Florin Ianovici - Mesaj pentru Parinti

Partener în căsătorie - de Luigi Miţoi

Asemenea vieții umane, căsătoria are multe etape care se repetă în mod specific în viaţa fiecărui cuplu. Aceste etape reflectă procesul de maturizare al soţilor în dimensiunea vieţii lor de familie. Fenomenul acesta se explică prin faptul că informaţiile acumulate în viaţă îl conving pe om, timp în care experienţele dobândite îl constrâng. Deşi căsătoria este un eveniment prin sărbătoarea publică a nunţii, ea este un proces în experienţa de viaţă a soţilor:

I. CUNOAŞTEREA PARTENERILOR ÎN PRIETENIE

Cunoaşterea viitorului tovarăş de viaţă este esenţială şi se reflectă în calitatea alegerii. Această etapă de început a relaţiei are în vedere cunoaşterea trecutului, acceptarea prezentului şi potrivirea viitorului.

II. CONFIRMAREA PARTENERILOR ÎN LOGODNĂ 

Confirmarea verifică calitatea alegerii făcute în perspectiva căsătoriei. În această etapă se validează alegerea făcută, în consens cu propria conştiinţă, cu părinţii şi cu Dumnezeu.

III. CONVIEŢUIREA PARTENERILOR ÎN CĂSĂTORIE

Convieţuirea e timpul practicării alegerii făcute şi are multiple etape:

1. Etapa încântării căsătoriei e timpul visurilor şi al cunoaşterii reciproce. Fermecaţi de iubire, soţii nu accepta că în familia lor pot apărea tensiuni sau pot apărea neînţelegeri cu rudele, dificultăţi la serviciu, probleme financiare. Aşteptările sunt exagerate, tovarăşul de viaţă este ideal, viitorul este roz, toate lucrurile sunt foarte bune. 

2. Etapa revenirii la realitate e cea în care partenerii încep să vadă viaţa de cuplu în mod obiectiv, eliberaţi de aşteptările idealiste. În această perioadă devin vizibile greşelile partenerului, idealizarea vieţii coboară la limitele reale, diferenţele dintre ei devin din ce în ce mai evidente şi din ce în ce mai greu de gestionat. 

3. Etapa maturizării e cea în care soţii renunţă la competiţie în favoarea completării. Ei ajung să experimenteze frumuseţea şi bucuria vieţii de familie, anticipată în perioada încântării. 

Procesul parcurgerii acestor etape schimbă mentalitatea soţilor despre lume şi viaţă, expunându-i la maturizare şi excelenţă. Aşteptările se echilibrează, frustrările se diminuează, responsabilităţile fiecăruia se conturează, relaţiile se restaurează şi familia se dinamizează. În acest proces căsnicia devine asemena unui edificiu care se reclădeşte în fiecare zi într-o formă mai frumoasă. Unul dintre lucrurile pe care soţii le învaţă în acest punct este faptul că singurul lucru pe care fiecare îl poate controla este doar propria atitudine. Din acest motiv dragostea în familie este asemenea celor cinci pâini şi celor doi peşti, care se înmulţesc doar atunci când o împarţi celuilalt, nicidecum atunci când o pretinzi sau când o păstrezi pentru tine.

Să nu uităm faptul că în viaţa de familie Dumnezeu a intenţionat să ne facă sfinţi, nu fericiţi, pentru că cei mai fericiţi oameni sunt oamenii sfinţi. 

www.nicolaegeanta.blogspot.ro

Tezaurul familiei - Luigi Mitoi

Nevestelor, fiti supuse barbatilor vostri ca Domnului! - Beniamin Faragau

Mesaj despre familia creștină - DAN CRĂCIUN

Mesaj despre căsătorie - Dan Crăciun

Seminar pentru Familii - Pastor Cristian Barbosu

Vladimir Pustan – Cum sa nu-ti distrugi casatoria – Conferinta de Familii la Biserica Logos Ploiesti

A te casatori e usor, a ramane casatorit e mai dificil, iar a fi fericit in casatorie e o arta.

Cand vorbim despre casatorie, despre institutia aceasta a familiei, vorbim intr-un timp in care mai mult de cat oricand e atacata. Stiti de ce are nevoie o femeie? De un sot dependent de sfanta Scriptura, dependent de Dumnezeu. Cand sunt probleme, barbatul zice, “Haidem, inchidem totul si dam drumul la Biblie, toti pe genunchi, barbatul conduce inchinarea in casa. Femeia are nevoie de un barbat dependent de Dumnezeu. Pastorul Pustan da cateva sfaturi practice:

O casatorie care nu va tine:

1. casatoria facuta inainte de fi matura o persoana.

2. casatoria cu un necredincios. Eu trebuie sa imi iau sot sau sotie din poporul lui Dumnezeu.

3. casatoria facuta cu acest sindrom de boala ciudata, care la noi se numeste ‘dragoste la prima vedere’, desi dragostea la prima vedere are mai mult de a face cu biochimia. Biblia spune ca omul ascuns al inimii, cel din interior este important.

4. casatoria implicata cu relatii sexuale dinainte.

5. casatoria in orb (aranjata).

Crestinii se casatoresc o singura data.

Multi se pregatesc sa se casatoreasca si atat sunt framantati cu ziua nuntii si atat sunt de obositi pentru nunta aceea, ca nu mai stiu ce sa faca dupa. Deci, scopul lor a fost nunta.

1. Nu va mai ganditi la lucruri grandioase. Invatati sa traiti din lucruri marunte. Un zambet, o incurajare, o vorba buna, un SMS, lucruri frumoase si marunte. Gesturile acestea in viata de casatorie conteaza. Traiti frumos. Lucrurile acestea marunte infrumuseteaza viata.

2. Comunicati intre voi. Cele mai multe familii nu se destrama din cauza adulterului, ci din cauza necomunicarii, din cauza inflexibilitatii. Din pacate, cele mai multe familii au un singur punct de lumina in casa- e acela de la televizor sau de la calculator. Acela este singurul punct luminos in casa. Dar, cand Dumnezei i-a spus lui Adam, “Nu e bine ca omul sa fie singur, nu s-a gandit sa-i dea un televizor, nu s-a gandit sa-i dea un laptop, ci i-a dat pe Eva. De ce? Nu e bine ca omul sa fie singur. Marea problema este cu comunicarea. Atat de mult se vorbeste inainte de casatorie si atat de putin dupa. Cum trebuie sa fie comunicarea intre casatoriti?

1. In primul rand fiti deschisi si onesti, spune Biblia in spuneti-va adevarul in dragoste. Pentru ca cu adevarul poti ucide. Conteaza cum spuneti orice lucru. Spune, “Asta e problema mea…..,” nu comunica primul lucru cu mama. Si apoi, de la mama sa plece la sotie (a ta). Nu suporta nici o femeie lucrul acesta, nici invers. Incercati sa va spuneti temerile, framantarile voastre.

2. Daca avem o problema, nu o ascundem sub covor. Si stiti unde se spune o problema, o framantare? Intotdeauna in dormitor, sa nu va auda copiii. Nu vorbiti in contradictoriu in fata copiilor vostri. (Nu vorbiti de nimeni in fata copiilor vostri). Cand veti distruge in mintea lor cea mai mica autoritate, cum e educatoarea, invatatorul, profesorul, pastorul, seful de la servici. – cand veti distruge in fata lor o linie de autoritate cat de mica, linia de autoritate pana la capat se va distruge in mintea copiilor vostri si voi sunteti linie de autoritate. Nu o sa mai creada copiii nici in tata, nici in mama, pentru ca voi a-ti facut-o asta.

3. Comunicarea sa fie cu stapanire de sine. In Proverbe 25 spune ca nebunul isi arata toata patima, dar inteleptul o stapaneste. Va rog in numele lui Isus Hristos sa nu mai vorbiti cand sunteti la manie. E o nebunie sa vorbesti la suparare. Cele mai grele cuvinte din univers sunt: Te iubesc si iarta-ma. Este o arta sa sti cand sa taci, dar este o arta sa sti si cand sa vorbesti. Eclesiastul 5 spune ca e mai bine sa asculti.

4. Spune o vorba buna celui de langa tine. Ascultati-va in framantarile cotidiene.

5. Verbalizati-va dragostea. Dragostea sta si in cuvinte. Am tinut un studiu cu familii acum 18 ani si am vorbit despre faptul ca e bine sa ne spunem sotiilor ca le iubim, asa cum ne spune Hristos zilnic ca ne iubeste. Am intrebat cati dintre frati au spus sotiei lor ca o iubeste in ultimii 5 ani (la care s-au ridicat 10 maini) si a zis un frate: Noi le-am spus atunci cand ne-am casatorit, odata. Pai, da noi nu ne luam cuvantul inapoi. (63:00) Am zis, “Atunci, nu conteaza, in seara asta va duceti si le spuneti la sotii acasa ca le iubiti. Au fost suparati pe mine. Au zis, frate, eu nu stiu ce invataturi straine ai invatat tu acolo la Bucuresti.” Hristos, chiar ca ne spune in fiecare zi ca ne iubeste, ca daca nu ne-ar fi spus ca ne iubeste, stiti unde eram? La terapie intensiva. Verbalizati-va dragostea.

6. Nu neglijati aspectul exterior niciodata. Din pacate, foarte multi barbati si foarte multe femei sunt ingrijiti pana la casatorie.

7. Nu va povestiti casa la nimeni, numai la Dumnezeu. Critica nu va rezolva nimic, numai Dumnezeu poate schimba omul.

8. Impliniti-va nevoile unii altora. E nevoie pentru amandoi pentru a face din casatorie un succes. Dar, ca sa o faca praf e nevoie de unul singur. Si atunci pun o intrebare: Nu cumva esti tu de vina ca casatoria voastra nu e buna? Reusita in casatorie am invatat ca este cand esti gata tu sa dai celuilalt, in loc sa te inveti sa astepti tu sa primesti. Fericirea inseamna sa dai tu. Eu cred ca implinirea nevoilor este tinand cont ca sotiile si sotii sunt diferiti.

• Stiti ce nevoie are sotia voastra? Un sot care sa o inteleaga asa cum este. Trebuie sa o intelegi, sa-i porti de grija, sa o acepti asa cum este ea. Perfectiunea vine numai in cer. Stiti de ce are nevoie o femeie? De un sot dependent de sfant Scriptura, dependent de Dumnezeu. Cand sunt probleme, barbatul zice, “Haidem, inchidem totul si dam drumul la Biblie, toti pe genunchi, barbatul conduce inchinarea in casa. Femeia are nevoie de un barbat dependent de Dumnezeu.

• Ce nevoie are sotul dumneavoastra? Are nevoie de o sotie supusa. Stiti ce inseamna cuvantul “supus” in limba greaca? Aderare voluntara la ordine. Oricine poate sa dea cu pumnul in masa, nu-ti trebuie multa minte pentru asta. Aderare voluntara la ordine. Voi sunteti egali, dar barbatul, sotul este primul intre egali. Cum zici tu, el are ultimul cuvant. Sotului ii trebuie o sotie care sa il incurajeze. Traim intr-o lume a concurentei. Multumiti-va cu ce aveti.

A te casatori e usor, a ramane casatorit e mai dificil, iar a fi fericit in casatorie e o arta.

Stiti ce e o familie nenorocita? Doi oameni singuri care poarta numele de sot si sotie. Doi oameni cu vise diferite, cu ganduri diferite. Daca veti avea familii puternice vom avea si biserici puternice. Bisericile sunt slabe pentru ca familiile sunt slabe. Eu nu cred ca familia e celula de baza a societatii. Eu cred ca familia este lasata de El ca sa fie scopul Lui pe pamantul acesta. Va rog sa aveti grija cu copiii vostri si rabdare, pentru ca tot mai mult trag nadejde ca un ‘Ioan botezatorul’ e prin casele voastre si prin el Dumnezeu vrea sa trezeasca Romania. Nici nu stiti ce purtati acasa sau in pantece. Habar nu aveti ce poate face Dumnezeu cu un copil invatat bine si crescut bine.

Finanțele si Căsătoria - Mia si Costel Oglice

Vladimir Pustan - Casa mea, loc al slujirii

Eusebiu Stanila - Tabloul unei familii binecuvantate

Cum sa nu-ti distrugi casatoria - Vladimir Pustan

"CASATORIA" Un dar de la Dumnezeu

Casnicia placută lui Dumnezeu - Geneza 2:15-25

Familia binecuvantata - OVIDIU CUPSA

Ovidiu Cupsa. O familie binececuvantata(www.crestintotal.ro) by CRESTINTOTAL1

CUM SA FII UN SOT BUN-PROVERBELE-Daniel Branzei

CUM POTI SA FI O SOTIE BUNA - Daniel Branzei

Anotimpurile familiei – Viorel Iuga

Anotimpurile familiei - Viorel Iuga by suceava

Predica “Anotimpurile familiei” a fost rostita de pastorul Viorel Iuga in cadrul intalnirii de duminica seara – 11septembrie 2011 – a Bisericii Filadelfia, Suceava.

Barbatilor, iubiti-va nevestele - de Paul Washer

Nu conteaza daca ea este o persoana buna sau foarte dificila. Asta nu conteaza deloc, ci faptul ca Dumnezeu ti-a incredintat o fiica de-a Lui… Si nici o scuza egoista n-o sa inlature faptul ca El ti-a incredintat o fiica, in mod suveran ti-a oferit o fiica de-a Lui!. Si se asteapta sa faci exact ceea ce iti porunceste, anume sa-ti sacrifici viata pentru ea. Dar iata ce vreau sa intelegi…Stiti, intalnirile acelea unde se incearca gasirea unui partener care sa fie compatibil? Eu va spun ca nu reflecta voia lui Dumnezeu.

Pentru ca, in mare, voia lui Dumnezeu nu este sa gasesti un partener compatibil. Acum te simti mai bine cand te gandesti la casnicia ta, nu? Ai sa spui “Uau, asta da descoperire!”. Cand tot timpul ai crezut ca asta e important.

Nu! Nu asta este voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu iti va oferi o partenera care este puternica in domeniile in care trebuie sa fie puternica, ca sa nu fii ispitit peste puterile tale. Acelasi lucru il pot spune si despre ea. Dar Dumnezeu ti-a oferit o partenera pregatita in mod special, cu slabiciuni….El iti da o femeie cu slabiciuni in domenii in care tu ai vrea mai mult ca orice sa fie puternica.

Continuare AICI!

Casă nouă, familie veche... - de Mihai Ardelean

Se mutaseră în casă nouă. Tata venise bogat de la socru; nu prea avusese el timp să își organizeze și să își supravegheze familia... Și câte speranțe nu îți mai faci... câtă bucurie din partea copiilor că vor avea fiecare camera lui, că nu vor mai fi slugi înarmate care să îi păzească noaptea din cauza lui Esau. Își puteau face buletine de-acum, puteau merge la școală...
Gen 33:17 Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă, şi a făcut colibi pentru turme. Deaceea s'a dat locului aceluia numele Sucot (Colibi).
Era ocupat să adune. Până și în vise număra oile, berbecii, caprele. Important era că venise înapoi bogat, o rezolva-se și cu fratele său, acum se putea așeza liniștit la casa lui.
Iacov, spune Biblia, și-a zidit o casă, însă nu a putut să ’’zidească’’ și să unească o familie...
O Dina care vroia să vadă fetele țării, o soție mincinoasă și idolatră, băieți cu săbii după ei...
Dar Iacov și-a zidit o casă. Îl ascultau măcar ușile... (dacă se făceau case cu uși pe vremea aceea).
Putem învăța de aici câteva lucruri:

1. Chiar și în cele mai bune locuri se pot întâmpla lucruri rele
Știți unde era Sihemul? Pe pământul făgăduinței. După cei care studiază geografia, e chiar unul dintre cele mai superbe locuri din Palestina. Aici Dumnezeu se arătase lui Avraam pentru prima oară.
Gen 12:6 Avram a străbătut ţara pînă la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Cananiţii erau atunci în ţară.

Gen 12:7 Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.

Aici urma Iosua să facă acea frumoasă declarație (’’Eu și casa mea…’’, Iosua 24:1-15); tot aici au fost îngropate oasele lui Iosif (Iosua24:32).
Despre Sihem este menționat în Biblie, ca fiind una din cele șase cetăți de scăpare (Iosua 20:7)… Sihemul este locul unde ai senzatia ca aici e totul. Aici e și raiul, și iadul… vesnicia,… tot. Însă Sihemul, cu tot cu altar in cinstea lui Dumnezeu, este locul de unde lipsește Dumnezeu. Locul cu o traditie bună, cu o istorie bună... Sihem inseamna “în parte”, “bucată”, nu întreg. Parcă seamănă cu afirmația lui Pavel: “aici nu e totul, doar in parte”.
Păi… băiatul meu merge la repetiții de fanfară. Și ce? Înseamnă că este ferit de ispite…? Fata mea cântă în cor. Și ce? Înseamnă că toți sunt acolo modele, exemple?
Paul Washer spunea, și înclin să îi dau dreptate, ’’Nu mi-aș lăsa copiii la 90% din școlile duminicale de azi." Ne putem prăpădi noi în cele mai bune și sfinte locuri, cu cât mai mult copiii noștri...
(Prov. 5:14 – “cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului și adunării…”)
Problema noastră de azi este că lăsăm educația copiilor noștri pe seama unor, așa-zis, profesioniști cu diplomă. Nimeni nu e mai profesionist decât tine ca și părinte…Poți avea casa între sfinți, cea mai bună biserică din țară, predicatorii cei mai însoțiți de har… Ești tot pe pământ, și tu, și familia ta, și e nevoie să îți faci datoria…

2. Chiar și cei mai bine-văzuți copii pot comite greșeli
Nu și-au bătut capul să îi găsească un nume... și, probabil, se gândea tatăl lui, că va avea mai multe șanse la alegeri dacă îi va pune numele cetății....Așa că, i-a pus numele Sihem, la fel ca numele cetății.
Și în spiritul ăsta a și fost crescut, și anume că orice intră pe porțile cetății este a lui, că poate fi luat fără consecințe, că toate i se cuvin... că doar tatăl lui era domnitorul cetății...
Gen 34:2 Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.

Ce mi se pare cel mai trist însă din tot pasajul ăsta, nu este fapta lui Sihem, nici consecințele pe care le-au suportat, ci o afirmație care apare pe buzele multor părinți de azi, și care este scrisă în prima carte a Bibliei.
Din păcate, mulți părinți nu au ajuns să înțeleagă însemnătatea oricărui lucru, gest, vorbă și efectele rezultate în educația dată copiilor…
Gen 34:19 Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.
“Cum? Băiatul meu? Dar el nu ar lovi nici o muscă, nu cred eu că ți-a pălmuit fata…. Fata mea să răspundă obraznic? Niciodată…”
Tânărul acesta era cel mai bine văzut. Se lăuda tata cu el:
’’Uitați-vă, ce înțelept e Sihem! Ce cuminte e Sihem!... ce harnic e Sihem! Băiatul meu are net, dar nu se uită el la poze murdare, etc...”
Adică, de la el nu se astepta nimeni să facă vreo prostie, ar fi băgat mâna în foc pentru el…
Imi aduc aminte de un alt tânăr, care nu era cel mai bine-văzut în casa lui, dar era bine-văzut în ochii lui Dumnezeu, era din familia lui Iacov, numele lui era Iosif.
Gen 37:8 Şi l-au urât şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.
Ce să mai spun de David, că nici el nu era văzut bine între frații lui…

3. Chiar și atunci când greșeala este comisă, trebuie să iei atitudine, nu să taci...
Gen 34:5 Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune,Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
Iacov a tăcut. Problema zilelor noastre este că tații tac. Și nu mă miră atitudinea lui. O viață întreagă de tăcere… a tăcut atunci cu binecuvântarea, a tăcut și a reacționat ca atare la plecarea lui și a familiei sale de la Laban… și acum Iacov iar tace.
Și când tace tata într-o familie, atunci vine Hamor să vorbească, să îți ceară fetele de nurori, și băieții de gineri.
Știți ce înseamnă numele lui? Mizerie, necurăție, întinăciune.
Asta se întâmplă când tata tace.
Tăcea când își vedea fiica cum ieșea îmbrăcată, tăcea când venea seara târziu, tăcea în fața soțiilor, care se îmbrăcau cum se îmbrăcau…
Astăzi, problema mare este că la sfârșitul zilei când venim acasă, soțiile ne spun ce s-a întâmplat, ce au mai făcut copiii, și noi tăcem… Și cel mai trist e, că uneori, ca și în cazul lui Iacov, copiii vin și ne spun la un moment dat că lucrurile pe care le comitem sunt greșite.
Iacov tăcea, dar Dumnezeu a decis să nu mai tacă...
Gen 35:1 Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo, şi ridică acolo un altar Dumnezeului, care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.”
Azi, Dumnezeu nu mai tace și îți spune atât ție, cât și mie:
- Iacove, suie-te la Betel!
- Doamne, dar e așa de greu să urc…
- Locuiește acolo!
- Doamne, dar eu am casa în Sihem, și fântâna…
- Ridică acolo altare!
- Doamne, dar ăsta din Sihem nu e bun?
E nevoie azi de o reformă majoră în familiile noastre. Dar o reformă care să ne coste…Mulți vor “trezire”, dar oare, cine vrea ca trezirea să înceapă cu el?
Iacov a înțeles că la Betel nu se merge oricum. Că ceea ce spun mulți azi: “Dumnezeu se uită doar la inimă, nu conteaza exteriorul, frate”, nu e deloc valabil. Ca o trezire reală începe din interior și se continuă în exterior.
E nevoie să înțelegem azi că atunci când copilul va pleca din casa noastră și nu va avea Audi A6, nu e nici o problemă. Că dacă vila nu îi va fi gata, nu e nici o durere. Ci cea mai mare durere, e să îți plece copilul din casă la căsătorie, fără moștenirea unei pocăințe reale, văzută în viața părinților, pe care să o ducă și el în căminul lui mai departe…
Doamne, ajuta-ne ca împreună cu familiile noastre să avem Betelul nostru în fiecare zi, unde să ne întâlnim cu Tine. Să nu ne mai mulțumim cu pocăința aceea “la limită”,ci să ne dorim cu adevărat ca familiile noastre să îți aparțină Ție. Amin.

Sursa: Resurse crestine

Copiii - daruri cu valoare eterna, de Eugenia Podeanu

V-aţi gândit vreodată cât de complicat este procesul de creştere? Oamenii de ştiinţă folosesc microscopul, ca să vadă oul de balenă, o balenă mare ajunge la o lungime de peste 30 de m, iar masa este mai mare de 72.000 de kg.

Procesul misterios şi măreţ al creşterii a fost rânduit de Dumnezeu! Creşterea fizică a plantelor şi animalelor urmăreşte un tipar previzibil de diviziune celulară, înmulţire şi diferenţiere şi acest proces are câteva nevoi fundamentale ca: lumină, substanţe nutritive corespunzătoare, condiţii favorabile…

Dar când vorbim despre copil – făptură creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – cum ne raportăm la procesul de creştere?

Deseori, ca părinţi, suntem preocupaţi de sănătatea copiilor, de programul alimentar, de odihna lor, de bunăstarea copiilor, de programul de învăţământ. Şi este corect lucrul acesta. Dar, deseori se întâmplă că neglijăm partea cea mai importantă din viaţa unui copil și anume, formarea lui ca fiinţă ce are valoare eternă.

Într-adevăr, viaţa este un mister neelucidat din punct de vedere ştiinţific, avându-și originea în Dumnezeu, iar valoarea ei este incomensurabilă, căci „Suflarea omului este o lumină a Domnului” (Prov. 20:27) şi fiecare om poartă în sine o fărâmă de lumină din dumnezeire, toţi poartă în ei imago Dei.

Continuare: AICI

Cum ne rugam pentru copiii nostri - de Mihaela Gheorghe

„Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!” (Ps. 127:3-5).

Copiii noştri nu sunt „întâmplări”, nu sunt „accidente” ci binecuvântări, daruri divine care ne îmbogăţesc şi ne înfrumuseţează viaţa. Este interesantă şi foarte sugestivă comparaţia Scripturii dintre copil şi săgeată. Asemenea unei săgeţi, copilul trebuie să-şi atingă ţinta, acea ţintă pe care a stabilit-o Dumnezeu. Pentru ca o săgeată să-şi atingă ţinta, ea trebuie făcută dintr-un anume material şi să fie lansată din arc cu o traiectorie corectă.

Aşa şi copiii noştri au un material genetic moştenit, un suflet şi un trup care constituie materialul. Părinţilor le revine rolul de a prelucra acest material şi de a ajuta copiii astfel încât să aibă o traiectorie corectă.

Mediul familial în care copilul se dezvoltă fizic dar şi ca personalitate constituie „arcul” din care este lansată „săgeata” pentru a ajunge la destinaţia dorită de Dumnezeu (viaţa eternă). Bunicii şi părinţii trebuie să lase moşteniri spirituale şi emoţionale pozitive, constructive, copiilor lor.
„Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor lor” (Prov. 13-22).

Pe paginile Scripturii găsim exemple de părinţi care au avut un rol spiritual pozitiv asupra copiilor lor. Eunice şi Lois au conturat personalitatea lui Timotei astfel încât el a ajuns să fie un slujitor al lui Dumnezeu. Aceste două femei evlavioase, bunica şi mama, au imprimat valorile creştine, principiile Bibliei în mintea, inima şi conduita fiului şi nepotului lor.

Un alt părinte preocupat de starea spirituală a copiilor săi a fost Iov. Deşi era un tată foarte ocupat, având 10 copii, el era interesat de situaţia fiecăruia în parte. Iov mijlocea pentru fiecare copil înaintea lui Dumnezeu.

„Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor” (Iov 1:5).

Scriptura ne mai relatează: „Aşa avea Iov obicei să facă”. Rugăciunile lui de mijlocire pentru copii nu erau ocazionale ci o parte a timpului său devoţional zilnic. Trebuie să înţelegem, ca şi părinţi, că nu putem să ne creştem copiii într-o lume coruptă şi decăzută fără a mijloci pentru ei înaintea lui Dumnezeu.

Ana a ştiut să contribuie la formarea lui Samuel încredinţându-şi fiul Domnului şi lăsându-l să fie la dispoziţia Sa deşi inima ei de mama poate ar fi dorit să-l ţină lângă ea.

Familia lui Moise, în timpul copilăriei lui timpurii, a sădit în mintea şi inima viitorului lider, valorile şi legile Scripturii.

Ceea ce imprimăm în mintea şi sufletul copiilor în primii ani de viaţă va deveni baza pentru comportamentul şi personalitatea lor de mai târziu. Ei vor acţiona pe baza acestor principii, îşi vor dezvolta personalitatea în funcţie de valorile cu care au venit în contact în primii 5-6 ani. Dacă un copil învaţă acum că „Domnul este păstorul lui”, el va crede şi va trăi în lumina şi realitatea acestui adevăr!

Părinţii sunt răspunzători de ceea ce vor deveni copiii lor şi de traiectoria pe care o vor avea în viaţă, dacă-şi vor atinge ţinta sau nu. Rugăciunea de binecuvântare dată de pastor nu poate substitui marea responsabilitatea părinţilor în educarea şi formarea copilului lor în spiritul valorilor Scripturii! Părinţii vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de ceea ce au devenit copiii lor.

Ca părinţi, să nu uităm că avem datoria nu numai să aducem pe lume copii dar să le asigurăm şi o moştenire spirituală şi emoţională pozitivă care să le dea forţa de a ajunge să devină acei oameni pe care îi doreşte Dumnezeu! Noi, părinţii, deţinem cheile Împărăţiei pentru copiii noştri! Pentru a-i scuti de traume fizice, emoţionale, spirituale, ca mame şi taţi, în primul rând, avem datoria de a-i pune pe urmaşii noştri în lumina Adevărului. Dumnezeu ne porunceşte, aşa cum a poruncit odată părinţilor din poporul Israel:
„Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale”.

Un mod de a ne manifesta dragostea faţă de copiii noştri e să le asigurăm un climat spiritual în care să se dezvolte.

Trebuie, de asemenea, să-i ajutăm să înţeleagă identitatea în Hristos. Când ajung la o astfel de maturitate emoţională şi spirituală, minciunile vrăjmaşului nu mai au putere asupra lor. Scutul Adevărului şi puterea Duhului Sfânt vor proteja fiinţele lor de atitudini negative, sentimente de inferioritate, subapreciere, depresii şi tendinţe păcătoase moştenite.

Acum, că am văzut cu ce traume se pot confrunta încă de mici, să vedem cum putem colabora noi cu Dumnezeu pentru a asigura copiilor noştri o viaţă de împlinire şi biruinţă.

Pe coperta unei celebre cărţi despre copii, „Puterea rugăciunii unui părinte”, autoarea S. O. Martian menţiona: „De ce să laşi la voia întâmplării viaţa copilului tău, când i-o poţi încredinţa lui Dumnezeu?” Chiar aşa, nu e prea riscant să laşi viaţa, atât de preţioasă a copilului tău la voia întâmplării? Cel mai bine ar fi să i-o încredinţezi lui Dumnezeu!

Să vedem cum putem să ne rugăm efectiv pentru copiii noştri.

Un prim pas ar fi să ne recunoaştem, ca părinţi, totala dependenţă de Dumnezeu. Să recunoaştem că nu putem creşte aceşti copii fără ajutorul Lui. Să-I cerem să se implice cu noi în procesul de modelare, de formare a caracterului, personalităţii acestor „săgeţi” ce urmează să pornească spre ţintă.

Un alt pas e să încredinţăm copiii în Mâna lui Dumnezeu în fiecare zi. E ca şi cum, cu ochii minţii, vedem cum aşezăm aceşti copii în braţele Tatălui Ceresc, prin credinţă. Acolo e singurul loc sigur din univers. În braţele Tatălui Ceresc, nici un râu nu-i poate atinge.

Trebuie să ne mai rugăm să putem înţelege identitatea şi valoarea fiecărui copil în parte. Copiii noştri sunt diferiţi, deci va trebui să ne raportăm la ei în funcţie de structura lor emoţională, temperament, mediul familial în care au crescut. Într-un fel te porţi cu un copil melancolic, altfel cu unul sangvin sau coleric.

O rugăciune ce nu trebuie să lipsească e rugăciunea pentru protecţie. E necesar să mijlocim ca micuţii noştri să fie protejaţi de influenţele negative, atacuri demonice, accidente, boli, abuzuri de orice fel. Să ne rugăm ca mintea, trupul, emoţiile lor să fie păzite. Să ne rugăm ca îngerii lui Dumnezeu să ne păzească copiii şi ei să nu iasă niciodată de sub umbrela ocrotirii divine.

O altă rugăciune importantă e ca aceşti copii să se simtă iubiţi şi acceptaţi. Nimic nu formează mai mult caracterul unui copil decât sentimentul că e iubit şi acceptat de familia sa. Ca părinţi, trebuie să învăţăm să arătăm iubirea noastră, nu să o mascăm. Dacă nu le vom mărturisi cât de mult îi iubim, dacă nu le vom arăta cât de importanţi sunt, ei nu vor şti niciodată. Copiii care se simt iubiţi sunt capabili, la rândul lor, să iubească. Ei devin nişte canale prin care dragostea lui Dumnezeu curge către ei şi dinspre ei spre alţii.

Rugăciunea sinceră a părinţilor e o investiţie în eternitate şi, cu siguranţă, va primi răspuns. Noi toţi ne dorim ca micuţii noştri să aibă un viitor veşnic cu Domnul. Dar pentru aceasta trebuie să mijlocim necurmat.

E imperativ să ne rugăm ca ei să-L aleagă pe Dumnezeu când vor avea capacitatea de a face această alegere, să-L recunoască ca Domn Suveran şi să umble pe Calea Lui. Trebuie să ne rugăm ca ei să facă doar voia divină şi să umble în neprihănire. Ce încurajare să ştim că lui Dumnezeu îi pasă de viitorul veşnic al copilului meu şi că e interesat în a-l ajuta să ajungă un moştenitor al cerului!

Un lucru care aduce multă amărăciune în inima părinţilor e spiritul de neascultare şi răzvrătire al copiilor. Dumnezeu ne-a dat nouă, părinţilor, toată autoritatea de a ne împotrivi, în Numele lui Isus, oricărui duh de răzvrătire care ar vrea să-şi facă loc în viaţa copiilor noştri. Lumina Adevărului poate să ne ajute să vedem dacă răzvrătirea şi-a făcut întărituri în viaţa lor. Dacă acest lucru s-a întâmplat, noi avem toată puterea, toată autoritatea de la Dumnezeu de a ne împotrivi spiritului de neascultare şi răzvrătire şi de a mijloci pentru eliberarea copiilor. Noi trebuie să ţinem „piept împotriva uneltirilor diavolului”, să ne opunem idolatriei, neascultării şi lipsei de respect care s-au cuibărit în viaţa lor. În războiul spiritual pe care îl purtăm, să nu uităm că aceşti copii îi aparţin lui Dumnezeu şi că cel rău nu trebuie să aibă nici un câştig de cauză în ceea ce-i priveşte.

Când copiii ajung la vârsta critică a adolescenţei, mijlocirea noastră ar trebui să fie ca ei să aibă prieteni creştini şi modele demne de încredere. Desigur că profesorii creştini, pastorul, alţi lideri pot fi modele demne de urmat dar să nu uităm că primul model e cel primit în familie. Să ne rugăm ca preţioşii noştri adolescenţi să nu se însoţească cu nebunii, aşa cum spune Biblia ci să umble cu înţelepţii! Să ne rugăm ca ei să nu aibă în inima lor sentimente de subapreciere, singurătate care îi pot determina să caute relaţii de orice fel, doar pentru a fi acceptaţi. Să ne rugăm ca Domnul să-i înveţe ce înseamnă prietenia adevărată şi ca El să fie onorat prin fiecare relaţie de prietenie pe care ei o dezvoltă.

Să mijlocim ca Dumnezeu să sădească în fiinţa lor o dorinţă după lucrurile de sus, dorinţa de a alege adevărul, de a învăţa bine la şcoală, de a-şi descoperi darurile şi talentele naturale, de a trăi o viaţă fără frică, de a avea o minte sănătoasă şi un duh de chibzuinţă, de a trăi în libertatea iertării, de a creşte în credinţă, de a căuta înţelepciunea şi discernământul date de Stăpânul Ceresc.

Ajunşi adulţi tineri, noi părinţii, ne putem concentra rugăciunea ca Domnul să-i îndrume spre partenerul de viaţă potrivit, să fie păziţi de imoralitate, adulter sau divorţ. Ne putem ruga pentru nepoţii noştri acum, aşa cum ne-am rugat pentru copiii noştri când erau mici.

Ceea ce au mai făcut eroii din povestea noastră anterioară, a fost să se roage ca trăsăturile negative moştenite de la părinţii lor să nu se transmită copiilor lor. Având în vedere că acele trăsături negative trecuseră în familie din generaţie în generaţie şi produseseră atâta dezastru, cei doi, ajunşi părinţi, şi-au unit rugăciunile către Dumnezeu ca întăriturile celui rău să fie distruse şi acele trăsături moştenite, acele vicii să nu aibă nici o putere asupra copiilor lor. S-au pocăit de păcatele lor şi ale înaintaşilor lor şi au declarat victoria prin Sângele Mielului asupra oricăror întărituri moştenite de la părinţii şi bunicii lor. Au cerut putere de a rupe lanţurile robiei ce legau familiile lor de mai multe generaţii. Colaborând cu Dumnezeu şi mijlocind în rugăciune, acel pastor împreună cu soţia sa îşi creşte copiii într-un mediu sănătos, stabil emoţional, un mediu cu valori şi principii biblice, unde nici nu se pomeneşte de modul de viaţă dus de bunicii lor. Lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, rănile vechi au fost vindecate, totuşi se mai plăteşte un preţ pentru acţiunile păcătoase ale bunicilor, aceştia nu pot avea relaţii strânse, apropiate cu nepoţii lor.

Aceşti părinţi tineri s-au cercetat în lumina Scripturii să vadă dacă nu cumva păstrează în inima lor vreo trăsătură de familie negativă moştenită pe linie parentală. Pocăindu-se şi dărâmând întăriturile vrăjmaşului din familia lor, ei au asigurat un climat propice creşterii a doi copii stabili emoţional şi care duc o viaţă de împlinire. La maturitate, aceşti copii vor fi nişte adulţi echilibraţi, siguri de sine, care vor trăi o viaţă cu scop şi-şi vor atinge ţinta şi asta pentru că au avut părinţi care le-au lăsat o moştenire spirituală şi emoţională pozitivă, constructivă.

Şi voi puteţi face la fel. Îi puteţi mulţumi lui Dumnezeu că trecutul vostru nu mai are nici o putere asupra voastră şi că nu va avea putere nici asupra copiilor voştri. Îi puteţi mulţumi că moştenirea actuală este „Împărăţia care a fost pregătită încă de la întemeierea lumii”, că cele vechi s-au dus şi că toate lucrurile s-au făcut noi…

„Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.” O ultimă întrebare acum, la final: este copilul tău o săgeată care şi-a atins ţinta? Eşti tu o mamă războinică, gata să te implici în războiul spiritual, de dragul copilului tău?

Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Autor: scriitoarea Mihaela Gheorghe Sursa: Stiri Crestine.ro

Manipularea emoţională - de Mihaela şi Radu Gheorghe

(Galateni 1:10)Supunerea din frică şi nu din dragoste distruge armonia căminului. În 1 Ioan 4:18 citim astfel: „În dragoste nu este frică…” Dacă-ţi este frică de partenerul tău, atunci înseamnă că nu te simţi iubit sau acceptat cu adevărat. Trebuie să te deschizi faţă de el 100%. Dacă eşti încă vulnerabil, atunci nu este o relaţie sănătoasă de cuplu. Iubirea şi încrederea îţi dau sentimentul că eşti acceptat şi atunci nu eşti manipulate emoţional. Convieţuirea cu un partener care îl manipulează emoţional pe celălalt, te forţează să faci lucruri cu care poate că nu eşti de acord şi răpeşte treptat frumuseţea vieţii de familie. Ar trebui ca partenerul manipulator să-şi trateze soţul/soţia cu delicateţe deoarece este copilul lui Dumnezeu, este o binecuvântare. Biblia ne învaţă să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Oare cine este mai aproape de partenerul tău decât tine?

Manipularea financiară - femeia este manipulată financiar de soţ, nu se poate întreţine singură. Soţul manipulator profit de situaţie şi produce victimizarea soţiei, fiind convins că nu ar putea părăsi niciodată căminul conjugal, deoarece nu se poate întreţine singură. Multe femei se cramponează de acest lucru doar pentru că nu au de ales. Continuare AICI

Violenţa conjugală - de Mihaela şi Radu Gheorghe

Violenţa conjugală şi manipularea partenerului de viaţă sunt situaţii familiale nefericite, nedorite, despre care nu se prea vorbeşte dar care sunt cât se poate de reale. Aceste atitudini au drept consecinţă victimizarea partenerului manipulat. Dintr-un motiv sau altul (sau poate din egoism sau răutate) soţul manipulator exercită o presiune fie emoţională, fie fizică asupra celuilalt cu scopul de a-l controla sau de a-l pune în inferioritate. Uneori, diferenţele mari dintre cei doi, despre care am pomenit deja, stau la baza unui comportament violent sau manipulator din partea soţului care suferă de complexe de inferioritate, gelozie nefondată sau o slabă imagine de sine.Cel manipulat va fi transformat într-o victimă. Dicţionarul defineşte termenul de victimă în felul următor: „o persoană care a fost tratată într-un mod nefavorabil, ostil sau înşelată, rănită, supusă opresiunilor, dificultăţilor sau unui tratament greşit."

Ne vom referi în continuare la victima din cadrul unui cuplu. Însă uneori, victima are în spate un întreg şir de alte victimizari ceea ce face ca cercul vicios să nu fie întrerupt. Astfel de persoane care au crescut cu părinţi alcoolici sau delăsători, care provin din familii separate, care au fost abuzate emoţional sau sexual, care au fost supuse ritualurilor oculte, nu mai pot suporta victimizarea şi în cadrul familiei proprii. Aceste persoane se căsătoresc cu speranţa că o dată intrate în viaţa de familie, iubirea şi protecţia oferite de soţ/soţie îi vor ajuta să scape de coşmarul trecutului abuziv. Dacă partenerul este tot un tip abuziv, atunci aceste victime ajung să creadă că victimizarea e un mod „normal” de viaţă sau că chiar merită să fie tratate în felul acesta. Ajung să-şi piardă întreg respectul de sine iar într-un moment de slăbiciune sau tensiune maximă pot lua decizii extreme (plecarea de acasă, suicid). În Biblie avem câteva cazuri de victimizare. Termenul „victima” în originalul din limba ebraică era „cheleka” care se traduce „nefericit, nenorocit, fără şansă”. În Psalmul 10:8 ni se spune că „ochii lui (ai celui rău) pândesc pe cel nenorocit (victima)”. În Vechiul Testament, termenul „victimă” este tradus cu sensul de „ucis, mort, necinstit, rănit, omorât, lovit de moarte, tăiat, înjunghiat”. Toate aceste atribute calificative caracterizează persoana victimizată. În 2 Samuel 13 întâlnim o victimă nefericită, abuzată şi, pe deasupra nedreptăţită. Continuare AICI

Comunicarea în familie - de Mihaela Gheorghe

Familia este instrumentul special creat şi folosit de Arhitectul familiei cu scopul de a ne forma caracterele noastre, ca soţ şi soţie, după chipul şi asemănarea Sa, folosind relaţiile interfamiliale. Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia astfel încât prin comunicare, în cadrul relaţiei de familie să intre într-o legătură atât de strânsă care se va numi „un singur trup.” (Matei19:6) Totuşi, Stăpânul nostru ceresc, în marea Sa înţelepciune, a decis să ne diferenţiem din mai multe puncte de vedere. Astfel, un bărbat şi o femeie devin un singur trup tocmai în ciuda diferenţelor de comportament, emoţionale, fizice. Două persoane complementare se unesc, devenind astfel un tot unitar.

Unirea pe care a intenţionat-o Dumnezeu a fost una la nivel spiritual, emoţional şi biologic. Aceasta e ceea ce Biblia numeşte „un singur trup”. Soţii vin din medii diferite, au obiceiuri diferite şi, cu siguranţă, au un limbaj diferit pentru comunicare. Intrând în relaţia de cuplu trebuie să ajungă la un numitor comun şi să înveţe să comunice eficient unul cu celălalt.

Există cinci limbaje prin care se poate comunica eficient. Nu toţi oamenii apreciază acelaşi limbaj la partenerii lor. De aceea,va trebui să descoperim ce limbaj vorbesc soţii voştri. Cei care sunteţi în perioada de curtare sau logodnă, fiţi atenţi la limbajul pe care-l preferă viitorii voştri parteneri pentru a-şi comunica intenţiile, visele, dragostea.

In viaţa de toate zilele, limbajul ne ajută să comunicăm. Un binecunoscut psiholog, Norman Wright spunea: „Fără comunicare nu există relaţie.” Fără comunicare nu poate exista nici familia.

Continuare: AICI

Familii de nota 10 - Pastor Dr.Viorel Iuga

Diferenţele – binecuvântare sau blestem?

Motto: „Bărbaţii vin de pe Marte, femeile vin de pe Venus” dr. JOHN GRAY

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” Geneza 1:27 ne prezintă genul masculin şi feminin. Vedem că aceasta a fost ideea lui Dumnezeu – genuri diverse. Diversitate… în unitate. Pentru că familia presupune unitatea a doi indivizi ce sunt, totuşi, diferiţi. Aceasta a fost ideea iniţială, ideea perfectă, genială a Creatorului. A creat un bărbat pentru o femeie… şi o femeie pentru un bărbat… destinându-i unul altuia o dată pentru totdeauna, subliniind astfel importanţa, necesitatea căsătoriei monogame şi durabilitatea ei până la trecerea din viaţă a unuia dintre soţi.

Diversitate în unitate… Acest aspect îl surprinde foarte frumos celebrul scriitor John Eldredge în cartea sa „The Journey of Desire”. Nu suntem noi portretul viu al lui Dumnezeu? Într-adevăr suntem, şi în cea mai surprinzătoare privinţa, în genul nostru. Bărbaţi şi femei – astfel purtăm noi imaginea lui Dumnezeu. Partea eternă din noi ne face să Il reflectăm pe Creator. Textul biblic este clar; imaginea ne este dată ca bărbat sau ca femeie. Dumnezeu a vrut să arate lumii ceva din puterea Sa. Nu este EL un mare războinic? Nu a mers EL să-şi salveze mireasa? Şi de aceea şi-a oferit imaginea ca Domn al oştirilor.

Continuare: AICI

Conferinta pentru familii cu Pastor Dr.Viorel IUGA la Cluj

Viorel Iuga - Conferinta pentru familii - Prima Seara from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.

Viorel Iuga - Conferinta pentru familii - A Doua Seara from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.

Viorel Iuga - Conferinta pentru familii - A Treia Seara from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.

Educarea copiilor prin instruire

Instruirea este o capacitate înnăscută în om, prin care se perpetuează idei de la o generaţie la alta şi se formează deprinderi şi abilităţi în noua generaţie.

Capacitatea de a imita, despre care vorbeam mai devreme, este un dat însămânţat în copil, pe care trebuie să-l exploatăm în educarea copiilor. Avem suplimentar şi abilitatea instruirii. Ne dorim să instruim pe alţii pentru a ne perpetua convingerile şi valorile în care credem. Până şi păcătoşii caută să-şi facă discipoli pentru a-şi atenua presiunea vinovăţiei din conştiinţă şi sfârşesc în amuţirea definitivă a conştiinţei.

Copiii sunt daţi în familii. Aşa a hotărât Dumnezeu. Ei nu cresc în pomi. Nu-i scoatem din carieră. Nu-i plămădim în laboratoare. Şi chiar când vom ajunge acolo, există ceva care scapă ochiului ştiinţific şi care ne determină să privim copiii ca pe nişte persoane, care au nevoie de integrare în societatea umană. Biblia vorbeşte despre părinţi care îşi instruiesc copiii. Aceasta nu este doar o particularitate a societăţii patriarhale, sclavagiste, etc. Aceasta este un dat. Fie că suntem buni sau răi instructori, de instruit tot vom instrui.

Într-o familie normală, ambii părinţii sunt prinşi în educarea copiilor, deşi mama este primul nostru instructor. Familia este cel mai natural cadru de instruire. Scopul final al instruirii este transmiterea concepţiei creştine despre lume şi viaţă, care presupune recunoaşterea lui Dumnezeu ca Domn.

Prin natura slujirii lor distincte ca părinţi, maternitatea arată că este natural ca mama să fie primul educator. Regele Lemuel a învăţat de la mama lui (Proverbe 31:1). Cronicarul arată cât de importantă este mama pentru educarea copilului ei, când constată că regii credincioşi ai lui Israel au avut parte de mame evreice credincioase (unele chiar fiice de preoţi).

Cartea Proverbe ne arată că educarea provine de la părinţi în mod natural, atunci când formulează chemarea la învăţătură din perspectiva mamei şi a tatălui (1:8). S-a schimbat atât de mult societatea încât părinţii sunt scuzaţi de responsabilitatea educării copiilor lor? Atunci porunca cinstirii părinţilor este cu totul deplasată. Biserica nu renunţă la acest principiu, ci din contră îl întăreşte (Ef. 6:1-4). Din moment ce neascutarea de părinţi este un semn al apostaziei şi înstrăinării de Dumnezeu (2 Tim. 3:2), datoria părinţilor ca instructori nu s-a încheiat.

Instruirea copiilor are în vedere cunoaşterea lui Dumenzeu şi a lumii Lui în care ne-a pus să trăim. Unii încă mai cred, alţii sunt cu totul ignoranţi cu privire la aceste lucruri, că învăţământul de stat îi poate asista ca părinţi în educarea copiilor lor. Învăţământul modern este construit pe baze umaniste şi este, prin urmare, ateist. De aceea ştiinţa, istoria, economia şi civica sunt învăţate dintr-o perspectivă evoluţionistă, ca şi cum fiinţele şi societatea au progresat de la o formă inferioară spre una superioară, cel mai dotat supravieţuind. Matematica este predată ca şi cum omul poate controla prin cunoştinţele sale natura. În Literatura ni se predă despre operele unor genii care nu mai pot fi ajunşi şi al căror caracter lasă cu totul de dorit.

Un creştin ar trebui să ştie, însă, că toate aceste fundamente sunt teorii care nu îl onorează pe Dumnezeu. Când îşi lasă copiii pe mâna educatorilor seculari ar trebui să ştie că nimeni nu îi învaţă pe copiii noştri să gândească corect în şcoală. Această datorie trebuie suplinită acasă. Din păcate, există şi părinţi indiferent care îşi doresc doar ca odraslele lor să aibă ocupaţie.

Educaţia adevărată sub soare trebuie să ţină cont de Dumnezeu în a Cărui lume trăim. Ştiinţa trebuie să studieze legile lui Dumnezeu prin care este guvernat universul. Matematica ar trebui să studieze constantele din lumea aparent instabilă. Istoria ar trebui să studieze planul lui Dumnezeu cu privire la umanitate şi răscumpărarea poporului Său. Limba trebuie studiată pentru a învăţa să comunicăm unii cu alţii. Studiem civica pentru a învăţa că guvernul este lăsat de Dumnezeu pentru un scop precis şi limitat. Studiem Literatura pentru a învăţa să îi testăm pe scriitori după standardul creştin. Economia este folositoare pentru a învăţa principiile de bază ale schimbului de valori de la un Dumnezeu al rânduielii. Chiar şi în sistemele de educaţie progresiste şi bine puse la punct, părinţii tot mai au datoria de a-şi instrui copiii în Legea Domnului. Această poruncă este perenă.

Sursa: http://statu.wordpress.com/

Stresul si relatiile de cuplu - Vasile LES

Problemele apărute în cadrul relaţiilor de cuplu reprezintă factori stresanţi de importanţă majoră, care conduc la tulburări psihopatologice cum ar fi depresia şi anxietatea. Conflictele dintre parteneri au de regulă un caracter cronic şi reprezintă modele repetitive de interacţiuni negative cum ar fi solicitare retragere sau evitare reciprocă.

La multe cupluri se constată o escaladare a conflictelor care alterează funcţionarea normală a partenerilor şi care conduc la crize ce ameninţă echilibru psihic a membrilor cuplului şi stabilitatea relaţiei. Din nefericire, majoritatea cuplurilor nu recurg la ajutor calificat decât atunci când situaţia de criză a atins punctul culminant.

Prezenţa unor factori stresanţi poate exercita o presiune asupra membrilor familiei, forţându-i să realizeze schimbări majore în relaţiile dintre ei, schimbări de obiective, roluri şi modele de interacţiune. Terapeutul care lucrează cu un cuplu identifică impactul stresului atât la nivel individual, cât şi interacţional. Agenţii stresanţi prezintă o serie de particularităţi, cum ar fi :

- sunt intrinseci relaţiei de cuplu ( trăsăturile de personalitate ale unuia dintre parteneri, probleme legate de abuzul de substanţe, violenţa domestică, modele disfuncţionale de interacţiune cum ar fi cicăleala reciprocă etc. ) sau externi ( focul sau inundaţiile au distrus gospodăria familiei );

- caracterul brusc;
- caracterul neaşteptat sau, dimpotrivă, aşteptat;
- nivelul de ambiguitate în legătură cu consecinţele posibile;
- gradul de severitate al stresului;
- durata;
- măsura în care membrii familiei sunt decişi să se expună stresului ( ex. decizia în legătură cu emigrarea );
- câţi membri ai familiei sunt direct afectaţi.

Unii stresori au un conţinut puternic negativ ( decesul unuia dintre parteneri ), în timp ce alţii au încărcătură pozitivă ( mutarea în alt oraş pentru un serviciu mai bun ), în ambele situaţii fiind însă necesară adaptarea membrilor familiei. O serie de factori stresanţi au un caracter previzibil ca în cazul căsătoriei, naşterii copiilor, modificări în plan profesional, pensionării, plecării copiilor.

Chiar şi în cazul etapelor normale de tranziţie pe care le parcurge familia, factorii stresanţi poartă amprenta culturii, rasei, categoriei sociale, orientării sexuale, asumării sex-rolurilor, prezenţei sau absenţei copiilor.

Sursele de stres reprezintă şi modificări în relaţia intimă, care poate evolua de la dragoste înflăcărată la afecţiune prietenească sau la ostilitate. Alţi factori stresanţi au un caracter imprevizibil şi chiar catastrofal: separarea, divorţul, şomajul sau decesul unuia dintre parteneri. Aceşti factori pot acţiona brusc, inducând partenerilor şi familiei un profund sentiment de neajutorare care poate declanşa criza.

Agenţii stresanţi perturbă echilibru familiei pentru că destructurează rutinele zilnice şi îi pun în faţă obstacole care trebuie depăşite. Cu toate acestea, stresorii nu au doar efecte negative, o familie sau un cuplu normal putând să evolueze datorită eforturilor de a depăşi anumite obstacole.

O familie armonioasă trebuie să păstreze un anumit echilibru între stabilitate şi evoluţie. Obiectivul intervenţiei terapeutice în situaţie de criză nu constă în minimalizarea acţiunii factorilor stresanţi, ci în învăţarea indivizilor, cuplurilor sau familiilor să facă faţă eficient evenimentelor pozitive sau negative ale existenţei.

Capacitatea cuplului sau a familiei de a face faţă evenimentelor stresante depinde in mare măsură de resursele pe care le deţin ca indivizi sau ca grup.

Există trei categorii de resurse de care depinde capacitatea de a face faţă stresului.

Resursele personale ale fiecărui individ în parte.
Resursele cuplului sau sistemului familial.
Resurse care ţin de mediul înconjurător ( exterioare familiei sau cuplului )

a) În cadrul resurselor personale sunt incluse starea sănătăţii, inteligenţa, nivelul educaţional, abilităţile de rezolvare de probleme, profesia, nivelul financiar şi unele caracteristici psihologice cum ar fi stima de sine sau încrederea în forţele proprii.

Maniera de a face faţă stresului nu depinde numai de resursele în sine, ci şi de maniera de a le utiliza. Astfel că unele studii au evidenţiat faptul că stilul evitant ( negare, distragere ) produce o uşurare pe termen scurt şi o adaptare deficitară pe termen lung, comparativ cu strategiile orientate pe utilizarea resurselor în vederea rezolvării problemelor.

b) Resursele cuplului includ capacitatea de colaborare în soluţionarea problemelor, coeziunea relaţiei, sprijinul reciproc, abilităţile de comunicare eficientă şi flexibilitatea în ceia ce priveşte schimbarea rolurilor şi modificarea modalităţilor de interacţiune în scopul adaptării. Cuplurile în care partenerii se sprijină reciproc ( emoţional, informaţional, prin ajutor direct în rezolvarea de probleme ) se caracterizează printr-o mai mare satisfacţie de pe urma relaţiei şi au o stare psihofizică mai bună.

O resursă importantă în lupta cu stresul o reprezintă forţa şi coeziunea familiei, resursă ce permite un control sporit asupra evenimentelor de viaţă. Mai mult, cuplurile pot utiliza resurse de natură relaţională atât pentru a se confrunta în mod direct cu stresul, cât şi pentru a identifica şi accesa resurse din mediul înconjurător.

Resursele externe pot deriva din interacţiunile cu prietenii, rude, vecini, servicii sociale, centre de sănătate, şcoli şi biserică. Pentru cuplurile creştine biserica constituie o resursă foarte importantă.

Un cuplu se poate afla în situaţii de risc nu numai în absenţa resurselor de a face faţă situaţiei, ci şi din cauza unor factori de vulnerabilitate. La nivel individual, membrii unui cuplu pot prezenta simptome ale unei tulburări posttraumatice de stres datorate unor traume trecute, depresie, anxietate, tulburării în sfera personalităţii sau pur şi simplu o hiperactivitate emoţională. La nivel de cuplu, factorii de vulnerabilitate pot fi tendinţa de a escalada conflicte sau evitarea reciprocă. Familiile care evaluează agentul stresant ca pe o provocare, ca pe un obstacol ce trebuie depăşit prin intermediul unor eforturi, au strategii mai eficiente de adaptare comparativ cu cele care consideră stresorii ca evenimente incontrolabile ce trebuie acceptate ca o fatalitate.

Sursa: Biserici.ro

Rugaciunea in familie

Rugaciunea in familie – Pregatirea
Una dintre cele mai mari prioritati ale lui Dumnezeu este pastrarea relatiilor de familie. Dumnezeu a proiectat casatoria (Geneza 2:18, 24) si familia pentru a-Si indeplini planurile si a ne imbogati vietile (Psalmul 127:3). Odata ce tehnologia a crescut nivelul de trai si a permis familiilor sa fie accesibile din punct de vedere electronic, s-a redus comunicarea. Se observa din ce in ce mai frecvent cum parintii si copiii se distanteaza unii de altii emotional si spiritual. In cele din urma, in aceasta era a comunicarii aflate pe muchie de cutit, familia esueaza si in comunicarea cu Dumnezeu prin omiterea rugaciunii impreuna ca familie.

Familia este stabilita prin creatie divina, insa Satan foloseste diferite imprejurari pentru a isca certuri si a crea dezbinare in relatii (Efeseni 4:26-27; 1 Petru 5:7-8). Majoritatea familiilor au putine activitati impreuna, focalizandu-si toata atentia asupra televizorului sau computerului. Pierzand dialogul cu membrii familiei, parintii si copiii pierd unitatea data de Dumnezeu prin rugaciune.

Rugaciunea in familie – Privilegiul
Poate ne aducem aminte de cunoscuta rugaciune din copilarie: “Dumnezeu e mare, Dumnezeu e bun. Ii multumim pentru aceasta mancare” (n.tr. rugaciune cunoscuta in contextul american). Ca si copil care se gandeste la probabilitatea ca o “faptura” ascunsa sa fie la el sub pat, ma rugam: “Daca mor inainte de a ma scula, te rog, Doamne, sufletu-mi a lua”. Unele familii poate aleg rugaciuni scrise sau repetarea unor rugaciuni, pe cand altii prefera rugaciuni spontane, mai putin structurate. In ambele cazuri, rugaciunea este un privilegiu care necesita un angajament intre parinte si copil, cat si cu Dumnezeu. A-L include pe Dumnezeu in circumstantele zilnice il ajuta atat pe parinte, cat si pe copil sa se inteleaga unul pe altul. Avand libertatea de a se ruga impreuna ca si familie, familiile devin parteneri care pun baze spirituale solide casei lor (1 Corinteni 3:9,11).

Rugaciunile in familie se extind dincolo de mancare si culcare. Nevoile noastre se exind dincolo de hrana si temeri. Familiile ar trebui sa discute si sa se roage impreuna pentru diferite subiecte. Integrand un verset sau mai multe versete din Biblie (Efeseni 6:1-3) in rugaciune, copiii pot fi incurajati sa se roage lui Dumnezeu ca sa-i ajute sa asculte de parinti. Parintii isi arata ascultarea fata de Dumnezeu respectandu-se si purtandu-se frumos unul cu altul (1 Petru 3:7). Copiii experimenteaza siguranta cand sunt martori rugaciunilor pe care le inalta parintii catre Dumnezeu. Cand o mama cauta sa-I placa lui Dumnezeu in rugaciunile ei, Dumnezeu ii rasplateste familia (Proverbe 31:10-12; 28-29). Daca tatal isi asuma responsabilitatea de lider spiritual, Dumnezeu ii binecuvinteaza familia (Geneza 18:19). De exemplu, copiii vor alerga la Dumnezeu constant, daca parintii lor ii incredinteaza in mainile iubitoare ale lui Dumnezeu.

Rugaciunea in familie – Protectia
In rugaciunea impreuna cu familia este important sa ne amintim ca Tatalui nostru ceresc Ii place sa vorbeasca cu copiii Lui, si ca El Se ingrijeste de toate problemele lor. Faptul ca stim ca El ne protejeaza si ne izbaveste de toate temerile noastre ne da o pace nepretuita si unitate in familie. Rugaciunea impreuna cu familia le permite copiilor sa-si marturiseasca preocuparile in mod simultan parintelui pamantesc si parintelui ceresc “Ava, adica Tata” (Romani 8:15). Cand fiica noastra a fost mica, citeam Romani 8:38-39, iar apoi ne rugam, multumindu-i lui Dumnezeu pentru dragostea Lui si rugandu-L sa o pazeasca pe fiica noastra, care atunci era in clasa I. Multi ani mai tarziu, cand fiica noastra a mers la facultate, rugaciunile noastre ca familie ne-au unit si mai mult, stiind ca Dumnezeu este credincios.

Beneficiile rugaciunii in familie au un impact extraordinar asupra parintilor. Lipsa unui serviciu poate sa rupa o casnicie si o familie. Cand Dave a ramas fara serviciu acum 8 ani, era distrus. Copiii au inceput sa se roage pentru tatal lor inainte si dupa scoala. Dave si Christy au impartasit cu copiii nevoia lor pentru calauzire si resurse financiare. Dave isi aduce aminte: “Erau zile in care eram frustrat si nu am avut nici o odihna. Atunci unul din copii a pus mana pe umarul meu si s-a rugat lui Dumnezeu ‘sa-l ajute pe tata sa nu fie suparat si pentru oameni buni care sa-i dea lui tata un serviciu”. Dave a marturisit ca simtea cum inima lui era pazita, chiar protejata, ori de cate ori familia lui se ruga cu el. Cand si-a gasit serviciul perfect, intreaga familie a adus multumiri lui Dumnezeu, iar copiii au inteles partea lor vitala in rugaciune (Filipeni 4:6-7). Rugaciunea pune un gard de protectie in jurul familiilor.

Rugaciunea in Familie – Prioritatea
Desi rugaciunea in familie este eficienta pentru intarirea relatiilor dintre membri, de multe ori este greu sa fie gasit un timp specific pentru rugaciune. Parintii abordeaza rugaciunea in familie cu cele mai bune intentii doar ca un timp de rezolvare a conflictelor. Un parinte se poate simti necalificat sa conduca rugaciunea, crezand ca comunicarea cu Dumnezeu va fi ineficace. Iata cateva linii calauzitoare pentru a stabili rugaciunea in familie ca o prioritate zilnica:

Transpune in cuvinte tot ce te necajeste, indiferent cat de mic este lucrul acela (1 Petru 5:7).
Invita-L pe Dumnezeu sa-ti descopere planurile, scopul si dorinta Lui pentru viata ta (1 Ioan 5:14–15).
Marturiseste-L pe Dumnezeu ca si Cap al familiei tale (Deuteronom 6:5–9).
Priveste la Dumnezeu smerit si asteapta raspunsul Lui (Marcu 11:22–25).
Rugaciunile in familie ... tot ce cer ele este T.I.M.P.