Familia în perioadă de criză I - de Viorel IUGA

Faptul că am intrat în vremuri de criză este indiscutabil. La fel de adevărat este că nu toţi oamenii traversează criza în acelaşi fel. Unii familişti trec cu bine prin vremuri de criză şi ies biruitori; alţii, din diferite motive, sunt doborâţi fizic, material şi spiritual. Sunt bărbaţi sau femei, care, din cauza greutăţilor, intră în disperare şi îşi pierd cumpătul, caracterul, prietenii sau familia.

Din mulţimea aspectelor care pot fi discutate, am ales să ne oprim doar la pericolele pe care le poate implica o perioadă de criză, urmând să dezvoltăm subiectul în numerele următoare când vom vorbi despre oportunităţi şi decizii în perioade de criză şi vom oferi modele de biruitori în contexte-limită.

Pericolele vremurilor de criză
Ne place sau nu, vremurile de criză materială ne pot afecta pe multe planuri. Ele pot afecta modul în care gândim. Ca în orice situaţie, prima schimbare apare la nivelul gândurilor. În multe ocazii, din cauza crizei, putem să devenim mai îngrijoraţi, mai zgârciţi, mai profitori, mai temători, mai egoişti, mai invidioşi…
Sunt persoane care, din cauza vremurilor de criză, privesc altfel la trecut. Unii ajung să regrete că s-au căsătorit la o anumită vârstă, cu o anumită persoană, alţii ajung să regrete un anume mod de viaţă. Pot apărea şi situaţii în care familiştii regretă numărul copiilor sau risipele anterioare; alţii, deşi nu regretă trecutul, se gândesc cu multă îngrijorare spre viitor. Ei ar dori să cunoască direcţia în care se vor îndrepta lucrurile, ar fi mulţumiţi dacă ar putea să facă anumite planuri, dar sunt realişti şi realizează că nu se mai poate acest lucru.
Criza poate afecta relaţiile noastre. Dacă gândirea s-a schimbat, este normal să se schimbe şi relaţiile. Este ciudat să spunem, dar criza ne poate slăbi relaţia noastră cu Dumnezeu. Când relaţia noastră cu Creatorul este afectată, pierdem în toate domeniile. Pot apărea disfuncţii şi în relaţiile pe orizontală, şi în principal în relaţiile cu cei din casa noastră.
În perioade critice, trebuie să ne protejăm relaţia cu partenerul de viaţă. Vremurile de criză pot aduce mai multă nemulţumire şi mai multe acuzaţii. Soţii îşi pot reproşa că nu aduc suficienţi bani în casă sau că sunt prea risipitori.
Îngrijorarea, critica şi nemulţumirea pot afecta şi relaţiile cu copiii. Probabil vom fi nevoiţi să ajustăm bugetul la noile condiţii economice, ceea ce ne va pune într-o situaţie dificilă în relaţia cu copiii. Nu în puţine situaţii pot apărea probleme în relaţiile dintre fraţi, pentru că se simt dezavantajaţi şi nedreptăţiţi unul faţă de altul. Trebuie evitat să le dăm motive care să nască gelozie şi să dezamorsăm la timp orice conflict.
Criza este o perioadă de sensibilitate şi în relaţiile cu părinţii. Poate din dorinţa de a trece mai uşor peste greutăţi, tinerii se simt justificaţi să emită pretenţii financiare părinţilor lor. Presiunea adusă de criza financiară este amplificată de critica adusă de copii faţă de modul în care ei îşi gestionează banii. Copiii vor mai mult, mai repede, iar părinţii vor să fie siguri că trec cu bine peste perioada de criză.
Întregul spectru relaţional este pus la încercare: relaţiile cu vecinii, cu prietenii, cu colegii de muncă… Dacă nu suntem atenţi, vremurile de criză pot determina o schimbare în conduita noastră.
Din cauza vremurilor de criză se schimbă şi nivelul nostru de trai. Acesta va determina felul în care ne facem investiţiile, felul în care ne petrecem concediile şi modul în care ne folosim timpul liber. Sunt şi din aceia care, din cauza crizei, trebuie să îşi schimbe locul de muncă, locuinţa, anturajul, ţara etc.
În anumite situaţii, vremurile de criză pot aduce schimbări şi în domeniul sănătăţii. Unora ne albeşte părul, facem ulcer, devenim stresaţi, îngrijoraţi. Alţii experimentează depresia, îngrijorarea, teama sau alte stări afective neplăcute.
Dacă nu ne încredem în Dumnezeu şi dacă nu ne reaşezăm în Mâna Lui, criza poate determina o schimbare în caracterul nostru, şi aceasta ar fi un adevărat dezastru.



Vremurile de criză presupun pericole, nici puţine şi nici mici. Istoria confirmă acest lucru, dar mai important este faptul că Dumnezeu a avertizat asupra acestui aspect: „Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.” (Levitic 26:23-29)
Scriptura ne spune că au fost oameni, familii şi popoare care au greşit în vremuri de criză. Avraam pleacă cu familia în Egipt, Elimelec pleacă cu familia în Moab, evreii sunt tentaţi să se întoarcă în Egipt, soţia lui Iov îndeamnă la blestem faţă de Domnul etc. Să nu ne considerăm de neatins. Vremurile grele aduc ispite de genul: furt, minciună, invidie, lăcomie, sinucideri, răzvrătiri împotriva Domnului, muncă prea multă, disperare, relaţii tensionate, divorţuri, regrete… Să nu privim cu superficialitate aceste vremuri, dar nici cu disperare.
Eşti frământat cumva de întrebarea: cum să trec cu bine vremurile de criză? Mulţi îţi vor recomanda: îngrijorare multă, alergare multă, zgârcenie multă, economie multă. Eu îţi recomand ceea ce au experimentat sfinţii şi ceea ce ne-a recomandat Domnul: încredere multă în Dumnezeu. Cei care au trecut cu bine vremurile de criză au fost aleşii Domnului, care, în ascultare de El, au trăit prin credinţă şi nu prin vedere. Prin urmare, felul în care vom trece vremurile de criză depinde de noi. Domnul vrea să ne ajute. Să ne lăsăm şi noi ajutaţi!
Sursa: Viata de familie

Gestionarea afectiva a conflictului - Petru Mihent

O bună relaţie presupune o „întâlnire” a minţilor la nivel de:
Viziune asupra vieţii şi sistem de valori. În ciuda convingerii că cele mai multe căsătorii se realizează între caractere opuse, majoritatea căsătoriilor sunt cimentate între oameni atraşi de similarităţi. Diferenţele fundamentale de viziune sunt problematice, dar nu insurmontabile. Există posibilitatea pentru un cuplu să evite discutarea unor subiecte care sunt în afara spiritului relaţional. Circulă un mit modern care susţine că cineva nu poate fi împlinit dacă nu comunică tot ce are în minte. Cercetările nu susţin acest mit. General vorbind, cuplurile realizate menţin în afara relaţiei câteva domenii pe care ei le simt dăunătoare armoniei. Împlinirea în cuplu pare a depinde mai mult de felul comunicării decât de cantitatea comunicării, iar pe de altă parte sistemul de valori al fiecăruia determină fericirea relaţională.
Aşteptări. Sunt două tipuri de aşteptări: (1) cele care rezidă în cultura populară sau în subcultura grupurilor din care provin şi (2) cele generate de istoria personală a fiecăreia. Fiecare din noi are anumite aşteptări de la partener, care de cele mai multe ori sunt incorecte. Dacă fiecare conştientizează „abaterea” de la propriile aşteptări, există şanse de a transforma deziluzia în ceva pozitiv.

Să vedem câteva crezuri nescrise împărtăşite cultural:
Oamenii se căsătoresc pentru că sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este în totalitate adevărat. Oamenii au mai multe motive pentru care intră într-o relaţie de cuplu: siguranţă financiară, atracţie sexuală, singurătate, dorinţa de a fi părinte, etc.
Cei mai mulţi oameni căsătoriţi sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este adevărat. Cele mai multe cupluri experimentează un declin al romantismului în primele şase luni după căsătorie. Oamenii stau împreună pentru alte motive decât episoadele periodice de romantism.
Romantismul este absolut necesar pentru o căsnicie fericită. Trebuie menţinut romantismul în măsura posibilităţilor, dar nu este adevărat că ar fi absolut necesar pentru o relaţie reuşită.
Problemele maritale apar datorită diferenţelor între bărbat şi femeie. Diferenţele nu cauzează probleme, ci modul cum sunt abordate.
Copiii duc la îmbunătăţirea relaţiei. Dacă cineva crede acest lucru, mai bine n-ar avea copii.
Singurătatea se tratează prin căsătorie. Cei mai mulţi adepţi ai acestui punct de vedere au parte de o căsătorie în care participă doi oameni singuri.
Oamenii cu căsnicii reuşite nu se ceartă niciodată. Categoric fals! Problema nu se pune dacă există ceartă, ci cum se soluţionează conflictele.
Creştinii nu au probleme de familie. Cei care cred asta refulează sau reprimă problemele generate de vieţuirea în cuplu.
Dumnezeu poate vindeca relaţia fără intervenţie umană. Răspunsul corect este că Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă.
Supunere înseamnă a ignora sentimentele mele şi a face ce vrea el sau ea. Sentimentele refulate duc la probleme pe termen lung.
Odată ce apare discrepanţă între aşteptările partenerilor şi realitatea trăită, sunt declanşate automat sentimente de insecuritate. Fiecare îşi doreşte relaţia în termeni proprii şi caută să-l determine pe celălalt să se încadreze în această schemă. La început, cei doi nu vor să renunţe la aşteptările proprii, aşa că experimentează conflictul. Cu timpul, ei învaţă să se accepte reciproc, dar au momente de anxietate şi cu precădere în primul an de căsnicie.

Conflictele nerezolvate pot avea consecinţe diverse:
Probleme de somn - ne simţim obosiţi şi nu putem dormi.
Indispoziţii - avem temeri nefondate, depresii, anxietate, grijuri fără rost.
Dificultăţi în controlarea temperamentului / stăpânirea de sine – dăm dovadă de nerăbdare, irascibilitate.
Probleme în alimentaţie – ne supraalimentăm sau nu mâncăm deloc, mâncăm ca să ne „alinăm durerea“.
Scăderea energiei – nu ne putem concentra şi motiva.
Pierderea emoţiilor pozitive – nu ne mai distrăm, suntem aparent distanţi, lipsiţi de romantism, nu mai putem oferi şi nici primi dragoste.

Gestionarea emoţiilor şi abordarea pozitivă a conflictelor
Căsniciile sănătoase vindecă şi rezolvă rănile inevitabile, în loc să le ignore sau să le refuleze. Trebuie să ne ocupăm de durere, teamă şi mânie atunci când apar.
Primul pas în ieşirea din acest cerc vicios este identificarea durerii. Odată identificată, trebuie mărturisită lui Dumnezeu şi apoi partenerului de căsătorie. Recunoaştem că ne deranjează. Este inutil să încercăm să filozofăm sau să dăm vina pe altcineva. Nu analizăm situaţia pentru a ne scuza, ca şi când nu ar fi vina noastră. Este mai bine să încercăm să înţelegem durerea din punctul de vedere al partenerului nostru. Poate că el sau ea suferă din cauza unui lucru care nouă ni se pare fără sens. Durerea are nevoie de atenţie.
Al doilea pas constă în ruperea patternului (model comportamental) care a produs traume. Adică, odată ce am identificat butoanele dureroase ale celuilalt evit să le apăs pentru a nu declanşa ciclul distructiv. Spre exemplu, unul dintre parteneri a avut un părinte extrem de dominator şi, ca urmare, are o hipersensibilitate la a fi controlat; pentru a nu-l determina să „sară în aer”, voi evita să-i cer socoteală de fiecare minut care l-a petrecut departe de mine.
Al treilea pas constă în crearea unor noi patternuri comportamentale, cum ar fi să cer partenerului/ei o listă cu trei lucruri pe care şi le-ar dori şi să încerc să îi îndeplinesc constant acele dorinţe.
Sursa: Viata de familie

Albumul Familiile Bibliei, predici de Pastor Petru LASCAU

Clic pe imagine!

Mariajul: Casnicie sau Caznicie? - de Nicolae GEANTA

Matei 19: 8 „... de la început n-a fost aşa.”

Aproape zilnic auzim, involuntar ori ba, persoane ce-şi descarcă nemulţumirea faţă de partenerul cu care împart patul conjugal. Uneori pe peronul gării ne intersectăm cu maldăre de geamantane, iar în spatele lor, chircite, stau ascunse femei drăguţe, cu ochii roşii de plâns. Pe sala tribunalului, ţâncii îşi trag de mânecă părinţii încruntaţi, implorându-le clemenţă. Împăcare. Regrete. Într-o odaie spaţioasă, cu feţe tăioase ca lama de brici, el şi ea îşi împart aragazul, frigiderul, televizorul, canapeaua...De ce ne-am căsătorit şi mariajul nu merge bine? De ce doi oameni care stau împreună într-un apartament nu îşi mai vorbesc? De ce există amăgire în familie, în „colţul de rai” de pe pământ? De ce sunt sufocaţi avocaţii de persoane care divorţează? De ce atâta nefericire, lipsă de dragoste, de devotament, de slujire şi ascultare faţă de partenerul de viaţă? De ce atâta agresitate dobermanică, generatoare sigură de vieţi sfâşiate? A devenit căsătoria - cea mai sfântă legătură dintre un el şi o ea, un subiect atât de complicat încât nu mai există soluţii? A intrat societatea în colaps moral? Care-i factorul determinator ce a instaurat haosul drept normaliate?

Continuare: AICI

Albumul de predici Familia Crestina de Pastor Dr. NELU BRIE

Clic pe imagine pentru auditie online sau descarcare!

Nunta, constructia familiei - Pastor LUIGI MITOI

Clic pe imagine!

Studiu Familie - Casatoria la un loc de cinste - Pastor Beni Zagrean

Clic pe imagine!

Studiu Familie - Alegeri influentate - Pastor Beni Zagrean

Clic pe imagine!

Rugaciunea in familie - DAVID WILKERSON

Unii creştini numesc aceasta „rugăciune-acord”. Sunteţi profund binecuvântaţi dacă aveţi un frate sau o soră devotată cu care să vă rugaţi. Cu adevărat, cei mai puternici mijlocitori pe care i-am cunoscut se uneau în câte doi sau trei. “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 18:19).

Locul unde acest fel de rugăciune are loc, în modul cel mai puternic, este acasă. Soţia mea, Gwen, şi cu mine ne rugăm împreună zilnic şi cred că acest lucru păstrează familia noastră împreună. Ne-am rugat pentru fiecare din copiii noştri în timpul anilor de creştere a lor, ca nimeni din ei să nu fie pierdut. Ne-am rugat pentru prieteniile, relaţiile şi partenerii lor de viitor şi acum facem acelaşi lucru şi cu nepoţii noştri.

Foarte puţine familii creştini se roagă acasă. Personal, pot mărturisi că mă aflu în lucrare astăzi datorită puterii rugăciunii în familie. Pe timpul când eram copil, în fiecare zi, indiferent unde ne jucam eu şi cu fraţii şi surorile mele, în curtea din faţă sau în stradă, mama mea ne chema prin uşa din faţă a casei noastre: „David, Jerry, Juanita, Ruth, este timpul pentru rugăciune!” (Fratele meu Don încă nu se născuse.)

Întreaga vecinătate ştia despre timpul de rugăciune din familia noastră. Uneori uram să aud acel strigăt şi mormăiam de nemulţumire. Dar ceva, în mod clar, se întâmpla în acele timpuri de rugăciune, în timp ce Duhul se mişca în mijlocul familiei noastre şi atingea sufletele noastre.

S-ar putea să nu vă vedeţi în stare să susţineţi rugăciunea în familie. S-ar putea să aveţi un soţ/o soţie care nu sunt dispuşi să coopereze sau un copil rebel. Preaiubiţilor, nu contează cine alege să nu se implice. În pofida acestui lucru puteţi veni la masa din bucătărie, să vă plecaţi capul şi să vă rugaţi. Acest lucru va servi drept timp de rugăciune al casei şi fiecare membru al familiei va şti acest lucru.

Legamantul casniciei - Pastor LUIGI MITOI

Clic pe imagine!

Viata si familie noua - Rev.Dr.LAZAR GOG

Clic pe imagine!

Viata familiala a lui Moise - ALIN MIHAESCU

Clic pe imagine pentru vizionare!

Privilegiile si råspunderile pårintilor credinciosi - de Serban Constatinescu

Mi se pare de folos sa fie dezbatute, pe scurt, probleme pe care le ridica cresterea copiilor în familiile crestine. Ce important este ca parintii sa priveasca cu toata seriozitatea îndemnul dat de Scriptura de a creste copiii “în mustrarea si învâtatura Domnului” (Efeseni 6:4).

Este posibil, ca, sub presiunea lumii care ne înconjoara, o asemenea preocupare sa para unora – depasita, nepractica; si, totusi, cât de important este sâ aducem suflete la Christos, dintr-o lume plina de pacat si de mecredinta !. Am dori ca dezbaterea propusa sa stimuleze exercitiile spirituale ale parintilor credinciosi, în preocuparea lor sustinuta de a aduce copiii dåruti lor de Dumnezeu, la cunostinta personalå a Domnului Isus ca Mântuitor si Domn, ca Model vrednic de urmat si de pretuit. Desigur, este o încercare umilå, pe care o încredintåm Celui ce este sursa oricarei binecuvântari.

Calitatea de parinti este, poate, cel mai ìnsemnat rol pe care îl poate detine un cuplu casatorit, binecuvântat de Domnul cu copii. Parintii trebuie så faca din casa familiala un loc în care copiii învata ascultarea, stima, respectful, consideratia, smerenia, harnicia.

In calitate de tata si mama - ca painti- trebuie sa promoveze centralitatea si proeminenta Domnului Isus Christos, gloria Lui perfecta, drepturile absolute ale Lui cu privire la tot ce se petrece ìn casa pårintilor crestini. Tatål este chemat sâ desfâsoare înaintea copiilor inima Tatålui ceresc: dragostea Lui nemårginitå si dreptul Lui de a fi ascultat în totul. In felul acesta, copilul poate ìntelege cum lucreazå Tatål ceresc cu copiii Såi. O asemenea întelegere poate face ca inima copilului så fie biruitå de iubure Tatålui ceresc si så rezulte în aducerea copiilor la Domnul Isus, prin întoarcerea la Dumnezeu.

A fi pårinte credincios este un privilegiu. La Psalmul 127:3 este scris: “Iatå, copiii sunt o mostenire de la Domnul. Rodul pântecelor sunt o råsplatå de la El.” Sunt binecuvântati cei care – prin lucrarea Duhului Sfânt- capåtå bucuria de a avea pe copiii lor, ca pe o mostenire vesnicå, prin calitatea de copii ai lui Dumnezeu, mostenitori ai cerului. Råsplata de la Domnul prin copiii credinciosi se referå la bucuriile unei pârtåsii sfinte de familie si la continuitatea armoniei dintre generatii în familia credintei

Asa cum Isaac n-a fost dåruit prin hazard lui Avraam ci a fost o prefigurarea a “semintei lui Avraam (care era Christos) (Galateni 3:16), tot asa. în famila crestinului, niciun copil nu vine întâmplåtor

A fi pårinte credincios însemneazå si o råspundere. Parintii credinciosi trebuie så-L arate necurmat în vietile lor pe Dumnezeu, prin vorbirea lor, “plinå de har, dreaså cu sare”, prin purtarea lor sfånta si evlavioaså “asteptând si gråbind venirea Domnului”, printr-o viatå de relatii care Il onoreazå pe Dumnezeu, prin aråtarea constantå si evidentå a dragostei fråtesti.

Copiii vin în familiile crestine potrivit cu planul lui Dumnezeu, plan potrivit cåruia “toate lucrurile lucreazå împreunå spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Rapunderea credinciosilor, inclusive a pårintilor crestini, esta ca, iubind pe Dumnezeu sâ-si facå copiii sensibili la dragostea Lui, ca så se lase cuceriti de aceastå Dragoste

Sursa : He is able

Casatoria si viata de familie - MINA IANOVICI

Casatoria si viata de familie - Mina Ianovici
Asculta mai multe audio Diverse

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 3 - Dr.PAUL NEGRUT

Pentru mulţi bărbaţi, punctul de la care începe căderea este neascultarea de Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat cu Samson în vremea Judecătorilor. Îl vedem aici pe Samson, omul care a avut cele mai mari şanse, omeneşte vorbind, să fie bărbat. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu textul biblic, am să vă dau câteva date istorice despre Samson. A fost un copil de excepţie, care s-a născut ca urmare a unei intervenţii supranaturale a lui Dumnezeu în viaţa părinţilor lui. Un înger al lui Dumnezeu le-a vestit părinţilor naşterea unui băiat. Părinţii lui Samson, Manoah şi soţia sa, au fost oameni excepţionali, echilibraţi şi evlavioşi. Îngerul i-a cerut mamei lui Samson să fie pe deplin consacrată lui Dumnezeu în toată perioada sarcinii. I-a spus să trăiască predată lui Dumnezeu şi pusă deoparte pentru Dumnezeu în toată perioada celor nouă luni. Samson a avut o mamă sfântă, nu una nevrotică sau beţivă. Samson n-a avut o mamă isterică sau nervoasă, care să trântească, să lovească, să nu poată dormi noaptea, să se certe cu soţul, o mamă care să fie într-o agitaţie continuă şi astfel să agite fătul. Solomon s-a născut şi a crescut într-un mediu special. A crescut într-o atmosferă de cer. Mai mult decât atât, a fost supradotat.

Este cunoscut faptul că toţi spunem despre copiii noştri că sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi. Aşa ne stă bine ca părinţi. Dar Samson a fost realmente supradotat, iar Dumnezeu l-a ales să fie conducătorul unui popor întreg. Menirea lui a fost să reîntoarcă poporul de la păcat la ascultare de Dumnezeu. Aşadar, Samson se naşte, creşte şi ajunge la vârsta la care devine independent. Este pe picioarele lui, cum am zice noi. Satan se uită însă la modul în care se profilează băiatul acesta şi spune: „Voi ţine un popor întreg în robie dacă reuşesc să pun mâna pe el.” În acelaşi fel, Satan vrea să pună mâna şi pe tine. Momeala lui poate lua forma unor comentarii de felul acesta: „Dacă nu tragi un fum de ţigară, îţi miroase gura a lapte! Eşti încă ţânc, eşti gâgă.” Imaginaţi-vă ce înseamnă să-i spui unui băiat de la 10 ani în sus că este gâgă. Nici dacă l-ai lovi cu măciuca în cap nu l-ar durea mai tare. La vârsta aceasta el vrea să pară deja bărbat, aşa că ia ţigara ca să-şi dovedească bărbăţia. Uită-te la el după câţiva ani de zile. A devenit rob. Are plămânii găunoşi, miroase urât, dinţii şi degetele i s-au îngălbenit. Dacă înainte avea şanse să devină bărbat, acum este o epavă.

Continuare in pagina ANEXA

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 2 - Dr.PAUL NEGRUT

Familia este legământul pe viaţă între un singur bărbat şi o singură femeie de a trăi împreună ca soţ şi soţie. Acest lucru trebuie subliniat cu toată claritatea: Căsătoria este un legământ pe viaţă. În creaţie, Dumnezeu a lăsat lucrurile cât se poate de clare. A creat bărbat şi a creat femeie; un singur bărbat şi o singură femeie. Dumnezeu nu i-a adus Evei mai mulţi bărbaţi şi Dumnezeu nu i-a adus lui Adam mai multe femei. Un singur bărbat şi o singură femeie. Vă rog să reţineţi: Dumnezeu n-a întemeiat prima familie din doi bărbaţi şi nici din două femei. Un singur bărbat şi o singură femeie au fost destinaţi unul altuia pentru toată viaţa.

În cartea Geneza urmează descoperirea planului glorios al lui Dumnezeu. De ce l-a creat Dumnezeu pe om? Care este planul glorios al lui Dumnezeu? Răspunsul îl găsim în capitolul 1, versetele 26 şi 28. „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.»” Iar în versetul 28 citim: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»” Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi apoi Dumnezeu l-a aşezat pe pământ cu o misiune glorioasă.

Continuare in pagina ANEXA

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 1 - Dr.PAUL NEGRUT

În cartea Judecători, capitolul 16, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă un mesaj care este adresat în special bărbaţilor.

Samson a plecat la Gaza. Acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: „Când se va lumina de ziuă îl vom omorî”. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului. După aceea a iubit o femeie în Valea Sorec. Ea se numea Dalila. Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis: „Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.” Dalila i-a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde îţi vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit?” Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca oricare alt om.” Domnitorii filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el a rupt funiile cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea. Dalila i-a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat!” El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.” Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă. Dalila i-a zis lui Samson: „Până acum, ţi-ai bătut joc de mine şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi, cu ce trebuie să fii legat?” El i-a zis: „N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.” Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot. Ea i-a zis: „Cum poţi spune: «Te iubesc», când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.” Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca oricare alt om.” Dalila, văzând că-şi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.” Şi domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâini. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson şi a început astfel să slăbească. El şi-a pierdut puterea. Atunci ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii, l-au pogorât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă (Judecători 16:1-21).

Continuare in pagina ANEXA

Formarea personalitatii in familie - Sesiunea III - Pastor PETRU MIHENT

Formarea personalitatii in familie - Sesiunea II - Pastor Petru Mihent

Formarea personalitatii in familie - Sesiunea I - Pastor Petru Mihent

Barbatilor, iubiti-va nevestele - de Pastor PAUL WASHER

Nu conteaza daca ea este o persoana buna sau foarte dificila. Asta nu conteaza deloc, ci faptul ca Dumnezeu ti-a incredintat o fiica de-a Lui… Si nici o scuza egoista n-o sa inlature faptul ca El ti-a incredintat o fiica, in mod suveran ti-a oferit o fiica de-a Lui!.
Si se asteapta sa faci exact ceea ce iti porunceste, anume sa-ti sacrifici viata pentru ea.

Dar iata ce vreau sa intelegi…Stiti, intalnirile acelea unde se incearca gasirea unui partener care sa fie compatibil? Eu va spun ca nu reflecta voia lui Dumnezeu.

Pentru ca, in mare, voia lui Dumnezeu nu este sa gasesti un partener compatibil. Acum te simti mai bine cand te gandesti la casnicia ta, nu? Ai sa spui “Uau, asta da descoperire!”. Cand tot timpul ai crezut ca asta e important.

Nu! Nu asta este voia lui Dumnezeu.

Continuare in pagina anexa

Preocuparea pentru cei nemantuiti din familia noastra - de Pastor GHITA STANCIU

Preocuparea pt cei nemantuiti din fam noastra - GHITA STANCIU.mp3 - Ghita Stanciu

Taţi care nu se schimbă

Ioan 2:14 " V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la inceput. V'am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne in voi, şi aţi biruit pe cel rău".
Să-L numim pe Dumnezeul etern, infinit si neschimbat din Cer Tatăl nostru este un imens privilegiu. Statornicia Sa aduce un sentiment de siguranta peste familia Lui. Niciodată nu trebuie să ne indoim că principiile sau standardele lui Dumnezeu se vor schimba.
Ceea ce era rău acum o mie de ani rămâne rău şi astăzi. Adevărul de ieri este şi adevărul de astăzi. El nu se ajustează după influenţele exterioare. El nu se conduce după nişte capricii exterioare. Asupra lui Dumnezeu si asupra Cuvântului Său timpul nu lasă nici o urmă. El a fost, este şi va fi un Tată care nu se schimbă. (Maleahi 3:6)
Un tată muritor nu poate spera să ajungă la acest nivel de "neschimbare". Gândirea sa are nevoie, ocazional, de ajustăriş uneori nu este consecvent. Timpul işi pune amprenta asupra lui, ii schimbă culoarea părului, ii incetineşte pasul, ii modifică fruntea: din netedă în brăzdată de riduri. Programul şi responsabilităţile de familie se schimbă. Poate chiar să devină din tată bunic.
Toate aceste transformări sunt previzibile pentru taţii pământeşti. Ceva insă n-ar trebui să se schimbe.
Devotamentul faţă de Dumnezeu. Omul inţelept işi construieşte casa pe stâncă. De ce ? Pentru că stânca nu se mişcă uşor. Intr-o lume agitată, haotică, un tată inţelept aduce siguranţa in familia lui, ancorându-se ferm pe Stâncă. Pentru a primi călăuzire in slujba de părinte, un tată creştin studiază Cartea Sfântă mai mult decât celelalte cărţi. Atunci când apar problemele, el e gata să folosească uşa rugăciunii şi apoi linia telefonică. Această ordine a lucrurilor nu se schimbă.
Loialitate faţă de biserică. Un tată care doreşte să formeze o familie stabilă, nu va incerca acest lucru in afara bisericii. El lucrează impreună cu biserica şi o apără cu zel. Copiii lui nu intreabă: "Mergem la rugăciune?" Ei ştiu deja acest lucru. Atunci când biserica abordează o problemă curentă, copiii lui se aşteaptă la susţinere din partea sa. Înfăţişarea, limbajul, maşina, afacerea lui -toate acestea sunt dovezi ale faptului că biserica ii este dragă. Când biserica ii atinge şi pe copiii lui, legaturile pot fi incordate, dar loialitatea rămâne de fiecare dată.
Convingere personală. Fiecare tată evlavios trebuie să fie ancorat in convingeri puternice. Inconsecvenţa destramă familia. Convingerile părinţilor nu trebuie să expire, numai dacă nu e vorba cumva de slăbiciune spirituală sau idealism nerealist. Convingerile pe care un tată si le-a format atunci când fiul lui cel mai mare avea cinci ani nu trebuie să se schimbe atunci când fiul ajunge la vârsta adolescenţei. Regulile familiei se aplică acasă şi departe de casă, indiferent de vizitatori. Ferice de copilul -frustrat sau supus- care poate spune : "Ştiu ce va zice tata". Un tată care taie cablurile convingerilor sub anumite presiuni ale familiei sau ale capriciilor ii pune pe toţi, spiritual vorbind, pe o mare involburată.
Dragostea faţă de familie. La lucru sau la masă, pe drum sau in pat, impreună cu familia sau departe de ea, odihnit sau sub presiune, dragostea tatălui este constantă. Afacerile sau serviciul nu il acaparează atât de mult, incât să nu mai aibă timp să sufle peste un deteţel zgâriat. Copiii lui nu se vor intreba niciodată dacă işi iubeste maşina mai mult decât pe ei. Ei ii simt nerăbdarea de a-i vedea invăţând, doinţa de a le răspunde la intrebări şi preocuparea pentru sufletele lor. Şi dacă văd că dragostea lui se schimbă, e doar pentru că devine mai profundă.
Când tata este constant, celelalte schimbări contează mai puţin. Un tată creştin care nu fluctuează in funcţie de schimbările vieţii este cel mai mare dar oferit familiei lui.
De Keith Kreider, din Revista creştină :"Sămânţa Adevărului" -luna martie 2009.

Sursa : Depozitarul lui Dumnezeu

Cine a fost mama Evei? - Pastor FLORIN IANOVICI

„Si omul a zis:
„Iata, în sfârsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi femeie*, pentru ca a fost luata din om**.” Genesa 2:23
1. Eva - visul lui Adam
Undeva în gradina Edenului statea un om si suspina. Primul om, Adam avea din când în când momente demelancolie. O stare de apasare pe care nu o putea descrie.
Animalele veneau si plecau perechi. Lucrând pentru Dumnezeu, a observat ceva. Ca pentru el nu s-a gasit cineva cu care sa faca pereche. Si în inima s-a nascut un dor, o asteptare, o dorinta de a avea pe cineva lânga el. Era atât de frumoscând umbla cu Dumnezeu, dar El nu era întotdeauna acolo, în Gradina.
Singuratatea este dureroasa. Avem nevoie sa împartasim visele noastre cu cineva pe care sa îl iubim. Cineva lânga care sa stam si sa îmbatrânim frumos. Lipsa perechii noastre naste un gol dureros, o singuratate apasatoare. Si privim spre cer!
Se poate face ceva, Doamne? Dumnezeu din cer a privit si a zis: „Nu este bine ca omul sa fie singur”. Am sa fac … ceva în aceasta privinta! Din dorul lui Adam s-a nascut Eva, pe care a adus-o la Adam. Framântarea dureroasa a lui Adam a primit un raspuns: Eva!
Eva s-a nascut în procesul împletirii dorului cu nevoia unei iubiri împartasite în inima lui Adam.
Iubitii Domnului, sotia îsi gaseste sensul si locul în iubirea sotului. Iubirea sotului o completeaza, o face sa înfloreasca, sa devina generoasa, iertatoare. Dumnezeu „a adus-o” la tine pe sotia ta. În iubire, Eva s-a simtit unica. O declaratie de dragoste de o frumusete inegalabila a tâsnit din inima si de pe buzele lui Adam. Neînvatata din carti, simpla, naturala. Iata „în sfârsit aceea…” Totul este la vedere! Vorbele noastre pot fi meste- sugite. Pot suna frumos, dar nu însala pe cea de lânga noi.
Continuare in pagina anexa

Acuila si Priscila - o familie model

Texte: Fapte 18:1-3, 18-26; Rom. 16:3-5; 1 Cor. 16:19; 2 Tim. 4:19.

Numele soţului înseamnă “vultur”, iar numele soţiei se poate traduce prin “bătrînica” , “mica doamnă în vîrstă”. Acuila este un evreu din Pont, purtător de nume roman. Soţia lui este purtătoarea unui nume grecesc, poate o prozelită prin căsătoria cu soţul ei creştin. De ce se aminteşte peste tot depsre Priscila, atunci cînd este vorba despre Acuila?

Toate pasajele amintesc despre amîndoi. Este un lucru semnificativ, într-o vreme în care NT aminteşte de obicei numai bărbatul. Faptul acesta nu înseamnă că ceilalţi oameni pe care i-a întîlnit Pavel n-au fost căsătoriţi! Dimptrivă! Majoritatea au fost. Petru a avut “soacră”, ceea ce ne face să credem că trebuie să fi avut şi o nevastă (aşa cum scrie de fapt). Unii pun motivaţia lepădării lui Petru în faptul că Domnul Isus i-a vindecat soacra …

S-ar putea ca NT să amintească de cei doi şi ca o contrapondere cu un alt cuplu familial de la care n-avem prea mult de învăţat: Anania şi Safira. S-ar putea ca Priscila şi Acuila să ne fie daţi ca un exemplu bun în contrast cu exemplul rău pe care l-au dat ceilalţi doi!
Oricum, într-o lume plină de atîtea exemple rele despre viaţa de familie este necesar să ne uităm mai atent la o familie de la care putem învăţa ce este bun.

Continuare in pagina anexa

Un copil e un dar ceresc...

“UN COPIL E UN DAR CERESC PENTRU OAMENI MEREU CÎT EXISTĂ PE PĂMÎNT COPII NE IUBEŞTE DUMNEZEU”
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urît în comportamente. „Cei 7 ani de-acasă”, se învaţă acasă.
Comunicarea este o piatră de bază pe care se clădesc toate celelalte activităţi şi ea trebuie să ocupe primul loc pe lista noastră de priorităţi. Trebuie să învăţăm cum să comunicăm. Comunicarea într-o familie este ceea ce este sîngele pentru viaţă. Fără sînge nu există viaţă. Fără comunicare, familia este lipsită de viaţă.
Nu suntem încă “experţi” în comunicare, suntem într-un proces de desăvîrşire şi a acestui domeniu, e o artă ce necesită timp ca să fie bine însuşită, şi unora o să ne ia o viaţă întreagă. Însă am realizat că, Specialistul Nr.1 în comunicare este Dumnezeu. De la început şi pînă “dincolo” comunică: adevăruri- El fiind Adevărul; legi – El fiind împlinirea Legii; învăţături- El fiind Învăţătorul; lucruri ce au fost, ce sunt şi care vor veni – El fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci. Tot de la El am învăţat că, comunicarea nu înseamnă doar vorbe, cuvinte. El a zis şi s-a făcut; a vorbit şi a dat viaţă Cuvîntului. Specialişti secunzi în domeniu, susţin că doar 8% din ce comunicăm sunt cuvintele (literele), partea nonverbală, însemnînd gesturi, expresia feţei, mimică, vestimentaţie, poziţie a corpului ocupă - 34%, trebuie o concordanţă totală, iar procentajul cel mai mare i se alocă comunicării paraverbale – tembrul, tonul, intonaţia vocii (aici atragem cel mai puţin atenţia) – 58%. De cele mai multe ori strigăm, ţipăm, urlăm şi întrebăm: “ce, n-am vorbit clar?”. Cît de des una spunem şi alta avem în vedere. De exemplu: cuvintele “aşa este”, pot însemna “sunt în totalitate de acord cu tine” sau “termină odată”. “Mersi de ajutor” poate însemna “sunt încîntată” sau “cum ai putut să faci aşa ceva?”
Cuvintele au multă putere: pot demola şi pot zidi. „Limba e un mădular mic, dar mare pădure aprinde”(Iac.3:5).
Cît de înţelept e să cerem ajutorul Specialistului!
Asemenea lui David să ne rugăm: „Doamne, pune strajă gurii mele”. Ajută-mă, să vorbesc doar cu psalmi şi cu cîntări de laudă. Cuvinte de laudă şi mulţumire să-mi clocotească mereu în gură.”

Sursa : Sotii Bragaru

Realitati si reguli in viata de familie - Daniel Branzai

Proverbe 15

Introducere: Au fost vremuri cind copiii lui Dumnezeu isi faceau ssoala in cartea proverbelor lui Solomon. “Programa aceasta scolara” nu s-a demodat. Exista insa multa ingimfare in oameni si cartea Proverbelor a ramas nefolosita (Prov. 15:12). Totusi, aceasta este cartea care ne poate da si astazi cea mai pura si mai inalta intelepciune (Prov. 15:33).Ne oprim astazi la capitolul 15, incercind sa desprindem citeva principii despre viata de familie.

(I.) Regula rezonantei. 15:1
Aceiasi realitate o gasim descrisa si in Prov. 27:19.
Stiind aceasta regula, trebuie sa avem mare grija la ce aducem in viata de casnicie. Ni se va raspunde cu aceiasi masura.
- Problema limbajului folosit. 15:2, 4, 7, 14, 23, 26, 28
- Problema nervilor. 15:1, 13, 18, 21, 30.

(II.) Prioritatea lucrurilor spirituale. 15:13
Care sint lucrurile care aduc fericirea in familie. Unii se grabesc sa adune lucruri materiale, dar sint atitia oameni nefericiti in aceste palate care seamana mai mult cu niste uriase depozite decit cu adevarate camine!
Solomon ne spune ca este mai important “cine esti” decit “ce ai”, atunci cind iti cintaresti sansele de fericire. Prov. 15: 6, 15-17, 25, 27.

(III.) Regula responsabilitatii. 15:3
Casnicia este sub directa supraveghere a Domnului. El stie sa evalueze felul in care ne facem datoria de soti. Da, exista o astfel de “datorie de sot”. Casnicia nu este numai privilegii, ci si responsabilitati. Este bine sa stim ca Dumnezeu uneste este Cel ce doi oameni in casatorie si fiecare va raspunde inaintea Lui de felul in care si-a facut datoria. Neascultarea unuia nu-l va indreptati pe celalalt in ziua judecatii (Prov. 15:3). Dumnezeu ne poate refuza rugaciunile, oricit de maiestre ar fi ele, daca nu ne facem datoria de soti (Prov. 15:8-11, 29; 1 Petru 3:7).

Incheiere: Fratele Simion Cure obisnuia sa spuna: “Sfaturi putem da, dar minte nu!”.
O familie tinara are uneori tendinta sa creada ca se poate descurca si singura. Nu uitati insa ca Dumnezeu va dat binecuvintarea parintilor vostrii. Nu-i aruncati acum la gunoi. Aveti inca multa nevoie de ei in hotaririle vietii voastre. Cine asculta de parinti, este un om intelept care va scapa de multe necazuri. invatati din experienta lor ca sa nu invatati din greselile voastre. Ascultati ce spune Solomon: “Planurile nu izbutesc, cind lipseste o adunare care sa chibzuiasca, dar izbutesc cind sint multi sfetnici”. Toate aceste sfaturi, sint doar atit: “sfaturi”. Ramine la latitudinea voastra sa le primiti sau nu, sa fiti fericiti ascultind de ele sau sa suferiti consecintele unui duh impotrivitor: “Inima celor priceputi cauta stiinta, dar gura celor nesocotiti gaseste placerea in nebunie” (15:14) si “Urechea care ia aminte la invataturile care duc la viata, locuieste in mijlocul inteleptilor” (Prov. 15:31)

Sursa : Pas(i)unea pastorilor

Violenta in familie - Invitati Marciana Popescu si Edi Constantinescu

Clic pe imagine !

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire - 5 - Concluzii - Pastor Dr.PAUL NEGRUT

Apostolul Pavel a fost chemat de Dumnezeu să ducă Evanghelia la Neamuri. În 1 Corinteni 7, Apostolul explică modul în care învăţătura biblică privitoare la căsătorie, divorţ şi recăsătorire trebuie predicată şi practicată între Neamuri. Faptul că această învăţătură a fost dată Bisericii din Corint este de asemenea important pentru vremea de astăzi când libertinajul şi imoralitatea sexuală caracteristice Corintului de atunci au devenit o trăsătură majoră a societăţii contemporane. Într-un asemenea context, apostolul Pavel introduce învăţătura biblică despre puritate morală (feciorie) şi despre abstinenţă sexuală totală a celor necăsătoriţi (celibatul) pentru a se dedica în totalitate lucrării Evangheliei. Dedicarea tuturor resurselor şi energiilor în lucrarea Domnului este o chemare divină care, prin puterea Duhului, îi ridică pe cei care o primesc deasupra dominaţiei instinctelor, poftelor şi ispitelor sexuale. Din perspectiva apostolului Pavel, celibatul nu este o resemnare, ci o chemare înaltă la slujire.

Continuare in pagina anexa

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire - 4 - Căsătoria fetelor fecioare şi a celor văduvi (7:25-40) - Pastor Dr.PAUL NEGRUT

După ce enunţă principiul păstrării statutului marital al celui credincios (7:17-24), Pavel răspunde la întrebarea referitoare la căsătoria fetelor fecioare. Cu privire la fecioare Pavel nu are o învăţătură specifică lăsată de Domnul Isus, dar are o învăţătură primită de la Duhul Sfânt (vv. 25, 40), care este la fel de normativă pentru credincioşi.[1] Având în vedere „strâmtorarea de acum” (v. 26), adică vremurile grele şi necazurile din vremurile de pe urmă, credincioşii trebuie să-şi păstreze statutul marital: a) dacă este căsătorit să rămână credincios legământului de căsătorie (v. 27); b) dacă este necăsătorit să rămână aşa. Îndemnul lui Pavel pentru cei necăsătoriţi de a rămâne aşa nu are la bază ideea superiorităţii spirituale a fecioriei faţă de căsătorie, ci evitarea greutăţilor şi grijilor lumii acesteia (vv. 28-32) pentru a se putea dedica în totalitate lucrării Evangheliei (vv. 32-34).

Pentru a sublinia faptul că statutul de om căsătorit nu este inferior din punct de vedere spiritual celui de om necăsătorit, Pavel precizează că dacă o fată fecioară sau un bărbat necăsătorit doreşte să intre în legământul de căsătorie nu păcătuieşte (v. 36).

În versetul 39, Pavel răspunde la întrebarea privitoare la recăsătorirea celor văduvi. Trebuie remarcat faptul că Pavel începe prin a sublinia indisolubilitatea legământului de căsătorie: „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul” (v. 39). Principiul biblic este că legământul de căsătorie este încheiat până la moarte. Numai moartea pune capăt acestei legături (Romani 7:1-3). Prin urmare, numai cel care este dezlegat prin moartea partenerului este liber să se recăsătorească. Intrarea într-o altă relaţie de căsătorie câtă vreme trăieşte partenerul este preacurvie.[2]

Dreptul biblic de recăsătorire după moartea partenerului este circumscris de expresia „numai în Domnul” (v. 39). Un credincios nu are din partea lui Dumnezeu dreptul de a încheia legământ de căsătorie cu un necredincios. Principiul acesta este enunţat de Pavel şi în 2 Corinteni 6:14: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi.”

--------------------------------------------------------------------------------
[1] J. Carl Laney, „No Divorce”, p. 45.

[2] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 47, 48.

Sursa : Paul Negrut

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire - 3 - Căsătoria şi divorţul atunci când un partener este necredincios (7:12-16) - Pastor Dr.PAUL NEGRUT

În acest paragraf apostolul Pavel explică responsabilitatea partenerului credincios în relaţia de căsătorie cu un necredincios.[1] Căsătoriile mixte la care se referă Pavel sunt cazurile în care într-o familie de necredincioşi unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu.[2] Pavel nu vorbeşte despre o căsătorie încheiată de un credincios cu un necredincios, pentru că acest lucru este interzis: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14). Prin urmare, întrebarea corintenilor este dacă se schimbă datele problemei maritale atunci când, într-o familie de necredincioşi, unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu? În contextul societăţii păgâne din Corint, este îngăduit unui credincios să divorţeze de partenerul necredincios?

Continuare in pagina anexa