Parteneri cu Domnul in cresterea copilului - Genesa 21 v18 - Rev.Dr.Lazar GOG

Lazar Gog - Parteneri cu Domnul in cresterea copilului - Genesa 21 v18 from www.predic.ro on Vimeo.

Dimensiunile relatiilor din familie - Pastor Luigi MITOI

Personalitatea omului este definită, influenţată şi orientată înspre relaţii. Căsătoria dintre bărbat şi femeie este cea mai profundă şi cea mai complexă relaţie umană, deoarece implică unirea tuturor domeniilor existenţei. Credincioşia dintre om şi Dumnezeu este cea mai nepătrunsă şi cea mai tainică relaţie spirituală, deoarece implică unirea raţionalului cu credinţa. Credinţa nu este sfidarea raţionalului, ci este doar continuarea acestuia. Având intenţia să explice profunzimea şi implicaţiile acestor două dimensiuni ale relaţiei omului, apostolul Pavel le aşază într-un aparent conflict şi într-o reală dificultate. Aparenţa conflictului este dată de dificultatea respectării priorităţilor în aceste două relaţii care definesc existenţa omului pe pământ. Oricât de sfântă ar fi relaţia spirituală dintre creatură şi Creator, omul va tânji după relaţia de căsătorie. Oricât de profundă ar fi relaţia de căsătorie, omul va tânji după relaţia spirituală cu Dumnezeu.

Datorită importanţei acestor două tipuri de relaţii şi din cauza nedesvârşirii oamenilor, uneori relaţia spirituală va intra în conflict cu relaţia maritală. ,,Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei" (1 Corinteni 7:34). Prioritatea omului necăsătorit este să placă Domnului (în situaţia în care este credincios Lui), iar prioritatea omului căsătorit este să placă partenerului. Cum rezolvă această problemă un om credincios şi în acelaşi timp... căsătorit? Cui va plăcea el, în primul rând, Domnului sau doamnei? Este compatibilă credinţa în Dumnezeu cu instituţia lui Dumnezeu, căsătoria? DA. Cum? Ordinea priorităţilor rezolvă teoretic problema: ,,Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:26). Această afirmaţie absolută a lui Hristos este de-a dreptul şocantă, dacă nu citim şi explicaţia ei: ,,Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine şi cine iubeşte mai mult pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10:37). Ordinea priorităţilor este simplă pentru omul credincios Bibliei:

1. Relaţia spirituală cu Dumnezeu

2. Relaţia familială cu partenerul

3. Relaţia frăţească cu Biserica

Mai întâi, un muritor trebuie să placă Creatorului, îngrijindu-se de lucrurile Lui: credinţa, pocăinţa, identificarea voii lui Dumnezeu prin citirea Bibliei, împărtăşirea bucuriilor şi dificultăţilor vieţii lui Dumnezeu prin rugăciune, abstinenţă de la păcat prin post şi înfrânare, cultivarea echilibrului, decenţei şi evlaviei, obţinerea şi păstrarea sfinţeniei, slujirea cu dedicare... În al doilea rând, un om căsătorit trebuie să placă tovarăşului de viaţă, îngrijindu-se de ,,lucrurile lumii" (1 Cor. 7:32-34): iubirea tovarăşului de viaţă, respectarea, iertarea şi îngrijirea lui, interes pentru împlinirea nevoilor lui, câştigarea existenţei pentru el, oferirea de bucurii şi momente frumoase... Aceste două priorităţi sunt într-un conflict aparent, dar într-o dificultate reală. Responsabilitatea omului căsătorit este să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-şi cinstească tovarăşul de viaţă, să-I placă lui Dumnezeu şi să-i placă tovarăşului de viaţă, să se îngrijească de lucrurile lui Dumnezeu şi de lucrurile familiei. ,,Cât despre mine, Eu şi casa mea vom sluji Domnului."

Rolul emotiilor în cresterea copiilor - Cusman Cionca

Care este semnificaţia îndemnului biblic: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri (...)” – Efeseni 6:4?
Mai întâi vreau să vă sugerez să studiaţi un pasaj din Scriptură folosind şi alte traduceri decât cea pe care o folosiţi de obicei. Traducerea Cornilescu, cea mai folosită traducere a Bibliei de către evanghelici, a fost scrisă la începutul secolului XX. Traducerile alternative vă ajută să nu deveniţi dependenţi de o anumită formulare a unui text biblic. În felul acesta, veţi observa mai multe detalii ale textului, mai multe nuanţe ale semnificaţiilor acestuia, astfel încât să puteţi formula o interpretare contemporană a unui pasaj biblic.
Pentru acest verset propun să citim şi versiunea Living Bible (Noul Testament pe înţelesul tuturor):

„Şi acum, un cuvânt pentru voi părinţii. Să n-o ţineţi întruna certându-vă şi cicălindu-vă copiii, trezind în ei mânie şi resentimente. Mai degrabă, creşteţi-i cu acea disciplină plină de iubire aprobată de Domnul, cu sugestii şi sfaturi evlavioase.”

Sunt câteva lucruri pe care le-am discutat împreună cu prietenii mei şi vreau să subliniez câteva idei. Nu vreau să fiu partizanul copiilor, dar textul biblic este destinat părinţilor. „Şi voi, părinţilor...” Câţi dintre părinţi vă mâniaţi? Cu toţii ne mâniem!
Prima remarcă pe care vreau să o fac referitoare la acest subiect este că, dacă noi, în calitate de părinţi, ne mâniem şi avem dreptul la mânie, atunci trebuie să acordăm acest drept şi copiilor noştri. Simt şi ei uneori nevoia să răbufnească şi să îşi exprime frustrările. „Ce!!! Tu te enervezi deja?!”, dar eu sunt mânios de mama focului, în timp ce el trebuie să fie calm şi degajat. E un abuz din partea părintelui.
Această abordare a mea nu presupune bătaie sau violenţă. Nu sunt de acord cu bătaia copilului. Eu nu mi-am bătut copiii. Sunt unii părinţi care sunt plini de mânie şi folosesc tot felul de cuvinte grele, gen „prostule”, şi nu mai continui... Aceşti părinţi vor ca fiii lor să stea stană de piatră, să zâmbească frumos şi să zică: „Mami, continuă, eu sunt calmă.” „Tati, continuă, eu sunt calm.” Dacă noi suntem mânioşi pe copiii noştri şi ne manifestăm mânia, trebuie să le dăm şi lor dreptul să fie mânioşi.
Biblia spune: „Nu îi cicăliţi, nu îi certaţi, ca să nu treziţi în ei resentimente.” Dumnezeu ne-a dat autoritate nouă, părinţilor, dar nu să abuzăm de ea, ci să o folosim pentru a educa, forma şi motiva. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, (când îi va creşte barba, când va ajunge adolescent) nu se va abate de la ea.“ (Proverbe 22:6) Acest verset spune despre singura metodă eficientă de creştere a copiilor: exemplul personal.
Dacă nu ai reuşit să îl motivezi prin exemplu personal în timpul copilăriei lui, nu vei avea autoritate când copilul tău va avea 16 ani, când are deja gaşcă. „Fiule, trebuie să te duci la biserică. Acolo vei găsi prieteni...” Dar până la 16 ani îi ziceai vineri seara: „Mâine plecăm din oraş. Este weekend şi îl petrecem într-un loc anume.” Săptămâna următoare la fel. Schimbăm locaţia, dar avem aceleaşi priorităţi. Când creşte, nu îi mai poţi spune: „Fiule, duminica este pentru Dumnezeu şi trebuie să fim la biserică.” El va urma ceea ce l-ai învăţat prin faptele tale, nu ce îi spui la adolescenţă prin cuvinte.
„Fiule, îţi dai zeciuala? Dă-ţi zeciuiala Domnului. Acum câştigi! Dumnezeu te-a ajutat să faci facultatea.” Dar el îmi va spune: „Tata, dar eu nu te-am văzut niciodată dând zeciuiala la biserică.”
„Învaţă pe copil” înseamnă a-i da exemplu personal, a dedica, a inaugura împreună cu copilul tău, a munci împreună cu el.
Versetul acesta spune: „Creşteţi-i!” Ce înseamnă „creşteţi-i”? Înseamnă o grijă permanentă, totală, deosebită. Una este să creşti ceva şi alta este să laşi să crească. Trebuie să supraveghem creşterea copiilor noştri, să o modelăm şi să o direcţionăm, să comunicăm cu ei, să le fim prieteni...
Care este semnificaţia îndemnului biblic: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri (...)”? Semnificaţia este: „Părinţilor... fiţi un exemplu pentru copiii voştri, puneţi-le limite rezonabile şi cereţi-le iertare atunci când greşiţi.”
Copiii au nevoie de limite, limite cu privire la timpul pe care îl petrec în oraş, la Mall, la fotbal... şi în tot ceea ce fac ei. Sunt derutaţi să aibă toată libertatea, pentru că nu ştiu ce să facă cu ea. Iar unul dintre rolurile părintelui este să-l ajute să îşi cultive un spirit responsabil în folosirea libertăţii personale.
Un alt lucru pe care trebuie să-l acceptăm noi, în calitate de părinţi, este că uneori avem atitudine greşită faţă de copiii noştri. Eu uneori sunt prea autoritar. Mă trezesc câteodată în relaţia cu băieţii mei că nu sunt deschis la negocieri. Spun un lucru, şi ei trebuie să îl respecte. Nu e corect lucrul acesta. Ar trebui ca ei să poată negocia cu mine în anumite situaţii. Ora 12 este o oră-limită de a veni în casă, dar sunt excepţii în care ar trebui să negociez ora aceea limită. Trebuie să fim liberi să negociem cu copiii noştri, să-i facem cu adevărat nişte interlocutori şi trebuie să recunoaştem că uneori greşim faţă de ei, şi atunci este important să ne cerem iertare.

Sursa: viatadefamilie.ro

Gradul de satisfacţie în cuplu - Petru Mihent

Gradul de satisfacţie în cuplu este influenţat de principalele evenimente prin care trece un cuplu de-a lungul vieţii.

În prima fază, după momentul căsătoriei, gradul de satisfacţie este foarte ridicat. Ambii parteneri sunt îndrăgostiţi, sunt încă „sub anestezie”. Dar, după ce mai scade „anestezia”, îşi face apariţia prima criză numită criza mentalităţilor. El vine cu anumite idei din familia lui, ea vine cu alte idei din familia ei, şi acolo unde se întâlnesc două plăci tectonice se produc cutremure, sau unde se întâlnesc două ape curgătoare se produc vârtejuri. Această criză se manifestă şi înainte de momentul nunţii, dar pentru că în acea perioadă pasiunea este mare, izbucnirile sunt temperate.

Pentru a preveni această criză, Scriptura zice: „...va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa...” (Genesa 2:24). Şi cei mai mulţi cred că „a părăsi pe tata şi pe mama” înseamnă să te muţi la două străzi depărtare, într-un alt oraş sau într-o altă ţară. Nu este vorba despre o despărţire spaţială, ci cognitivă şi afectivă. „A lăsa pe tata şi pe mama” înseamnă a te desprinde de ideile şi practicile moştenite din familia ta, ceea ce e extrem de greu. Altfel spus, trebuie să tai a doua oară cordonul ombilical.
Această criză poate să dureze în general până la trei ani, chiar până la cinci ani în unele cazuri, iar unii nu o finalizează niciodată. Noua familie trece peste această criză prin „lăsare” şi „lipire”, sau prin desprinderea de concepţiile cu care vine fiecare din familia de origine şi dedicare faţă de partener.
După criza mentalităţilor are loc un alt eveniment: naşterea primului copil. Gradul de satisfacţie scade odată cu naşterea primului copil. Cum se explică acest fapt? Până în acest moment cei doi erau implicaţi romantic, aveau intimitate când voiau ei, dar acum, dintr-odată, apare un mic dictator care dă alarme noaptea şi trebuie să rezolvi problema. Şi soţia îi dă un cot soţului: „E rândul tău!” Şi el, cu ochii cârpiţi de somn spune: „Mâine trebuie să mă duc la serviciu! Du-te tu!”
În mod cert, asta-i faza când un cuplu trebuie să reziste unei presiuni enorme. Din punct de vedere al energiei, cei doi sunt secătuiţi, dar nu numai atât, soţia începe să îşi schimbe personalitatea. Dintr-odată, nu e numai soţie, e şi mămică. Femeile se identifică mult mai mult cu relaţiile lor, iar bărbaţii se identifică cu realizările lor. Femeia începe să îşi clădească identitatea în jurul noii relaţii care a apărut. Un element a intrat în sistem, copilul, şi dezechilibrează tot sistemul.
Relaţia de cuplu este o echilibrare continuă. Lucrurile sunt într-o permanentă schimbare şi trebuie să te adaptezi din mers. Acest proces se numeşte echilibru dinamic. Prima adaptare are loc la criza mentalităţilor, dar adaptarea trebuie să continue şi la naşterea primul copil. Se naşte al doilea, al treilea copil, şi fiecare nou element care intră în sistem dezechilibrează sistemul, dezechilibrează ordinea care s-a creat, ceea ce presupune o nouă reechilibrare, o nouă readaptare.
Un alt lucru care determină scăderea gradului de satisfacere în cuplu este şcoala. Tata şi mama trebuie să lase totul deoparte şi încep să facă înmulţiri, declinări şi mai ştiu eu ce. Trebuie să o ia din nou de la zero, cu manualul alături, ca să îşi asiste copilul la teme.
După şcoală vine o fază critică: adolescenţa. În adolescenţă, tinerii încep să-şi clădească identitatea, şi fac acest lucru prin sfidarea părinţilor. Adolescentul se dezice de sistemul lor de valori, vrea să arate că este cineva, că are identitatea lui.

Tocmai în perioada asta şi tata intră într-o criză de identitate, criza vârstei mijlocii, iar mama trebuie să ţină echilibrul acolo. În jurul vârstei de 40 de ani, bărbatul intră într-o criză de identitate. Îşi evaluează realizările, îşi dă seama că viaţa trece şi nu arată aşa cum şi-o imagina el la 20 de ani.
La 30 de ani e un punct de cotitură. După ce ai trecut de vârsta de 30 de ani eşti copt la minte. Până atunci ai crezut că tot ce zboară se mănâncă, şi încă mergi ascendent până la 35 de ani. La 35 de ani intri într-o fază de platou, care ţine până pe la 40, 45 de ani. După 45 de ani e ieşirea din garanţie. Când ai trecut de 50 de ani, deja ai luat-o binişor la vale şi chiar că e o criză serioasă că începi să interiorizezi moartea. Dacă ai trecut de 50, şi luni de zile nu te doare nimic, înseamnă că deja eşti în sânul lui Avraam. Când ai ajuns la 70 de ani deja eşti expirat, iar de la 80 încolo trăieşti ilegal, că Scriptura zice: „…cei mai tari până la optzeci de ani…” (Psalmul 90:10)
Şi aşa..., mai vine un eveniment: copiii se pregătesc să plece de acasă. Surprinzător, în acest moment tata îşi revine, dar intră în criză mama. Mama pierde o relaţie când pleacă copilul de acasă. Pentru ea va fi plânsete şi bocet mult în perioada respectivă.
La naşterea primului copil soţia începe să joace rol dublu: de mamă şi, în acelaşi timp, trebuie să înveţe şi rolul de amantă a soţului. Cine nu învaţă rolurile acestea va avea probleme foarte mari la criza cuibului gol. Până atunci copiii i-au ţinut pe părinţi împreună. Obiectivele comune îi unesc pe cei doi, dar când nu mai sunt copiii, cei doi nu mai au ce să facă împreună şi sociologii au descoperit că rata divorţurilor creşte la criza cuibului gol şi gradul de satisfacţie scade. Ei trebuie să se readapteze, să se recucerească, să îşi acorde atenţie. Dacă reuşesc, gradul de satisfacţie începe să crească până când apare pensia. Când ies la pensie, din nou trebuie să facă schimbări, că au nevoie să îşi umple timpul. Dar îi ajută copiii, care le trimit nepoţii.
După aceasta, apare o fază crucială: pierderea partenerului. Celălalt iar trebuie să se adapteze din mers, să îşi umple viaţa, să găsească sens şi să depăşească singurătatea.
Întreaga relaţie de cuplu este un echilibru dinamic. Tot timpul trebuie să fii pregătit pentru schimbare. Vorba aia: „Omul cât trăieşte învaţă.”, dar eu zic invers: „Omul cât învaţă, trăieşte!” Poţi trăi şi dacă nu înveţi, dar numai din punct de vedere biologic, dar ca să trăieşti din punct de vedere afectiv trebuie să te înveţi să te adaptezi schimbărilor şi astfel să rămâi în echilibru.

Sursa: revista Voia lui Dumnezeu in familie

Redescoperirea familiei - Pastor Dr.Viorel IUGA

Viorel Iuga - Redescoperirea familiei (2 Timotei 3:1-7) from Biserica Penticostala 1 Cluj on Vimeo.

Ce asteapta tanarul de la tatal sau

Nu, nu cheile de la masina;iata cateva concluzii aparute in urma unui sondaj de opinie instrumentat de Youth Unlimited pe aceasta tema:

El astepta ca tatal sa-l intrebe ce face, cum i-a fost ziua si apoi sa aiba timp sa primeasca raspunsul. Asta arata ca iti pasa de copil. 73% din tinerii canadieni au spus ca a avea pe cineva care sa-i asculte este foarte, foarte important.

El se astepta ca tatal sa fie constant si sustinut in exemplul si modelul – in setul de valori – pe care il ofera. Tatii au datoria de a invata standradul moral si setul de credinta. Tinerii sunt foarte sensibili la ipocrizie si urasc standardul dublu. Intr-o lume a minciunii ei au nevoie sa stie ca tatal lor le spune adevarul.

El vrea sa stie ca tatal il iubeste neconditional. Indiferent de cat de multe prostii fac tinerii au nevoie sa stie ca sunt iubiti. Copii vor sa vada si latura emotionala a celui care se ingrijeste de ei. Tatal nu este o aratare impersoanala venita din alta lume.

Fetele vor sa stie ca tatal lor le trateaza cu respect si verbal si fizic. Tatal seteaza valoarea si pretentia pe care fata o va avea de la viitorul ei partener de viata. Modul cum isi onoreaza sotia - ca fiinta, nu obiect – este la fel de important in deprinderea de catre fete a unui set corect de valori despre umanitatea ei.

Copii au nevoie in aceiasi masura si de calauzire si de libertate. Libertatea este castigata de copii in masura in care ei se dovedesc responsabili cu ceea ce au deja in jur.

Greu, usor, cand vom muri singurul lucru pe care il lasam dupa noi celor dragi este amintirea cum i-am iubit si pretuit. Daca mai primesc si ceva bani, cu atat mai bine; desi in conditiile exsitente se pare ca dupa moarte le vom lasa copiilor facturi de platit.

Sursa: Pe scara Cerului

Tatal - fisa de post

In NordAmerica este din nou celebrata Ziua Tatalui; prilej de analize si reanalizari…

Traim intr-un timp si intr-o cultura in care importanta “tatalui”(rol, functie, postura) este depreciata. Intr-un fel putem accepta si faptul ca ne-am facut-o cu mana noastra prin departarea de forma(interioara) pe care Dumnezeu i-a conferit-o barbatului in momentul creatiei. Te departezi de masculinitate, te departezi si de ce inseamna a fi un tata normal.

Media nu se sfieste sa prezinte tatal precum o persoana cam prostutza, macinata de tot felul de controverse si pofte, tratandu-si neglijent sotia si copii – dar iubindu-i pe undeva, cumva.

Conectarea intre tata si copilul/copii sai este esentiala pentru formarea descendentilor. Popularitatea retelelor sociale arata “foamea” existenta in societate dupa relatii, dupa legaturi.

Cateva idei despre normalitatea existentei unui tata:

Tatal trebuie sa fie prezent; adica sa participe in viata copiilor sai in fiecare zi. Mama este un partener in ingrijirea copiilor nu cea care trebuei sa se ocupe de tot. Prezenta tatalui ii ajuta pe copii in formarea relatiilor cu cei aflati din jurul lor.

Tatal e bine sa fie coleg de joaca. Activitatile fizice sunt mult mai la indemna tatalui decat a mamei. Aici intra in discutie si forta muschilor si exersarea lor. De la o simpla harjoneala – cand sunt mici, la implicarea in adoelscenta in tot felul de activitati fizice – participarea impreuna cu copii la diferite sporturi(de echipa). Sportul este o buna sansa de a oferi lectii de viata.

Tatal transmite mai departe principii. Prin ceea ce face si spune, prin atitudine si maniera el este un ghid practic de formare a principiilor de viata (mai ales in zona morala). Copii au nevoie de directie, de ghidare in drumul pe care il au inaintea lor. Traiectoria se formeaza de acasa iar stabilirea ei inseamna uneori si perioada de disciplinare. Disciplinarea este legata de responsabilitate, caracter, obiceiuri. Disciplinarea are in vedere mai mult rasplatirea decat corectarea.

Unul din lucrurile pe care societatea nu le-a modificat este functia tatalui de a procura cele necesare vietii dpv material. Lipita de asta sta capcana de a crede ca daca copii tai au cu ce sa se imbrace si ce sa manace, nu mai au nevoie de tine. Ca rolul tau se rezuma aici si gata. Furnizarea de resurse nu este un lucru usor si nu este singurul lucru.

Tatal-Antrenor. Nu este vroba de sport, este vorba de pregatirea pentru probleme reale ale vietii. De exersarea adoptarii unor decizii impreuna. Mai nou media educa copii despre orice. Sfatul, intelepciunea si solutiile pe care un tata le poate da, sunt decisive si raman. A fi un cetatean responsabil nu este un joc al norocului. A sti pentru ce sa lupti si ce sa lasi sa treaca pe langa tine nu se invata doar dupa zeci de experinte triste.

Sursa: Pe scara Cerului

Atei fara tata...

In cartea The Making of an Atheist, James Spiegel, face o legatura interesanta intre ateism si absenta tatalui din familie.

Desigur nu este o regula general valabila dar consistenta alaturarii celor doua elemente nu poate fi ignorata. Iata o lista a unor cunsocute persoanlitati care promoveaza ateismul/scepticismul si relatia/legatura pe care au avut-o cu tatal lor biologic:

David Hume: avea 2 ani cand tatal sau a murit;

Arthur Schopenhaur: avea 16 ani cand tatal sau a murit;

Friedrich Nietzsche: avea 4 ani cand tatal sau a murit;

Bertrand Russell: avea 4 ani cand tatal sau a murit;

Jean-Paul Sartre: avea numai 15 luni cand tatal sau a murit;

Albert Camus: avea 12 luni cand tatal sau a murit;

Daniel Dennet: a avut 5 ani cand tatal sau a murit.

Thomas Hobbes: avea 7 ani cand tatal si-a parasit familia;

Voltaire: a avut o relatie dura cu tatal sau, Arouet, si a fost renegat/dezmostenit;

Baron d’Holbach: a fost despartit de tatal sau si si-a sters numele acestuia dintre prenumele sale(Thiry);

Samuel Butler: a fost abuzat fizic si emotional de tatal sau;

Sigmund Frued: a avut un dispret pentru perversiunile sexuale ale tatalui sau;

H.G. Wells: i-a reprosat mereu tatalui sau faptul ca si-a neglijat familia;

Madalyn Murray O’Hair: si-a urat tatal intens;

Albert Ellis: a fost neglijat si abandonat de tatal sau;

Datele de mai sus nu sustin idea ca absenta tatalui inseamna automat (apartenenta la sau) promovarea ateismului. Dar justifica intr-un fel de ce acestia nu ii pot spune lui Dumnezeu, “Tata”.

Intr-un mod cert pot spune faptul ca tatal este provocat de invatatura biblica sa-l instruiasca, educe, protejeze, incurajeze si sa mearga alaturi de copilul sau.

Prea multi tati astazi nu sunt interesati decat de munca lor, femei, sanatate si timp liber.

Inaintea lui Dumnezeu s-ar putea sa nu fiu intrebat nici cat de mult greutati am ridicat la sala de fitness si nici ce model vechi de masina mi-am remodelat in garaj; dar sunt mari sanse sa fiu intrebat de copii mei…

Sursa: Pe scara cerului

Familia în perioadă de criză I - de Viorel IUGA

Faptul că am intrat în vremuri de criză este indiscutabil. La fel de adevărat este că nu toţi oamenii traversează criza în acelaşi fel. Unii familişti trec cu bine prin vremuri de criză şi ies biruitori; alţii, din diferite motive, sunt doborâţi fizic, material şi spiritual. Sunt bărbaţi sau femei, care, din cauza greutăţilor, intră în disperare şi îşi pierd cumpătul, caracterul, prietenii sau familia.

Din mulţimea aspectelor care pot fi discutate, am ales să ne oprim doar la pericolele pe care le poate implica o perioadă de criză, urmând să dezvoltăm subiectul în numerele următoare când vom vorbi despre oportunităţi şi decizii în perioade de criză şi vom oferi modele de biruitori în contexte-limită.

Pericolele vremurilor de criză
Ne place sau nu, vremurile de criză materială ne pot afecta pe multe planuri. Ele pot afecta modul în care gândim. Ca în orice situaţie, prima schimbare apare la nivelul gândurilor. În multe ocazii, din cauza crizei, putem să devenim mai îngrijoraţi, mai zgârciţi, mai profitori, mai temători, mai egoişti, mai invidioşi…
Sunt persoane care, din cauza vremurilor de criză, privesc altfel la trecut. Unii ajung să regrete că s-au căsătorit la o anumită vârstă, cu o anumită persoană, alţii ajung să regrete un anume mod de viaţă. Pot apărea şi situaţii în care familiştii regretă numărul copiilor sau risipele anterioare; alţii, deşi nu regretă trecutul, se gândesc cu multă îngrijorare spre viitor. Ei ar dori să cunoască direcţia în care se vor îndrepta lucrurile, ar fi mulţumiţi dacă ar putea să facă anumite planuri, dar sunt realişti şi realizează că nu se mai poate acest lucru.
Criza poate afecta relaţiile noastre. Dacă gândirea s-a schimbat, este normal să se schimbe şi relaţiile. Este ciudat să spunem, dar criza ne poate slăbi relaţia noastră cu Dumnezeu. Când relaţia noastră cu Creatorul este afectată, pierdem în toate domeniile. Pot apărea disfuncţii şi în relaţiile pe orizontală, şi în principal în relaţiile cu cei din casa noastră.
În perioade critice, trebuie să ne protejăm relaţia cu partenerul de viaţă. Vremurile de criză pot aduce mai multă nemulţumire şi mai multe acuzaţii. Soţii îşi pot reproşa că nu aduc suficienţi bani în casă sau că sunt prea risipitori.
Îngrijorarea, critica şi nemulţumirea pot afecta şi relaţiile cu copiii. Probabil vom fi nevoiţi să ajustăm bugetul la noile condiţii economice, ceea ce ne va pune într-o situaţie dificilă în relaţia cu copiii. Nu în puţine situaţii pot apărea probleme în relaţiile dintre fraţi, pentru că se simt dezavantajaţi şi nedreptăţiţi unul faţă de altul. Trebuie evitat să le dăm motive care să nască gelozie şi să dezamorsăm la timp orice conflict.
Criza este o perioadă de sensibilitate şi în relaţiile cu părinţii. Poate din dorinţa de a trece mai uşor peste greutăţi, tinerii se simt justificaţi să emită pretenţii financiare părinţilor lor. Presiunea adusă de criza financiară este amplificată de critica adusă de copii faţă de modul în care ei îşi gestionează banii. Copiii vor mai mult, mai repede, iar părinţii vor să fie siguri că trec cu bine peste perioada de criză.
Întregul spectru relaţional este pus la încercare: relaţiile cu vecinii, cu prietenii, cu colegii de muncă… Dacă nu suntem atenţi, vremurile de criză pot determina o schimbare în conduita noastră.
Din cauza vremurilor de criză se schimbă şi nivelul nostru de trai. Acesta va determina felul în care ne facem investiţiile, felul în care ne petrecem concediile şi modul în care ne folosim timpul liber. Sunt şi din aceia care, din cauza crizei, trebuie să îşi schimbe locul de muncă, locuinţa, anturajul, ţara etc.
În anumite situaţii, vremurile de criză pot aduce schimbări şi în domeniul sănătăţii. Unora ne albeşte părul, facem ulcer, devenim stresaţi, îngrijoraţi. Alţii experimentează depresia, îngrijorarea, teama sau alte stări afective neplăcute.
Dacă nu ne încredem în Dumnezeu şi dacă nu ne reaşezăm în Mâna Lui, criza poate determina o schimbare în caracterul nostru, şi aceasta ar fi un adevărat dezastru.



Vremurile de criză presupun pericole, nici puţine şi nici mici. Istoria confirmă acest lucru, dar mai important este faptul că Dumnezeu a avertizat asupra acestui aspect: „Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.” (Levitic 26:23-29)
Scriptura ne spune că au fost oameni, familii şi popoare care au greşit în vremuri de criză. Avraam pleacă cu familia în Egipt, Elimelec pleacă cu familia în Moab, evreii sunt tentaţi să se întoarcă în Egipt, soţia lui Iov îndeamnă la blestem faţă de Domnul etc. Să nu ne considerăm de neatins. Vremurile grele aduc ispite de genul: furt, minciună, invidie, lăcomie, sinucideri, răzvrătiri împotriva Domnului, muncă prea multă, disperare, relaţii tensionate, divorţuri, regrete… Să nu privim cu superficialitate aceste vremuri, dar nici cu disperare.
Eşti frământat cumva de întrebarea: cum să trec cu bine vremurile de criză? Mulţi îţi vor recomanda: îngrijorare multă, alergare multă, zgârcenie multă, economie multă. Eu îţi recomand ceea ce au experimentat sfinţii şi ceea ce ne-a recomandat Domnul: încredere multă în Dumnezeu. Cei care au trecut cu bine vremurile de criză au fost aleşii Domnului, care, în ascultare de El, au trăit prin credinţă şi nu prin vedere. Prin urmare, felul în care vom trece vremurile de criză depinde de noi. Domnul vrea să ne ajute. Să ne lăsăm şi noi ajutaţi!
Sursa: Viata de familie

Gestionarea afectiva a conflictului - Petru Mihent

O bună relaţie presupune o „întâlnire” a minţilor la nivel de:
Viziune asupra vieţii şi sistem de valori. În ciuda convingerii că cele mai multe căsătorii se realizează între caractere opuse, majoritatea căsătoriilor sunt cimentate între oameni atraşi de similarităţi. Diferenţele fundamentale de viziune sunt problematice, dar nu insurmontabile. Există posibilitatea pentru un cuplu să evite discutarea unor subiecte care sunt în afara spiritului relaţional. Circulă un mit modern care susţine că cineva nu poate fi împlinit dacă nu comunică tot ce are în minte. Cercetările nu susţin acest mit. General vorbind, cuplurile realizate menţin în afara relaţiei câteva domenii pe care ei le simt dăunătoare armoniei. Împlinirea în cuplu pare a depinde mai mult de felul comunicării decât de cantitatea comunicării, iar pe de altă parte sistemul de valori al fiecăruia determină fericirea relaţională.
Aşteptări. Sunt două tipuri de aşteptări: (1) cele care rezidă în cultura populară sau în subcultura grupurilor din care provin şi (2) cele generate de istoria personală a fiecăreia. Fiecare din noi are anumite aşteptări de la partener, care de cele mai multe ori sunt incorecte. Dacă fiecare conştientizează „abaterea” de la propriile aşteptări, există şanse de a transforma deziluzia în ceva pozitiv.

Să vedem câteva crezuri nescrise împărtăşite cultural:
Oamenii se căsătoresc pentru că sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este în totalitate adevărat. Oamenii au mai multe motive pentru care intră într-o relaţie de cuplu: siguranţă financiară, atracţie sexuală, singurătate, dorinţa de a fi părinte, etc.
Cei mai mulţi oameni căsătoriţi sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este adevărat. Cele mai multe cupluri experimentează un declin al romantismului în primele şase luni după căsătorie. Oamenii stau împreună pentru alte motive decât episoadele periodice de romantism.
Romantismul este absolut necesar pentru o căsnicie fericită. Trebuie menţinut romantismul în măsura posibilităţilor, dar nu este adevărat că ar fi absolut necesar pentru o relaţie reuşită.
Problemele maritale apar datorită diferenţelor între bărbat şi femeie. Diferenţele nu cauzează probleme, ci modul cum sunt abordate.
Copiii duc la îmbunătăţirea relaţiei. Dacă cineva crede acest lucru, mai bine n-ar avea copii.
Singurătatea se tratează prin căsătorie. Cei mai mulţi adepţi ai acestui punct de vedere au parte de o căsătorie în care participă doi oameni singuri.
Oamenii cu căsnicii reuşite nu se ceartă niciodată. Categoric fals! Problema nu se pune dacă există ceartă, ci cum se soluţionează conflictele.
Creştinii nu au probleme de familie. Cei care cred asta refulează sau reprimă problemele generate de vieţuirea în cuplu.
Dumnezeu poate vindeca relaţia fără intervenţie umană. Răspunsul corect este că Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă.
Supunere înseamnă a ignora sentimentele mele şi a face ce vrea el sau ea. Sentimentele refulate duc la probleme pe termen lung.
Odată ce apare discrepanţă între aşteptările partenerilor şi realitatea trăită, sunt declanşate automat sentimente de insecuritate. Fiecare îşi doreşte relaţia în termeni proprii şi caută să-l determine pe celălalt să se încadreze în această schemă. La început, cei doi nu vor să renunţe la aşteptările proprii, aşa că experimentează conflictul. Cu timpul, ei învaţă să se accepte reciproc, dar au momente de anxietate şi cu precădere în primul an de căsnicie.

Conflictele nerezolvate pot avea consecinţe diverse:
Probleme de somn - ne simţim obosiţi şi nu putem dormi.
Indispoziţii - avem temeri nefondate, depresii, anxietate, grijuri fără rost.
Dificultăţi în controlarea temperamentului / stăpânirea de sine – dăm dovadă de nerăbdare, irascibilitate.
Probleme în alimentaţie – ne supraalimentăm sau nu mâncăm deloc, mâncăm ca să ne „alinăm durerea“.
Scăderea energiei – nu ne putem concentra şi motiva.
Pierderea emoţiilor pozitive – nu ne mai distrăm, suntem aparent distanţi, lipsiţi de romantism, nu mai putem oferi şi nici primi dragoste.

Gestionarea emoţiilor şi abordarea pozitivă a conflictelor
Căsniciile sănătoase vindecă şi rezolvă rănile inevitabile, în loc să le ignore sau să le refuleze. Trebuie să ne ocupăm de durere, teamă şi mânie atunci când apar.
Primul pas în ieşirea din acest cerc vicios este identificarea durerii. Odată identificată, trebuie mărturisită lui Dumnezeu şi apoi partenerului de căsătorie. Recunoaştem că ne deranjează. Este inutil să încercăm să filozofăm sau să dăm vina pe altcineva. Nu analizăm situaţia pentru a ne scuza, ca şi când nu ar fi vina noastră. Este mai bine să încercăm să înţelegem durerea din punctul de vedere al partenerului nostru. Poate că el sau ea suferă din cauza unui lucru care nouă ni se pare fără sens. Durerea are nevoie de atenţie.
Al doilea pas constă în ruperea patternului (model comportamental) care a produs traume. Adică, odată ce am identificat butoanele dureroase ale celuilalt evit să le apăs pentru a nu declanşa ciclul distructiv. Spre exemplu, unul dintre parteneri a avut un părinte extrem de dominator şi, ca urmare, are o hipersensibilitate la a fi controlat; pentru a nu-l determina să „sară în aer”, voi evita să-i cer socoteală de fiecare minut care l-a petrecut departe de mine.
Al treilea pas constă în crearea unor noi patternuri comportamentale, cum ar fi să cer partenerului/ei o listă cu trei lucruri pe care şi le-ar dori şi să încerc să îi îndeplinesc constant acele dorinţe.
Sursa: Viata de familie

Albumul Familiile Bibliei, predici de Pastor Petru LASCAU

Clic pe imagine!

Mariajul: Casnicie sau Caznicie? - de Nicolae GEANTA

Matei 19: 8 „... de la început n-a fost aşa.”

Aproape zilnic auzim, involuntar ori ba, persoane ce-şi descarcă nemulţumirea faţă de partenerul cu care împart patul conjugal. Uneori pe peronul gării ne intersectăm cu maldăre de geamantane, iar în spatele lor, chircite, stau ascunse femei drăguţe, cu ochii roşii de plâns. Pe sala tribunalului, ţâncii îşi trag de mânecă părinţii încruntaţi, implorându-le clemenţă. Împăcare. Regrete. Într-o odaie spaţioasă, cu feţe tăioase ca lama de brici, el şi ea îşi împart aragazul, frigiderul, televizorul, canapeaua...De ce ne-am căsătorit şi mariajul nu merge bine? De ce doi oameni care stau împreună într-un apartament nu îşi mai vorbesc? De ce există amăgire în familie, în „colţul de rai” de pe pământ? De ce sunt sufocaţi avocaţii de persoane care divorţează? De ce atâta nefericire, lipsă de dragoste, de devotament, de slujire şi ascultare faţă de partenerul de viaţă? De ce atâta agresitate dobermanică, generatoare sigură de vieţi sfâşiate? A devenit căsătoria - cea mai sfântă legătură dintre un el şi o ea, un subiect atât de complicat încât nu mai există soluţii? A intrat societatea în colaps moral? Care-i factorul determinator ce a instaurat haosul drept normaliate?

Continuare: AICI

Albumul de predici Familia Crestina de Pastor Dr. NELU BRIE

Clic pe imagine pentru auditie online sau descarcare!

Nunta, constructia familiei - Pastor LUIGI MITOI

Clic pe imagine!

Studiu Familie - Casatoria la un loc de cinste - Pastor Beni Zagrean

Clic pe imagine!

Studiu Familie - Alegeri influentate - Pastor Beni Zagrean

Clic pe imagine!

Rugaciunea in familie - DAVID WILKERSON

Unii creştini numesc aceasta „rugăciune-acord”. Sunteţi profund binecuvântaţi dacă aveţi un frate sau o soră devotată cu care să vă rugaţi. Cu adevărat, cei mai puternici mijlocitori pe care i-am cunoscut se uneau în câte doi sau trei. “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 18:19).

Locul unde acest fel de rugăciune are loc, în modul cel mai puternic, este acasă. Soţia mea, Gwen, şi cu mine ne rugăm împreună zilnic şi cred că acest lucru păstrează familia noastră împreună. Ne-am rugat pentru fiecare din copiii noştri în timpul anilor de creştere a lor, ca nimeni din ei să nu fie pierdut. Ne-am rugat pentru prieteniile, relaţiile şi partenerii lor de viitor şi acum facem acelaşi lucru şi cu nepoţii noştri.

Foarte puţine familii creştini se roagă acasă. Personal, pot mărturisi că mă aflu în lucrare astăzi datorită puterii rugăciunii în familie. Pe timpul când eram copil, în fiecare zi, indiferent unde ne jucam eu şi cu fraţii şi surorile mele, în curtea din faţă sau în stradă, mama mea ne chema prin uşa din faţă a casei noastre: „David, Jerry, Juanita, Ruth, este timpul pentru rugăciune!” (Fratele meu Don încă nu se născuse.)

Întreaga vecinătate ştia despre timpul de rugăciune din familia noastră. Uneori uram să aud acel strigăt şi mormăiam de nemulţumire. Dar ceva, în mod clar, se întâmpla în acele timpuri de rugăciune, în timp ce Duhul se mişca în mijlocul familiei noastre şi atingea sufletele noastre.

S-ar putea să nu vă vedeţi în stare să susţineţi rugăciunea în familie. S-ar putea să aveţi un soţ/o soţie care nu sunt dispuşi să coopereze sau un copil rebel. Preaiubiţilor, nu contează cine alege să nu se implice. În pofida acestui lucru puteţi veni la masa din bucătărie, să vă plecaţi capul şi să vă rugaţi. Acest lucru va servi drept timp de rugăciune al casei şi fiecare membru al familiei va şti acest lucru.

Legamantul casniciei - Pastor LUIGI MITOI

Clic pe imagine!

Viata si familie noua - Rev.Dr.LAZAR GOG

Clic pe imagine!

Viata familiala a lui Moise - ALIN MIHAESCU

Clic pe imagine pentru vizionare!

Privilegiile si råspunderile pårintilor credinciosi - de Serban Constatinescu

Mi se pare de folos sa fie dezbatute, pe scurt, probleme pe care le ridica cresterea copiilor în familiile crestine. Ce important este ca parintii sa priveasca cu toata seriozitatea îndemnul dat de Scriptura de a creste copiii “în mustrarea si învâtatura Domnului” (Efeseni 6:4).

Este posibil, ca, sub presiunea lumii care ne înconjoara, o asemenea preocupare sa para unora – depasita, nepractica; si, totusi, cât de important este sâ aducem suflete la Christos, dintr-o lume plina de pacat si de mecredinta !. Am dori ca dezbaterea propusa sa stimuleze exercitiile spirituale ale parintilor credinciosi, în preocuparea lor sustinuta de a aduce copiii dåruti lor de Dumnezeu, la cunostinta personalå a Domnului Isus ca Mântuitor si Domn, ca Model vrednic de urmat si de pretuit. Desigur, este o încercare umilå, pe care o încredintåm Celui ce este sursa oricarei binecuvântari.

Calitatea de parinti este, poate, cel mai ìnsemnat rol pe care îl poate detine un cuplu casatorit, binecuvântat de Domnul cu copii. Parintii trebuie så faca din casa familiala un loc în care copiii învata ascultarea, stima, respectful, consideratia, smerenia, harnicia.

In calitate de tata si mama - ca painti- trebuie sa promoveze centralitatea si proeminenta Domnului Isus Christos, gloria Lui perfecta, drepturile absolute ale Lui cu privire la tot ce se petrece ìn casa pårintilor crestini. Tatål este chemat sâ desfâsoare înaintea copiilor inima Tatålui ceresc: dragostea Lui nemårginitå si dreptul Lui de a fi ascultat în totul. In felul acesta, copilul poate ìntelege cum lucreazå Tatål ceresc cu copiii Såi. O asemenea întelegere poate face ca inima copilului så fie biruitå de iubure Tatålui ceresc si så rezulte în aducerea copiilor la Domnul Isus, prin întoarcerea la Dumnezeu.

A fi pårinte credincios este un privilegiu. La Psalmul 127:3 este scris: “Iatå, copiii sunt o mostenire de la Domnul. Rodul pântecelor sunt o råsplatå de la El.” Sunt binecuvântati cei care – prin lucrarea Duhului Sfânt- capåtå bucuria de a avea pe copiii lor, ca pe o mostenire vesnicå, prin calitatea de copii ai lui Dumnezeu, mostenitori ai cerului. Råsplata de la Domnul prin copiii credinciosi se referå la bucuriile unei pârtåsii sfinte de familie si la continuitatea armoniei dintre generatii în familia credintei

Asa cum Isaac n-a fost dåruit prin hazard lui Avraam ci a fost o prefigurarea a “semintei lui Avraam (care era Christos) (Galateni 3:16), tot asa. în famila crestinului, niciun copil nu vine întâmplåtor

A fi pårinte credincios însemneazå si o råspundere. Parintii credinciosi trebuie så-L arate necurmat în vietile lor pe Dumnezeu, prin vorbirea lor, “plinå de har, dreaså cu sare”, prin purtarea lor sfånta si evlavioaså “asteptând si gråbind venirea Domnului”, printr-o viatå de relatii care Il onoreazå pe Dumnezeu, prin aråtarea constantå si evidentå a dragostei fråtesti.

Copiii vin în familiile crestine potrivit cu planul lui Dumnezeu, plan potrivit cåruia “toate lucrurile lucreazå împreunå spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Rapunderea credinciosilor, inclusive a pårintilor crestini, esta ca, iubind pe Dumnezeu sâ-si facå copiii sensibili la dragostea Lui, ca så se lase cuceriti de aceastå Dragoste

Sursa : He is able

Casatoria si viata de familie - MINA IANOVICI

Casatoria si viata de familie - Mina Ianovici
Asculta mai multe audio Diverse

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 3 - Dr.PAUL NEGRUT

Pentru mulţi bărbaţi, punctul de la care începe căderea este neascultarea de Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat cu Samson în vremea Judecătorilor. Îl vedem aici pe Samson, omul care a avut cele mai mari şanse, omeneşte vorbind, să fie bărbat. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu textul biblic, am să vă dau câteva date istorice despre Samson. A fost un copil de excepţie, care s-a născut ca urmare a unei intervenţii supranaturale a lui Dumnezeu în viaţa părinţilor lui. Un înger al lui Dumnezeu le-a vestit părinţilor naşterea unui băiat. Părinţii lui Samson, Manoah şi soţia sa, au fost oameni excepţionali, echilibraţi şi evlavioşi. Îngerul i-a cerut mamei lui Samson să fie pe deplin consacrată lui Dumnezeu în toată perioada sarcinii. I-a spus să trăiască predată lui Dumnezeu şi pusă deoparte pentru Dumnezeu în toată perioada celor nouă luni. Samson a avut o mamă sfântă, nu una nevrotică sau beţivă. Samson n-a avut o mamă isterică sau nervoasă, care să trântească, să lovească, să nu poată dormi noaptea, să se certe cu soţul, o mamă care să fie într-o agitaţie continuă şi astfel să agite fătul. Solomon s-a născut şi a crescut într-un mediu special. A crescut într-o atmosferă de cer. Mai mult decât atât, a fost supradotat.

Este cunoscut faptul că toţi spunem despre copiii noştri că sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi. Aşa ne stă bine ca părinţi. Dar Samson a fost realmente supradotat, iar Dumnezeu l-a ales să fie conducătorul unui popor întreg. Menirea lui a fost să reîntoarcă poporul de la păcat la ascultare de Dumnezeu. Aşadar, Samson se naşte, creşte şi ajunge la vârsta la care devine independent. Este pe picioarele lui, cum am zice noi. Satan se uită însă la modul în care se profilează băiatul acesta şi spune: „Voi ţine un popor întreg în robie dacă reuşesc să pun mâna pe el.” În acelaşi fel, Satan vrea să pună mâna şi pe tine. Momeala lui poate lua forma unor comentarii de felul acesta: „Dacă nu tragi un fum de ţigară, îţi miroase gura a lapte! Eşti încă ţânc, eşti gâgă.” Imaginaţi-vă ce înseamnă să-i spui unui băiat de la 10 ani în sus că este gâgă. Nici dacă l-ai lovi cu măciuca în cap nu l-ar durea mai tare. La vârsta aceasta el vrea să pară deja bărbat, aşa că ia ţigara ca să-şi dovedească bărbăţia. Uită-te la el după câţiva ani de zile. A devenit rob. Are plămânii găunoşi, miroase urât, dinţii şi degetele i s-au îngălbenit. Dacă înainte avea şanse să devină bărbat, acum este o epavă.

Continuare in pagina ANEXA

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 2 - Dr.PAUL NEGRUT

Familia este legământul pe viaţă între un singur bărbat şi o singură femeie de a trăi împreună ca soţ şi soţie. Acest lucru trebuie subliniat cu toată claritatea: Căsătoria este un legământ pe viaţă. În creaţie, Dumnezeu a lăsat lucrurile cât se poate de clare. A creat bărbat şi a creat femeie; un singur bărbat şi o singură femeie. Dumnezeu nu i-a adus Evei mai mulţi bărbaţi şi Dumnezeu nu i-a adus lui Adam mai multe femei. Un singur bărbat şi o singură femeie. Vă rog să reţineţi: Dumnezeu n-a întemeiat prima familie din doi bărbaţi şi nici din două femei. Un singur bărbat şi o singură femeie au fost destinaţi unul altuia pentru toată viaţa.

În cartea Geneza urmează descoperirea planului glorios al lui Dumnezeu. De ce l-a creat Dumnezeu pe om? Care este planul glorios al lui Dumnezeu? Răspunsul îl găsim în capitolul 1, versetele 26 şi 28. „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.»” Iar în versetul 28 citim: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»” Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi apoi Dumnezeu l-a aşezat pe pământ cu o misiune glorioasă.

Continuare in pagina ANEXA

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie 1 - Dr.PAUL NEGRUT

În cartea Judecători, capitolul 16, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă un mesaj care este adresat în special bărbaţilor.

Samson a plecat la Gaza. Acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: „Când se va lumina de ziuă îl vom omorî”. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului. După aceea a iubit o femeie în Valea Sorec. Ea se numea Dalila. Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis: „Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.” Dalila i-a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde îţi vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit?” Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca oricare alt om.” Domnitorii filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el a rupt funiile cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea. Dalila i-a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat!” El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.” Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă. Dalila i-a zis lui Samson: „Până acum, ţi-ai bătut joc de mine şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi, cu ce trebuie să fii legat?” El i-a zis: „N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.” Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot. Ea i-a zis: „Cum poţi spune: «Te iubesc», când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.” Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca oricare alt om.” Dalila, văzând că-şi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.” Şi domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâini. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson şi a început astfel să slăbească. El şi-a pierdut puterea. Atunci ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii, l-au pogorât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă (Judecători 16:1-21).

Continuare in pagina ANEXA

Formarea personalitatii in familie - Sesiunea III - Pastor PETRU MIHENT

Formarea personalitatii in familie - Sesiunea II - Pastor Petru Mihent

Formarea personalitatii in familie - Sesiunea I - Pastor Petru Mihent

Barbatilor, iubiti-va nevestele - de Pastor PAUL WASHER

Nu conteaza daca ea este o persoana buna sau foarte dificila. Asta nu conteaza deloc, ci faptul ca Dumnezeu ti-a incredintat o fiica de-a Lui… Si nici o scuza egoista n-o sa inlature faptul ca El ti-a incredintat o fiica, in mod suveran ti-a oferit o fiica de-a Lui!.
Si se asteapta sa faci exact ceea ce iti porunceste, anume sa-ti sacrifici viata pentru ea.

Dar iata ce vreau sa intelegi…Stiti, intalnirile acelea unde se incearca gasirea unui partener care sa fie compatibil? Eu va spun ca nu reflecta voia lui Dumnezeu.

Pentru ca, in mare, voia lui Dumnezeu nu este sa gasesti un partener compatibil. Acum te simti mai bine cand te gandesti la casnicia ta, nu? Ai sa spui “Uau, asta da descoperire!”. Cand tot timpul ai crezut ca asta e important.

Nu! Nu asta este voia lui Dumnezeu.

Continuare in pagina anexa

Preocuparea pentru cei nemantuiti din familia noastra - de Pastor GHITA STANCIU

Preocuparea pt cei nemantuiti din fam noastra - GHITA STANCIU.mp3 - Ghita Stanciu

Taţi care nu se schimbă

Ioan 2:14 " V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la inceput. V'am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne in voi, şi aţi biruit pe cel rău".
Să-L numim pe Dumnezeul etern, infinit si neschimbat din Cer Tatăl nostru este un imens privilegiu. Statornicia Sa aduce un sentiment de siguranta peste familia Lui. Niciodată nu trebuie să ne indoim că principiile sau standardele lui Dumnezeu se vor schimba.
Ceea ce era rău acum o mie de ani rămâne rău şi astăzi. Adevărul de ieri este şi adevărul de astăzi. El nu se ajustează după influenţele exterioare. El nu se conduce după nişte capricii exterioare. Asupra lui Dumnezeu si asupra Cuvântului Său timpul nu lasă nici o urmă. El a fost, este şi va fi un Tată care nu se schimbă. (Maleahi 3:6)
Un tată muritor nu poate spera să ajungă la acest nivel de "neschimbare". Gândirea sa are nevoie, ocazional, de ajustăriş uneori nu este consecvent. Timpul işi pune amprenta asupra lui, ii schimbă culoarea părului, ii incetineşte pasul, ii modifică fruntea: din netedă în brăzdată de riduri. Programul şi responsabilităţile de familie se schimbă. Poate chiar să devină din tată bunic.
Toate aceste transformări sunt previzibile pentru taţii pământeşti. Ceva insă n-ar trebui să se schimbe.
Devotamentul faţă de Dumnezeu. Omul inţelept işi construieşte casa pe stâncă. De ce ? Pentru că stânca nu se mişcă uşor. Intr-o lume agitată, haotică, un tată inţelept aduce siguranţa in familia lui, ancorându-se ferm pe Stâncă. Pentru a primi călăuzire in slujba de părinte, un tată creştin studiază Cartea Sfântă mai mult decât celelalte cărţi. Atunci când apar problemele, el e gata să folosească uşa rugăciunii şi apoi linia telefonică. Această ordine a lucrurilor nu se schimbă.
Loialitate faţă de biserică. Un tată care doreşte să formeze o familie stabilă, nu va incerca acest lucru in afara bisericii. El lucrează impreună cu biserica şi o apără cu zel. Copiii lui nu intreabă: "Mergem la rugăciune?" Ei ştiu deja acest lucru. Atunci când biserica abordează o problemă curentă, copiii lui se aşteaptă la susţinere din partea sa. Înfăţişarea, limbajul, maşina, afacerea lui -toate acestea sunt dovezi ale faptului că biserica ii este dragă. Când biserica ii atinge şi pe copiii lui, legaturile pot fi incordate, dar loialitatea rămâne de fiecare dată.
Convingere personală. Fiecare tată evlavios trebuie să fie ancorat in convingeri puternice. Inconsecvenţa destramă familia. Convingerile părinţilor nu trebuie să expire, numai dacă nu e vorba cumva de slăbiciune spirituală sau idealism nerealist. Convingerile pe care un tată si le-a format atunci când fiul lui cel mai mare avea cinci ani nu trebuie să se schimbe atunci când fiul ajunge la vârsta adolescenţei. Regulile familiei se aplică acasă şi departe de casă, indiferent de vizitatori. Ferice de copilul -frustrat sau supus- care poate spune : "Ştiu ce va zice tata". Un tată care taie cablurile convingerilor sub anumite presiuni ale familiei sau ale capriciilor ii pune pe toţi, spiritual vorbind, pe o mare involburată.
Dragostea faţă de familie. La lucru sau la masă, pe drum sau in pat, impreună cu familia sau departe de ea, odihnit sau sub presiune, dragostea tatălui este constantă. Afacerile sau serviciul nu il acaparează atât de mult, incât să nu mai aibă timp să sufle peste un deteţel zgâriat. Copiii lui nu se vor intreba niciodată dacă işi iubeste maşina mai mult decât pe ei. Ei ii simt nerăbdarea de a-i vedea invăţând, doinţa de a le răspunde la intrebări şi preocuparea pentru sufletele lor. Şi dacă văd că dragostea lui se schimbă, e doar pentru că devine mai profundă.
Când tata este constant, celelalte schimbări contează mai puţin. Un tată creştin care nu fluctuează in funcţie de schimbările vieţii este cel mai mare dar oferit familiei lui.
De Keith Kreider, din Revista creştină :"Sămânţa Adevărului" -luna martie 2009.

Sursa : Depozitarul lui Dumnezeu