Care este semnificaţia îndemnului biblic: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri (...)” – Efeseni 6:4?Mai întâi vreau să vă sugerez să studiaţi un pasaj din Scriptură folosind şi alte traduceri decât cea pe care o folosiţi de obicei. Traducerea Cornilescu, cea mai folosită traducere a Bibliei de către evanghelici, a fost scrisă la începutul secolului XX. Traducerile alternative vă ajută să nu deveniţi dependenţi de o anumită formulare a unui text biblic. În felul acesta, veţi observa mai multe detalii ale textului, mai multe nuanţe ale semnificaţiilor acestuia, astfel încât să puteţi formula o interpretare contemporană a unui pasaj biblic.
Pentru acest verset propun să citim şi versiunea Living Bible (Noul Testament pe înţelesul tuturor):
„Şi acum, un cuvânt pentru voi părinţii. Să n-o ţineţi întruna certându-vă şi cicălindu-vă copiii, trezind în ei mânie şi resentimente. Mai degrabă, creşteţi-i cu acea disciplină plină de iubire aprobată de Domnul, cu sugestii şi sfaturi evlavioase.”
Sunt câteva lucruri pe care le-am discutat împreună cu prietenii mei şi vreau să subliniez câteva idei. Nu vreau să fiu partizanul copiilor, dar textul biblic este destinat părinţilor. „Şi voi, părinţilor...” Câţi dintre părinţi vă mâniaţi? Cu toţii ne mâniem!
Prima remarcă pe care vreau să o fac referitoare la acest subiect este că, dacă noi, în calitate de părinţi, ne mâniem şi avem dreptul la mânie, atunci trebuie să acordăm acest drept şi copiilor noştri. Simt şi ei uneori nevoia să răbufnească şi să îşi exprime frustrările. „Ce!!! Tu te enervezi deja?!”, dar eu sunt mânios de mama focului, în timp ce el trebuie să fie calm şi degajat. E un abuz din partea părintelui.
Această abordare a mea nu presupune bătaie sau violenţă. Nu sunt de acord cu bătaia copilului. Eu nu mi-am bătut copiii. Sunt unii părinţi care sunt plini de mânie şi folosesc tot felul de cuvinte grele, gen „prostule”, şi nu mai continui... Aceşti părinţi vor ca fiii lor să stea stană de piatră, să zâmbească frumos şi să zică: „Mami, continuă, eu sunt calmă.” „Tati, continuă, eu sunt calm.” Dacă noi suntem mânioşi pe copiii noştri şi ne manifestăm mânia, trebuie să le dăm şi lor dreptul să fie mânioşi.
Biblia spune: „Nu îi cicăliţi, nu îi certaţi, ca să nu treziţi în ei resentimente.” Dumnezeu ne-a dat autoritate nouă, părinţilor, dar nu să abuzăm de ea, ci să o folosim pentru a educa, forma şi motiva. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, (când îi va creşte barba, când va ajunge adolescent) nu se va abate de la ea.“ (Proverbe 22:6) Acest verset spune despre singura metodă eficientă de creştere a copiilor: exemplul personal.
Dacă nu ai reuşit să îl motivezi prin exemplu personal în timpul copilăriei lui, nu vei avea autoritate când copilul tău va avea 16 ani, când are deja gaşcă. „Fiule, trebuie să te duci la biserică. Acolo vei găsi prieteni...” Dar până la 16 ani îi ziceai vineri seara: „Mâine plecăm din oraş. Este weekend şi îl petrecem într-un loc anume.” Săptămâna următoare la fel. Schimbăm locaţia, dar avem aceleaşi priorităţi. Când creşte, nu îi mai poţi spune: „Fiule, duminica este pentru Dumnezeu şi trebuie să fim la biserică.” El va urma ceea ce l-ai învăţat prin faptele tale, nu ce îi spui la adolescenţă prin cuvinte.
„Fiule, îţi dai zeciuala? Dă-ţi zeciuiala Domnului. Acum câştigi! Dumnezeu te-a ajutat să faci facultatea.” Dar el îmi va spune: „Tata, dar eu nu te-am văzut niciodată dând zeciuiala la biserică.”
„Învaţă pe copil” înseamnă a-i da exemplu personal, a dedica, a inaugura împreună cu copilul tău, a munci împreună cu el.
Versetul acesta spune: „Creşteţi-i!” Ce înseamnă „creşteţi-i”? Înseamnă o grijă permanentă, totală, deosebită. Una este să creşti ceva şi alta este să laşi să crească. Trebuie să supraveghem creşterea copiilor noştri, să o modelăm şi să o direcţionăm, să comunicăm cu ei, să le fim prieteni...
Care este semnificaţia îndemnului biblic: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri (...)”? Semnificaţia este: „Părinţilor... fiţi un exemplu pentru copiii voştri, puneţi-le limite rezonabile şi cereţi-le iertare atunci când greşiţi.”
Copiii au nevoie de limite, limite cu privire la timpul pe care îl petrec în oraş, la Mall, la fotbal... şi în tot ceea ce fac ei. Sunt derutaţi să aibă toată libertatea, pentru că nu ştiu ce să facă cu ea. Iar unul dintre rolurile părintelui este să-l ajute să îşi cultive un spirit responsabil în folosirea libertăţii personale.
Un alt lucru pe care trebuie să-l acceptăm noi, în calitate de părinţi, este că uneori avem atitudine greşită faţă de copiii noştri. Eu uneori sunt prea autoritar. Mă trezesc câteodată în relaţia cu băieţii mei că nu sunt deschis la negocieri. Spun un lucru, şi ei trebuie să îl respecte. Nu e corect lucrul acesta. Ar trebui ca ei să poată negocia cu mine în anumite situaţii. Ora 12 este o oră-limită de a veni în casă, dar sunt excepţii în care ar trebui să negociez ora aceea limită. Trebuie să fim liberi să negociem cu copiii noştri, să-i facem cu adevărat nişte interlocutori şi trebuie să recunoaştem că uneori greşim faţă de ei, şi atunci este important să ne cerem iertare.
Sursa: viatadefamilie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu