Instruirea este o capacitate înnăscută în om, prin care se perpetuează idei de la o generaţie la alta şi se formează deprinderi şi abilităţi în noua generaţie.Capacitatea de a imita, despre care vorbeam mai devreme, este un dat însămânţat în copil, pe care trebuie să-l exploatăm în educarea copiilor. Avem suplimentar şi abilitatea instruirii. Ne dorim să instruim pe alţii pentru a ne perpetua convingerile şi valorile în care credem. Până şi păcătoşii caută să-şi facă discipoli pentru a-şi atenua presiunea vinovăţiei din conştiinţă şi sfârşesc în amuţirea definitivă a conştiinţei.
Copiii sunt daţi în familii. Aşa a hotărât Dumnezeu. Ei nu cresc în pomi. Nu-i scoatem din carieră. Nu-i plămădim în laboratoare. Şi chiar când vom ajunge acolo, există ceva care scapă ochiului ştiinţific şi care ne determină să privim copiii ca pe nişte persoane, care au nevoie de integrare în societatea umană. Biblia vorbeşte despre părinţi care îşi instruiesc copiii. Aceasta nu este doar o particularitate a societăţii patriarhale, sclavagiste, etc. Aceasta este un dat. Fie că suntem buni sau răi instructori, de instruit tot vom instrui.
Într-o familie normală, ambii părinţii sunt prinşi în educarea copiilor, deşi mama este primul nostru instructor. Familia este cel mai natural cadru de instruire. Scopul final al instruirii este transmiterea concepţiei creştine despre lume şi viaţă, care presupune recunoaşterea lui Dumnezeu ca Domn.
Prin natura slujirii lor distincte ca părinţi, maternitatea arată că este natural ca mama să fie primul educator. Regele Lemuel a învăţat de la mama lui (Proverbe 31:1). Cronicarul arată cât de importantă este mama pentru educarea copilului ei, când constată că regii credincioşi ai lui Israel au avut parte de mame evreice credincioase (unele chiar fiice de preoţi).
Cartea Proverbe ne arată că educarea provine de la părinţi în mod natural, atunci când formulează chemarea la învăţătură din perspectiva mamei şi a tatălui (1:8). S-a schimbat atât de mult societatea încât părinţii sunt scuzaţi de responsabilitatea educării copiilor lor? Atunci porunca cinstirii părinţilor este cu totul deplasată. Biserica nu renunţă la acest principiu, ci din contră îl întăreşte (Ef. 6:1-4). Din moment ce neascutarea de părinţi este un semn al apostaziei şi înstrăinării de Dumnezeu (2 Tim. 3:2), datoria părinţilor ca instructori nu s-a încheiat.
Instruirea copiilor are în vedere cunoaşterea lui Dumenzeu şi a lumii Lui în care ne-a pus să trăim. Unii încă mai cred, alţii sunt cu totul ignoranţi cu privire la aceste lucruri, că învăţământul de stat îi poate asista ca părinţi în educarea copiilor lor. Învăţământul modern este construit pe baze umaniste şi este, prin urmare, ateist. De aceea ştiinţa, istoria, economia şi civica sunt învăţate dintr-o perspectivă evoluţionistă, ca şi cum fiinţele şi societatea au progresat de la o formă inferioară spre una superioară, cel mai dotat supravieţuind. Matematica este predată ca şi cum omul poate controla prin cunoştinţele sale natura. În Literatura ni se predă despre operele unor genii care nu mai pot fi ajunşi şi al căror caracter lasă cu totul de dorit.
Un creştin ar trebui să ştie, însă, că toate aceste fundamente sunt teorii care nu îl onorează pe Dumnezeu. Când îşi lasă copiii pe mâna educatorilor seculari ar trebui să ştie că nimeni nu îi învaţă pe copiii noştri să gândească corect în şcoală. Această datorie trebuie suplinită acasă. Din păcate, există şi părinţi indiferent care îşi doresc doar ca odraslele lor să aibă ocupaţie.
Educaţia adevărată sub soare trebuie să ţină cont de Dumnezeu în a Cărui lume trăim. Ştiinţa trebuie să studieze legile lui Dumnezeu prin care este guvernat universul. Matematica ar trebui să studieze constantele din lumea aparent instabilă. Istoria ar trebui să studieze planul lui Dumnezeu cu privire la umanitate şi răscumpărarea poporului Său. Limba trebuie studiată pentru a învăţa să comunicăm unii cu alţii. Studiem civica pentru a învăţa că guvernul este lăsat de Dumnezeu pentru un scop precis şi limitat. Studiem Literatura pentru a învăţa să îi testăm pe scriitori după standardul creştin. Economia este folositoare pentru a învăţa principiile de bază ale schimbului de valori de la un Dumnezeu al rânduielii. Chiar şi în sistemele de educaţie progresiste şi bine puse la punct, părinţii tot mai au datoria de a-şi instrui copiii în Legea Domnului. Această poruncă este perenă.
Sursa: http://statu.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu