Divortul - o realitate sociala dureroasa... - de LUIGI MITOI

Visul fiecărui muritor este să fie fericit în mijlocul familiei, o familie unită, sănătoasă şi plină de bucurie. Dumnezeu a instituit familia, prezentând-o drept centrul vieţii, echilibrului şi împlinirii umane. Familia este locul unde copiii sunt crescuţi şi educaţi cu responsabilitate, familia este locul unde părinţii sunt respectaţi şi îngrijiţi cu respect şi recunoştinţă. Instituţia familiei este din ce în ce mai ameninţată de modul destrăbălat de viaţa pe care oamenii sunt pregătiţi să şi-l asume, cu riscul aşezării sub mânia Creatorului. Oamenii tind să înlocuiască viaţa de familie cu aventurile de moment, concubinajul, destrăbălarea în diverse forme. Copiii sunt nedoriţi sau omorâţi înainte să se nască, părinţii sunt dispreţuiţi şi abandonaţi în instituţii sociale. În familie se strecoară pe nesimţite un spirit ucigător de individualism, lipsă de respect, de iubire şi iertare.

Mentalitatea modernă Îl dispreţuieşte pe Creator şi în egală măsură dispreţuieşte instituţiile înfiinţate de El: familia şi biserica. Creştinismul tradiţional, înţepenit în forme reci, asistă amorţit şi nepăsător la intenţia drăceasc a societăţii moderne de eliminare a lui Dumnezeu din vieţile oamenilor şi înlocuirea Lui cu o formă de religie primitivă sau modernă. Există o puternică presiune de conformare sub dictatura idolatră a acestui mod de viaţă, care îi ţine pe oameni în neştiinţă şi necredinţă. Intenţia lui Dumnezeu a fost ca fiecare bărbat să aibă soţia lui şi fiecare femeie să aibă soţul ei şi legământul căsătoriei să fie păstrat pentru restul vieţii.

Divorţul este o realitate socială dureroasă, care ameninţă instituţia lui Dumnezeu şi fericirea oamenilor. Divorţul este menţionat în Biblie de treizeci şi nouă de ori, de unsprezece ori în VT şi de optsprezece ori în NT. Creatorul spune prin ultimul profet al VT: ,,Urăsc despărţirea în căsătorie" (Mal. 2:16a). În ciuda punctului de vedere divin clar exprimat, cu aproximativ 400 de ani mai târziu, fariseii, având intenţia s-L ispitească pe Mântuitorul, Îl întreabă: ,,Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice motiv?" (Mt. 19:3). În cultura evreiască un bărbat putea să-şi lase nevasta, dându-i o carte de despărţire ca să se poată recăsători. Mişna, una dintre scrierile religioase ale evreilor, explică rolul cărţii de despărţire: ,,Eşti liber acum să te căsătoreşti cu orice bărbat" (Gittin 9:3).

Lipsa mentalităţii de familie, dorinţa păcătoasă de recăsătorire după plac au pus presiune pe Moise, unul dintre marii lideriii ai evreilor, care a tolerat cu de la sine putere divorţul şi recăsătoria prin metoda ,,cartea de despărţire" (Deut. 24). Moise nu a poruncit divorţul, ci l-a îngăduit ca pe o concesie din cauza împietririi inimilor evreilor, dar voia lui Dumnezeu a fost familia monogamă şi permanentă. Mântuitorul explică faptul că la începutul creaţiei voia lui Dumnezeu nu a fost divorţul şi nici recăsătoria, însă datorită vieţii păcătoase a oamenilor, Moise a trebuit să inventeze certificatul de divorţ, pentru a organiza şi controla viaţa socială (Mt. 19:7-8). Cartea de despărţire oferită de bărbatul evreu avea perspectiva recăsătoriei soţiei, adică posesorul ei se putea recăsători fără nici o problemă. După Legea mozaică un bărbat nu comitea adulter dacă avea relaţii cu o femeie nemăritată, în timp ce femeia comitea adulter dacă avea relaţii cu orice bărbat. În răspunsul Său, Mântuitorul pune bărbatul şi femeia pe picior de egalitate, infidelitatea de orice formă şi poligamia fiind păcat. De asemenea, Mântuitorul, în Matei 5:32 şi 19:9, respinge orice motiv de divorţ, cu excepţia adulterului. Trebuie precizat, însă, că Domnul Isus nu recomandă divorţul nici mcar în caz de adulter, ci doar îl îngăduie.

Soluţia lui Dumnezeu pentru fericirea omului este familia, o familie realizată prin alegere personală, determinată de iubire în urma cunoaşterii partenerului. Indiferent de calitatea alegerii, soţii devin responsabili de permanenţa şi calitatea căsătoriei. Pentru orice muritor viaţa de familie este o şansă a fericirii oferită de Creator.