În Sfânta Scriptură, familia este comparată deseori cu o casă. La sfârşitul Predicii de pe Munte, Însuşi Domnul Isus foloseşte acest exemplu când vorbeşte despre importanţa temeliei (Mat. 7:21-29). Pilda celor două case poate fi aplicată atât pentru viaţa spirituală personală, cât şi pentru viaţa de familie. Acest exemplu confirmă faptul că lucrurile încântătoare de la suprafaţă depind de cele din interior, care nu se pot vedea. Casa construită de omul înţelept a rezistat tuturor încercărilor şi provocărilor vieţii, pentru că avea temelia aşezată pe stâncă, timp în care casa construită de omul fără minte s-a prabuşit şi prabuşirea i-a fost mare, deoarece aceasta a avut temelia aşezată pe nisip. Ceea ce a făcut diferenţa între cele două case a fost ,,TEMELIA”. Păstrând în atenţie învăţătura acestei pilde, putem spune că multe familii se destramă pentru că soţii se concentrează doar asupra lucrurilor de suprafaţă, cum ar fi: plăcerea, posesiunile, faima, petrecerile, prietenii..., neglijând lucrurile esenţiale: moralitatea, cunoştinţa, credinţa, consacrarea, comunicarea... Un sondaj recent arată că în America 60% dintre adolescenţi (11-17 ani) îşi pierd virginitatea, 70% nu acceptă autoritatea, 80% experimentează decepţie în prima dragoste, iar 90% îşi pierd speranţa pentru viitor. Cât suuces vor avea aceşti tineri în viaţa de familie, dacă pornesc deja înfrânţi? Nu-i de mirare faptul că 2/3 dintre familiile care se întemeiază astăzi sfârşesc prin divorţ.
De ce are nevoie o familie pentru a fi fericită? De obicei, nevoile vizibile sunt casa, maşina, serviciul, banii..., însă temelia nevăzută este explicată în Efeseni 5:1:33, de apostolul Pavel, unde relaţia soţ-soţie este comparată cu relaţia Hristos-Biserică:
1. Nevoia separării (nu izolării) de lume. Este nevoie să nu încurajăm relaţiile cu lumea şi să nu ne identificăm cu valorile şi priorităţile ei. De două ori se repetă ,,deloc” pentru a sublinia importanţa acestei nevoi de separare faţă de sistemul lumesc.
2. Nevoia de sfinţire. Separarea de lume, este compensată de apropierea de Dumnezeu. Dacă o familie are drept scop viaţa veşnică, atunci va urmări sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Când Adam şi Eva au locuit în Rai, în sufletul şi familia lor a fost o atmosferă de rai. Când Dumnezeu i-a scos afară din grădină, raiul din sufletul lor a dispărut. Iată dar diferenţa dintre lume şi Dumnezeu. Cei mai mulţi oameni vor raiul în familie, timp în care trăiesc în lume şi Dumnezeu este scos afară din viaţa lor.
3. Nevoia de unire desăvârşită. Această unire este invers proporţională cu despărţirea de părinţi (nu izolarea) şi alipirea de partener, cuprinzând domeniul spiritual, intelectual, emoţional şi fizic.
4. Nevoia de acceptare totală. În urma unei libertăţi depline în alegerea partenerului, ne asumăm responsabilitatea unei acceptări totale la ceea ce am ales. Nu există paradox mai mare decât să nu accepţi astăzi ce ai ales ieri. Aceasta nu este o problemă a celui ales, ci a celui care a făcut alegerea. Capacitatea de acceptare exprimă intensitatea iubirii, or calitatea unei relaţii în general şi a unei relaţii de familie în special este dată de dragostea care acceptă.
5. Nevoia de comunicare eficientă. Omul are nevoie să comunice, or sentimentele, gândurile, dragostea, proiectele, deciziile, intenţiile, secretele dintr-o familie trebuie comunicate între cei doi parteneri. Cum se vor împărtăşi toate acestea dacă nu se foloseşte privilegiul comunicării? Înstrăinarea în cuplu se realizează prin absenţa comunicării. Harul de a fi fericiţi în familie este în mâna noastră, deci să-l folosim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu