Familia în perioadă de criză I - de Viorel IUGA

Faptul că am intrat în vremuri de criză este indiscutabil. La fel de adevărat este că nu toţi oamenii traversează criza în acelaşi fel. Unii familişti trec cu bine prin vremuri de criză şi ies biruitori; alţii, din diferite motive, sunt doborâţi fizic, material şi spiritual. Sunt bărbaţi sau femei, care, din cauza greutăţilor, intră în disperare şi îşi pierd cumpătul, caracterul, prietenii sau familia.

Din mulţimea aspectelor care pot fi discutate, am ales să ne oprim doar la pericolele pe care le poate implica o perioadă de criză, urmând să dezvoltăm subiectul în numerele următoare când vom vorbi despre oportunităţi şi decizii în perioade de criză şi vom oferi modele de biruitori în contexte-limită.

Pericolele vremurilor de criză
Ne place sau nu, vremurile de criză materială ne pot afecta pe multe planuri. Ele pot afecta modul în care gândim. Ca în orice situaţie, prima schimbare apare la nivelul gândurilor. În multe ocazii, din cauza crizei, putem să devenim mai îngrijoraţi, mai zgârciţi, mai profitori, mai temători, mai egoişti, mai invidioşi…
Sunt persoane care, din cauza vremurilor de criză, privesc altfel la trecut. Unii ajung să regrete că s-au căsătorit la o anumită vârstă, cu o anumită persoană, alţii ajung să regrete un anume mod de viaţă. Pot apărea şi situaţii în care familiştii regretă numărul copiilor sau risipele anterioare; alţii, deşi nu regretă trecutul, se gândesc cu multă îngrijorare spre viitor. Ei ar dori să cunoască direcţia în care se vor îndrepta lucrurile, ar fi mulţumiţi dacă ar putea să facă anumite planuri, dar sunt realişti şi realizează că nu se mai poate acest lucru.
Criza poate afecta relaţiile noastre. Dacă gândirea s-a schimbat, este normal să se schimbe şi relaţiile. Este ciudat să spunem, dar criza ne poate slăbi relaţia noastră cu Dumnezeu. Când relaţia noastră cu Creatorul este afectată, pierdem în toate domeniile. Pot apărea disfuncţii şi în relaţiile pe orizontală, şi în principal în relaţiile cu cei din casa noastră.
În perioade critice, trebuie să ne protejăm relaţia cu partenerul de viaţă. Vremurile de criză pot aduce mai multă nemulţumire şi mai multe acuzaţii. Soţii îşi pot reproşa că nu aduc suficienţi bani în casă sau că sunt prea risipitori.
Îngrijorarea, critica şi nemulţumirea pot afecta şi relaţiile cu copiii. Probabil vom fi nevoiţi să ajustăm bugetul la noile condiţii economice, ceea ce ne va pune într-o situaţie dificilă în relaţia cu copiii. Nu în puţine situaţii pot apărea probleme în relaţiile dintre fraţi, pentru că se simt dezavantajaţi şi nedreptăţiţi unul faţă de altul. Trebuie evitat să le dăm motive care să nască gelozie şi să dezamorsăm la timp orice conflict.
Criza este o perioadă de sensibilitate şi în relaţiile cu părinţii. Poate din dorinţa de a trece mai uşor peste greutăţi, tinerii se simt justificaţi să emită pretenţii financiare părinţilor lor. Presiunea adusă de criza financiară este amplificată de critica adusă de copii faţă de modul în care ei îşi gestionează banii. Copiii vor mai mult, mai repede, iar părinţii vor să fie siguri că trec cu bine peste perioada de criză.
Întregul spectru relaţional este pus la încercare: relaţiile cu vecinii, cu prietenii, cu colegii de muncă… Dacă nu suntem atenţi, vremurile de criză pot determina o schimbare în conduita noastră.
Din cauza vremurilor de criză se schimbă şi nivelul nostru de trai. Acesta va determina felul în care ne facem investiţiile, felul în care ne petrecem concediile şi modul în care ne folosim timpul liber. Sunt şi din aceia care, din cauza crizei, trebuie să îşi schimbe locul de muncă, locuinţa, anturajul, ţara etc.
În anumite situaţii, vremurile de criză pot aduce schimbări şi în domeniul sănătăţii. Unora ne albeşte părul, facem ulcer, devenim stresaţi, îngrijoraţi. Alţii experimentează depresia, îngrijorarea, teama sau alte stări afective neplăcute.
Dacă nu ne încredem în Dumnezeu şi dacă nu ne reaşezăm în Mâna Lui, criza poate determina o schimbare în caracterul nostru, şi aceasta ar fi un adevărat dezastru.



Vremurile de criză presupun pericole, nici puţine şi nici mici. Istoria confirmă acest lucru, dar mai important este faptul că Dumnezeu a avertizat asupra acestui aspect: „Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.” (Levitic 26:23-29)
Scriptura ne spune că au fost oameni, familii şi popoare care au greşit în vremuri de criză. Avraam pleacă cu familia în Egipt, Elimelec pleacă cu familia în Moab, evreii sunt tentaţi să se întoarcă în Egipt, soţia lui Iov îndeamnă la blestem faţă de Domnul etc. Să nu ne considerăm de neatins. Vremurile grele aduc ispite de genul: furt, minciună, invidie, lăcomie, sinucideri, răzvrătiri împotriva Domnului, muncă prea multă, disperare, relaţii tensionate, divorţuri, regrete… Să nu privim cu superficialitate aceste vremuri, dar nici cu disperare.
Eşti frământat cumva de întrebarea: cum să trec cu bine vremurile de criză? Mulţi îţi vor recomanda: îngrijorare multă, alergare multă, zgârcenie multă, economie multă. Eu îţi recomand ceea ce au experimentat sfinţii şi ceea ce ne-a recomandat Domnul: încredere multă în Dumnezeu. Cei care au trecut cu bine vremurile de criză au fost aleşii Domnului, care, în ascultare de El, au trăit prin credinţă şi nu prin vedere. Prin urmare, felul în care vom trece vremurile de criză depinde de noi. Domnul vrea să ne ajute. Să ne lăsăm şi noi ajutaţi!
Sursa: Viata de familie

Gestionarea afectiva a conflictului - Petru Mihent

O bună relaţie presupune o „întâlnire” a minţilor la nivel de:
Viziune asupra vieţii şi sistem de valori. În ciuda convingerii că cele mai multe căsătorii se realizează între caractere opuse, majoritatea căsătoriilor sunt cimentate între oameni atraşi de similarităţi. Diferenţele fundamentale de viziune sunt problematice, dar nu insurmontabile. Există posibilitatea pentru un cuplu să evite discutarea unor subiecte care sunt în afara spiritului relaţional. Circulă un mit modern care susţine că cineva nu poate fi împlinit dacă nu comunică tot ce are în minte. Cercetările nu susţin acest mit. General vorbind, cuplurile realizate menţin în afara relaţiei câteva domenii pe care ei le simt dăunătoare armoniei. Împlinirea în cuplu pare a depinde mai mult de felul comunicării decât de cantitatea comunicării, iar pe de altă parte sistemul de valori al fiecăruia determină fericirea relaţională.
Aşteptări. Sunt două tipuri de aşteptări: (1) cele care rezidă în cultura populară sau în subcultura grupurilor din care provin şi (2) cele generate de istoria personală a fiecăreia. Fiecare din noi are anumite aşteptări de la partener, care de cele mai multe ori sunt incorecte. Dacă fiecare conştientizează „abaterea” de la propriile aşteptări, există şanse de a transforma deziluzia în ceva pozitiv.

Să vedem câteva crezuri nescrise împărtăşite cultural:
Oamenii se căsătoresc pentru că sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este în totalitate adevărat. Oamenii au mai multe motive pentru care intră într-o relaţie de cuplu: siguranţă financiară, atracţie sexuală, singurătate, dorinţa de a fi părinte, etc.
Cei mai mulţi oameni căsătoriţi sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este adevărat. Cele mai multe cupluri experimentează un declin al romantismului în primele şase luni după căsătorie. Oamenii stau împreună pentru alte motive decât episoadele periodice de romantism.
Romantismul este absolut necesar pentru o căsnicie fericită. Trebuie menţinut romantismul în măsura posibilităţilor, dar nu este adevărat că ar fi absolut necesar pentru o relaţie reuşită.
Problemele maritale apar datorită diferenţelor între bărbat şi femeie. Diferenţele nu cauzează probleme, ci modul cum sunt abordate.
Copiii duc la îmbunătăţirea relaţiei. Dacă cineva crede acest lucru, mai bine n-ar avea copii.
Singurătatea se tratează prin căsătorie. Cei mai mulţi adepţi ai acestui punct de vedere au parte de o căsătorie în care participă doi oameni singuri.
Oamenii cu căsnicii reuşite nu se ceartă niciodată. Categoric fals! Problema nu se pune dacă există ceartă, ci cum se soluţionează conflictele.
Creştinii nu au probleme de familie. Cei care cred asta refulează sau reprimă problemele generate de vieţuirea în cuplu.
Dumnezeu poate vindeca relaţia fără intervenţie umană. Răspunsul corect este că Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă.
Supunere înseamnă a ignora sentimentele mele şi a face ce vrea el sau ea. Sentimentele refulate duc la probleme pe termen lung.
Odată ce apare discrepanţă între aşteptările partenerilor şi realitatea trăită, sunt declanşate automat sentimente de insecuritate. Fiecare îşi doreşte relaţia în termeni proprii şi caută să-l determine pe celălalt să se încadreze în această schemă. La început, cei doi nu vor să renunţe la aşteptările proprii, aşa că experimentează conflictul. Cu timpul, ei învaţă să se accepte reciproc, dar au momente de anxietate şi cu precădere în primul an de căsnicie.

Conflictele nerezolvate pot avea consecinţe diverse:
Probleme de somn - ne simţim obosiţi şi nu putem dormi.
Indispoziţii - avem temeri nefondate, depresii, anxietate, grijuri fără rost.
Dificultăţi în controlarea temperamentului / stăpânirea de sine – dăm dovadă de nerăbdare, irascibilitate.
Probleme în alimentaţie – ne supraalimentăm sau nu mâncăm deloc, mâncăm ca să ne „alinăm durerea“.
Scăderea energiei – nu ne putem concentra şi motiva.
Pierderea emoţiilor pozitive – nu ne mai distrăm, suntem aparent distanţi, lipsiţi de romantism, nu mai putem oferi şi nici primi dragoste.

Gestionarea emoţiilor şi abordarea pozitivă a conflictelor
Căsniciile sănătoase vindecă şi rezolvă rănile inevitabile, în loc să le ignore sau să le refuleze. Trebuie să ne ocupăm de durere, teamă şi mânie atunci când apar.
Primul pas în ieşirea din acest cerc vicios este identificarea durerii. Odată identificată, trebuie mărturisită lui Dumnezeu şi apoi partenerului de căsătorie. Recunoaştem că ne deranjează. Este inutil să încercăm să filozofăm sau să dăm vina pe altcineva. Nu analizăm situaţia pentru a ne scuza, ca şi când nu ar fi vina noastră. Este mai bine să încercăm să înţelegem durerea din punctul de vedere al partenerului nostru. Poate că el sau ea suferă din cauza unui lucru care nouă ni se pare fără sens. Durerea are nevoie de atenţie.
Al doilea pas constă în ruperea patternului (model comportamental) care a produs traume. Adică, odată ce am identificat butoanele dureroase ale celuilalt evit să le apăs pentru a nu declanşa ciclul distructiv. Spre exemplu, unul dintre parteneri a avut un părinte extrem de dominator şi, ca urmare, are o hipersensibilitate la a fi controlat; pentru a nu-l determina să „sară în aer”, voi evita să-i cer socoteală de fiecare minut care l-a petrecut departe de mine.
Al treilea pas constă în crearea unor noi patternuri comportamentale, cum ar fi să cer partenerului/ei o listă cu trei lucruri pe care şi le-ar dori şi să încerc să îi îndeplinesc constant acele dorinţe.
Sursa: Viata de familie

Albumul Familiile Bibliei, predici de Pastor Petru LASCAU

Clic pe imagine!

Mariajul: Casnicie sau Caznicie? - de Nicolae GEANTA

Matei 19: 8 „... de la început n-a fost aşa.”

Aproape zilnic auzim, involuntar ori ba, persoane ce-şi descarcă nemulţumirea faţă de partenerul cu care împart patul conjugal. Uneori pe peronul gării ne intersectăm cu maldăre de geamantane, iar în spatele lor, chircite, stau ascunse femei drăguţe, cu ochii roşii de plâns. Pe sala tribunalului, ţâncii îşi trag de mânecă părinţii încruntaţi, implorându-le clemenţă. Împăcare. Regrete. Într-o odaie spaţioasă, cu feţe tăioase ca lama de brici, el şi ea îşi împart aragazul, frigiderul, televizorul, canapeaua...De ce ne-am căsătorit şi mariajul nu merge bine? De ce doi oameni care stau împreună într-un apartament nu îşi mai vorbesc? De ce există amăgire în familie, în „colţul de rai” de pe pământ? De ce sunt sufocaţi avocaţii de persoane care divorţează? De ce atâta nefericire, lipsă de dragoste, de devotament, de slujire şi ascultare faţă de partenerul de viaţă? De ce atâta agresitate dobermanică, generatoare sigură de vieţi sfâşiate? A devenit căsătoria - cea mai sfântă legătură dintre un el şi o ea, un subiect atât de complicat încât nu mai există soluţii? A intrat societatea în colaps moral? Care-i factorul determinator ce a instaurat haosul drept normaliate?

Continuare: AICI