa avem mare grija la ce aducem in viata de casnicie. Ni se va raspunde cu aceiasi masura.
- Problema limbajului folosit. 15:2, 4, 7, 14, 23, 26, 28
- Problema nervilor. 15:1, 13, 18, 21, 30.

(II.) Prioritatea lucrurilor spirituale. 15:13
Care sint lucrurile care aduc fericirea in familie. Unii se grabesc sa adune lucruri materiale, dar sint atitia oameni nefericiti in aceste palate care seamana mai mult cu niste uriase depozite decit cu adevarate camine!
Solomon ne spune ca este mai important “cine esti” decit “ce ai”, atunci cind iti cintaresti sansele de fericire. Prov. 15: 6, 15-17, 25, 27.

(III.) Regula responsabilitatii. 15:3
Casnicia este sub directa supraveghere a Domnului. El stie sa evalueze felul in care ne facem datoria de soti. Da, exista o astfel de “datorie de sot”. Casnicia nu este numai privilegii, ci si responsabilitati. Este bine sa stim ca Dumnezeu uneste este Cel ce doi oameni in casatorie si fiecare va raspunde inaintea Lui de felul in care si-a facut datoria. Neascultarea unuia nu-l va indreptati pe celalalt in ziua judecatii (Prov. 15:3). Dumnezeu ne poate refuza rugaciunile, oricit de maiestre ar fi ele, daca nu ne facem datoria de soti (Prov. 15:8-11, 29; 1 Petru 3:7).

Incheiere: Fratele Simion Cure obisnuia sa spuna: “Sfaturi putem da, dar minte nu!”.
O familie tinara are uneori tendinta sa creada ca se poate descurca si singura. Nu uitati insa ca Dumnezeu va dat binecuvintarea parintilor vostrii. Nu-i aruncati acum la gunoi. Aveti inca multa nevoie de ei in hotaririle vietii voastre. Cine asculta de parinti, este un om intelept care va scapa de multe necazuri. invatati din experienta lor ca sa nu invatati din greselile voastre. Ascultati ce spune Solomon: “Planurile nu izbutesc, cind lipseste o adunare care sa chibzuiasca, dar izbutesc cind sint multi sfetnici”. Toate aceste sfaturi, sint doar atit: “sfaturi”. Ramine la latitudinea voastra sa le primiti sau nu, sa fiti fericiti ascultind de ele sau sa suferiti consecintele unui duh impotrivitor: “Inima celor priceputi cauta stiinta, dar gura celor nesocotiti gaseste placerea in nebunie” (15:14) si “Urechea care ia aminte la invataturile care duc la viata, locuieste in mijlocul inteleptilor” (Prov. 15:31)